A decedat Viktor Ponedelnik, ultimul jucător în viață al primei echipe campioane europene

S-a pogorât iarăși doliu în lumea fotbalului mondial. După ce două săptămâni în urmă s-a stins din viața marele Diego Maradona, pe 5 decembrie a.c. domeniul sportului a mai suferit încă o pierdere irecuperabilă. La vârsta de 83 de ani a pășit în eternitate Viktor Ponedelnik, autorul „golului de aur” din finala primului Campionat European (Cupa Europeană) la fotbal, desfășurat în 1960 la Paris.

Până sâmbăta trecută, el a fost ultimul jucător rămas în viață din componența selecționatei URSS, care și-a adjudecat primul trofeu european suprem la fotbal. Renumitul atacant, care după încheierea carierei sportive a devenit un jurnalist celebru în spațiul sovietic, a părăsit această lume după o luptă îndelungată cu o boală rebelă. El a fost înmormântat în localitatea lui de baștină, Rostov-pe-Don.

Ultimul mohican

Amatorii sportului cu balonul rotund îl cunosc și datorită faptului că a fost, în perioada 1984-1990, redactorul-șef al renumitei reviste săptămânale „Futbol-Hochei”, care avea un tiraj de câteva milioane de exemplare și cu toate acestea era de negăsit în chioșcuri: dacă doreai să o citești în mod regulat, cea mai bună soluție era să te abonezi. Calitatea excelentă a numeroaselor reportaje din cadrul fiecărui număr, inclusiv despre fotbalul moldovenesc, materialele de analiză, dar și statistica amănunțită prezentată în hebdomadar nu-ți lăsau inima să arunci ziarul după ce era citit din scoarță în scoarță, ci te determinau numaidecât să-l adaugi la colecție. Însă nu doar aceste lucruri neprețuite legate de numele lui Viktor Ponedelnik au o anumită tangență cu fotbalul dintre Prut și Nistru…

„Îmi amintesc de Chișinăul acelor zile (1944)”…

„Aveam 7 ani… Peste tot erau clădiri devastate de război, cu ferestre despuiate de geamuri. Străzile erau împânzite de tehnică militară germană, lăsată de izbeliște. Iar noi jucam cu nesaț, pe unde apucam: între pereții caselor ruinate, pe bordura străzilor, printre bolovanii caldarâmurilor… La o minge adevărată puteam doar să visăm. În loc de balon ne servea de obicei fie un ciorap peticit, pe care îl umpleam cu cârpe și paie, fie o cutie goală de conserve americane de carne înăbușită. În cel mai rău caz, foloseam un bol de sticlă. Școala din Chișinău în care învățam se afla lângă stadion, unde întreaga clasă își petrecea timpul înainte și după lecții, urmărind antrenamentele celor maturi… Ulterior, din echipa de maidan am fost cooptat în formația de copii „Constructorul”, iar apoi și în cea de juniori a Clubului „Dinamo”… Iar în 1950 tatăl meu, care era jurnalist sportiv, a fost transferat în localitatea noastră de baștină, la Rostov-pe-Don…”, cu asemenea cuvinte, ce denotă dexterități și un talent de mare scriitor, își creionează Viktor Ponedelnik anii de copilărie și adolescență, consemnați în cartea sa de memorii Careul de pedeapsă.

Cine oare cunoaște la noi în republică că acel fotbalist care a marcat golul hotărâtor în prima finală a Cupei continentale, iar încă peste patru ani a devenit vicecampion european, primii săi pași în cariera lui strălucită de fotbalist i-a făcut anume în Moldova?

Campionatul European împlinește 60 de ani

…În anul 1960 la Paris au avut loc semifinalele, meciul pentru locul 3 premiant și finala mare din cadrul primului Campionat European la fotbal. În partida decisivă, „sbornaia” URSS în timpul suplimentar de joc a smuls victoria în fața reprezentativei Iugoslaviei, scor final 2-1, adjudecându-și Cupa „Henri Delaunay”, denumită astfel în memoria primului secretar general al UEFA. Francezul Henri Delaunay a fost autorul ideii de a fonda un campionat continental, însă a decedat în 1955, cu cinci ani înainte de realizarea acesteia. Enormele griji legate de organizarea și desfășurarea turneului le-a preluat fiul său, Pierre Delaunay, care i-a succedat în funcție în cadrul forului fotbalistic european…

În semifinale, selecționata URSS a învins cu 3-0 echipa Cehoslovaciei, Viktor Ponedelnik remarcându-se cu un gol, celelalte două fiind înscrise de Valentin Ivanov. Iar Iugoslavia a adus mare tristețe în rândul suporterilor formației gazdă, surclasând la limită reprezentativa Franței cu un scor de hochei: 5-4. Dezamăgirea francezilor era atât de mare, încât în finala mică ei au cedat iarăși, cu 0-2.

Golul de aur, marcat lunea de Ponedelnik

Stadionul „Parc des Princes” a găzduit finala pe 10 iulie, într-o seară târzie de duminică, în prezența a 17 mii de spectatori. Norocul fotbalistic a fost mai întâi de partea fotbaliștilor din Iugoslavia, care au deschis scorul în minutul 43, grație strădaniilor lui Milan Galić. Încasând un gol „în vestiare”, cum se spune, jucătorii sovietici au mâncat numaidecât papara ce le-a fost servită din belșug în pauză de antrenori. Și au egalat imediat după reluarea jocului, în min. 49, prin georgianul Slava Metreveli.

Partida a purtat un caracter extrem de extenuant, regulile de joc în acele vremuri nepermițând schimbările. Iar în min. 113, când la Paris era încă duminică, iar la Moscova, din cauza diferenței de fus orar, era deja noaptea de luni (Понедельник în rusă – n.a.), „sbornaia” realiză atacul decisiv: Iuri Voinov de la Dinamo Kiev îi pasă pe flanc lui Mihail Meshi, iar georgianul originar din Tbilisi la rândul său realiză o centrare în careu pe care Ponedelnik o fructifică cu o lovitură de cap, luând fața apărătorului și portarului printr-o săritură de un elan neverosimil. „Cine ar trebui să marcheze într-o zi de luni dacă nu Ponedelnik” – zicerea a devenit o glumă în mare vogă în acele timpuri.

Echipa URSS a evoluat la CE în următoarea componență: Lev Iașin, Ghivi Coheli, Anatoli Maslionkin, Iuri Voinov, Anatoli Krutikov, Igor Netto, Slava Metreveli, Valentin Ivanov, Viktor Ponedelnik, Valentin Bubukin, Mihail Meshi. În componența selecționatei, Viktor Ponedelnik a evoluat în 29 de meciuri, marcând 20 de goluri. Și-a încheiat glorioasa carieră sportivă la vârsta de 29 de ani.

Autor: Serghei DONEȚ și Iulian BOGATU