Ploaia de aur (I)

Cunoaștem rezultatele alegerilor parlamentare din România. O nouă victorie PSD (29%), prăbușirea PNL (25%), cotat cu cele mai mari șanse după scorul obținut la locale, procente din nou sub așteptări pentru USR-PLUS (15%) și o intrare la limită în Parlament a UDMR (este evident acum: la o participare mai mare la vot, maghiarii riscau să rămână fără reprezentanți la București!). Memoria politologilor nu va reține însă cifrele obținute de partidele tradiționale, ci cele 9% reușite de Alianța pentru Unirea Românilor, pe scurt: AUR.

Absenteismul a fost, previzibil, dușmanul principal al partidelor de dreapta reformatoare, PNL și USR. Electoratul român a dovedit, încă o dată, cât de neserios poate fi în momentele cruciale pentru țara lui. După ce s-a solidarizat, exemplar, împotriva corupției și derapajelor antidemocratice ale PSD (la europarlamentare, la referendumul și la alegerile prezidențiale din 2019, apoi la alegerile locale de acum câteva luni), exact în ziua în care votul său era mai important ca oricând, acest electorat a stat, glorios, acasă. Circa 68% din alegători nu au sesizat, a câta oară, legătura dintre cauza (politică) și efectul (economic, cotidian). Mai exact, vreo 20%, întrucât ceilalți nu ar fi venit la urne nici măcar sub amenințarea apocalipsei, așa cum nu au făcut-o de ani buni și nici nu o vor face, în viitorul apropiat.

Dar cele aproximativ 20% ar fi contat enorm. Scuzele invocate au fost pericolul infectării și dezamăgirea cauzată de ultimele decizii și fapte ale guvernării. Se zice că închiderea școlilor, care a provocat disconfort domestic, și racolarea unor foști pesediști de către liberali, care a provocat disconfort intelectual, ar fi ținut acasă o bună parte din potențialii/tradiționalii votanți ai dreptei. O fi și asta la mijloc, desigur, dar cred că aici și-au făcut neagra lucrare și niște metehne mai vechi ale etnosului: înclinația de a ceda pe ultima sută de metri, talentul unic de a rata calificările în prelungiri, de a nu duce treaba (bună) până la capăt, într-un cuvânt, vocația zidului neisprăvit, la care se adaugă, bineînțeles, moftul și îmbufnarea, motoarele decepției tipic românești.

Trebuie să recunoaștem, totuși, că absenteismul nu a cășunat numai dreptei, ci și stângii. Fiind proporțional – populația rurală a fost mai puțin activă ca de obicei –, a redus șansele PSD de a obține o majoritate confortabilă. Apoi, în ecuația electorală a dreptei a intervenit o necunoscută – formațiunea AUR care, judecând după slogane și lozinci, a atras în principal alegătorii din această parte a spectrului ideologic.

Cine sunt, de fapt, alegătorii AUR? Mai precis, cum niște alegători altădată cuminți, inclusiv mult lăudații diasporeni, au devenit brusc susținătorii unui partid obscur și radical (ca să nu zicem „extremist“)? Aceasta este marea întrebare care îi frământă acum pe specialiști și comentatori. Formațiunea lua sub 1% la alegerile locale din toamnă (până la 80 000 din aproape 7,5 milioane de voturi exprimate), dar în nici trei luni a reușit să canalizeze frustrările și resentimentele unei părți însemnate a electoratului, adunând circa 540 000 de voturi (din 5,8 de milioane).

Aparent, electoratul AUR se constituie din cetățenii care cred în valorile tradiționale (ortodoxie, națiune etc.), care resping noile valori ale democrațiilor din Vest (mai cu seamă cele inspirate de „corectitudinea politică“) și care consideră că mai multă suveranitate (politică, economică și culturală) ar proteja pe viitor România de tot felul de crize. În realitate, ideologia AUR e mai eteroclită și, de aceea, mai contradictorie, îmbinând limbajele și discursurile cu tentă antiliberală de acum un secol cu teoriile conspiraționiste de ultimă oră. Un amestec de mistică legionară și protest antimască, de naționalism à la Vadim Tudor și aversiune față de „sexomarxism“. Melanjul acesta ar putea părea unora drept exploziv, dacă nu am ști că e vorba, totuși, de România anului 2020, nu de cea a anului 1938, și de un partid improvizat cam peste noapte. O formațiune cu lideri destul de abili, totuși, întrucât au fost în stare să convertească rapid în monedă electorală starea de spirit a unui electorat specific.

(va urma)