Istoria în documente de arhivă: Criminali în halate albe

Perioada stalinistă în istoria noastră a fost nu numai o perioadă de ocupaţie a Basarabiei de oştirile sovietice în 1940, nu numai a represiunilor şi crimelor sângeroase ale noii stăpâniri contra locuitorilor băştinaşi, ci a fost şi timpul în care s-au pus bazele lichidării spiritului, moralului şi fizicului populației autohtone.

Pentru a nu nimeri sub ocupaţie bolşevică în iunie 1940 majoritatea cadrelor medicale din Basarabia au trecut Prutul retrăgându-se în adâncul ţării. După un an, când Armata Română, condusă de Mareşalul Ion Antonescu a restabilit frontiera strămoşească, o parte din medici şi alţi lucrători din respectiva  breaslă au mai muncit în Basarabia până când în primăvara anului 1944 provincia românească a fost ocupată din nou, dar pentru o perioadă foarte îndelungată.

După tancurile ocupanţilor sovietici, au dat năvală, care aduşi, care în căutarea îmbogăţirii rapide, o puzderie de specialişti, inclusiv în domeniul medicinei (unii chiar fără studii de profil, dar convingându-i pe funcţionarii de la cadre că ei de mici copii au visat să lucreze medici). Fără îndoială că printre aceştia erau şi specialişti cumsecade, dar, trecuţi prin filtrul ideologic bolşevic, și aceștia vedeau populaţia băştinaşă ca pe nişte triburi sălbatice.

În noua Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, înjghebată de marele cârmaci Stalin, pe pământul care mai rămăsese după ce  s-au îndeplinit toate poftele teritoriale ale republicii-surori Ucraina, era un dezastru la toate capitolele, inclusiv în medicină.

În anul 1944, după bombardamentele sovietice, întreaga Basarabie era numai ruine. Comportamentul noilor stăpâni ar putea fi caracterizat printr-un singur cuvânt – fărădelegea. Peste tot  domina mizeria, bolile şi infecţia, multe aduse de sovietici odată cu păduchii. Lupta autorităţilor sovietice împotriva ţăranului român din Basarabia şi împotriva proprietăţii private a dus la foametea organizată din anii 1946-1947, care a luat mii de vieţi omeneşti (nici până azi nu s-a stabilit cifra corectă a numărului oamenilor morţi de foame, şi se pare că pentru nimeni această informaţie nu prezintă interes, probabil, fiindcă nu este vorba de minorităţi naţionale – Al.M.) şi a dat naştere la câteva sute de cazuri de canibalism.

Pentru a vă aduce în miezul subiectului și a vă face să percepeți atmosfera care domina în instituţiile medicale, situaţia bolnavilor şi atitudinea lucrătorilor medicali faţă de bolnavi, ca de obicei, vin în faţa Dvs. cu câteva documente inedite, traduse de subsemnatul din limba rusă.

Primul document pe care-l propun este datat cu anul 1947, ziua de 7 ianuarie, adică atunci când foametea organizată de autorităţile sovietice era în toi. Când un copil lăsat fără supraveghere

putea amăgit, luat „cu zahărelul”, dus în casă străină, omorât şi mâncat; când morţii, în loc să fie înmormântaţi, erau mâncaţi, când mama pentru a-i menţine pe ceilalţi copii în viaţă, îl omora pe cel mai mic, pentru a asigura hrană celorlalţi.

           ORDINUL  nr. 4

 al Direcţiei Generale a Farmaciilor din RSS Moldovenească

                                                                             or.Chişinău

Controlul farmaciei nr.10 din or. Râbniţa (şeful farmaciei tov. Hesman) de către farmacistul tov. Rozenfeld a stabilit următoarele:

1. Starea sanitară a farmaciei este nesatisfăcătoare, în farmacie, cu toate că lucrează două femei de serviciu, este murdar, farmaciştii lucrează în halate murdare, iar unii lucrători

nu respectă deloc regulile de igienă (de ex., tov. Ţiriulnic are mâini murdare).

2. Condițiile de păstrare a medicamentelor sunt nesatisfăcătoare: preparatele de administrare internă se păstrează împreună cu cele pentru administrare externă. Din cauza unei păstrări inadmisibile, unele medicamente s-au stricat. Etichetele de pe lăzi nu corespund conţinutului: pe etichetă scrie „aspirină cu cofeină”, iar în ladă se află piramidon etc.
3. Prepararea medicamentelor se face nesatisfăcător. Vesela nu se spală. Şeful farmaciei tov. Hesman a preparat cloroform cu ulei de camfor în sticla în care s-a aflat cerneală, ca urmare conţinutul a căpătat culoare albastră; prafurile (probabil, se are în vedere medicamentele sub formă de pulbere – Al.M.) se risipesc.
4. Evidenţa preparatelor toxice se ține greşit, cu devieri de la registru. De exemplu, pantopon este de facto mai mult cu 2,88, iar morfina – cu 1,05 (în document nu este indicată unitatea de măsură).
5. În farmacie se practică schimbarea ingredientelor, adică devierea de la rețetă, cu toate că în farmacie sunt prezente medicamentele scrise în rețetă. De exemplu: se înlocuieşte zahărul cu glucoza (rețeta tov. Ţiriulnic).
6. Au fost semnalate cazuri când instituţia medicală a refuzat eliberarea medicamentelor, deşi în farmacie erau medicamentele solicitate: peroxidul de hidrogen (apă oxigenată) şi hydrargyrum cyanatum.

Cu toate că au fost avertizaţi de laboratorul analitic de control, care a stabilit calitatea inferioară a produselor finite, iar tov. Hesman i s-a aplicat mustrare cu preîntâmpinare pentru munca nesatisfăcătoare

în farmacie, tov. Hesman nu a tras concluziile cuvenite şi nu numai că n-a îmbunătăţit lucrul, dar a înrăutăţit şi mai mult situaţia.

        O R D O N:

1. Din cauza că a adus farmacia nr. 10 într-o stare total deplorabilă, tov. Hesman să fie eliberat din funcţie şi să i se interzică să lucreze în sistemul Direcţiei farmaceutice a RSSM nu numai ca şef de farmacie, dar şi în orice funcţie inferioară.
2. Să fie numit tov. Ghenipel în calitate de șef interimar al farmaciei nr. 10, din data de 15 ianuarie 1947.
3. Colaboratorului farmaciei nr. 10, tov. Ţiriulnic, din cauza calității proaste de preparare a rețetelor şi a situaţiei antisanitare la locul de muncă, i se aplică mustrare cu preîntâmpinare.

În termen de 10 zile să fie executate propunerile din respectivul act.

Tov. Ghenipel să primească prin act de la tov. Hesman toată marfa şi materialele preţioase din farmacie. Actul de predare-primire să fie întocmit în 2 exemplare: unul să fie anexat la documentele farmaciei, iar altul să fie prezentat până la 20 ianuarie 1947. Primirea şi eliberarea bunurilor farmaciei să se facă în prezenţa reprezentantului Direcţiei Generale a farmaciilor din RSSM, tov. Rozenfeld, şi a tov. Ghenipel şi Hesman.

Tov. Hesman după transmiterea farmaciei să se prezinte cu documentele la DGF a RSSM.

Tov. Rozenfeld să-l ajute pe tov. Ghenipel să facă ordine generală în farmacia nr. 10, conform propunerilor înaintate.

Prezentul Ordin să fie trimis tuturor farmaciilor.

Şeful Direcţiei Generale a Farmaciilor din RSS Moldovenească (semnat) Leibman (ştampilă)

S-ar putea crede, ce poate fi mai rău şi mai trist când în ţară bântuie foametea, canibalismul? Când un om simplu, căruia i s-au luat toate rezervele de hrană de către funcţionarii bolşevici nu mai are nici o speranţă că va supraviețui. Când autorităţile sovietice după ce au „măturat” toate podurile de grăunţe, încep să aducă câte ceva înapoi din produsele furate, pentru a le prezenta propagandistic drept „ajutor trimis de Stalin oamenilor muncii din Moldova”, unii din aceştia, chiar încep să creadă că Stalin s-ar gândi la ţăranul din Moldova…

În anul care a urmat, 1948, situaţia în instituţiile medicale din RSS Moldovenească s-a înrăutăţit și mai mult. Deoarece limba în care argumentez subiectul este limba documentelor, vă propun un document tradus de subsemnatul din rusă, care nu este altceva decât  o informaţie prezentată Biroului CC al PC(b) de către secretarul CR Leova al PC(b)M, expediată în ziua de 20 ianuarie 1948, cu numărul de înregistrare 6:

„Biroului CC al PC(b) pentru Moldova, tov. Ivanov

1. Chişinău

După alungarea ocupanţilor (în original e: аккупантов) germano-români (ca să vezi! – Al.M.) peste hotarele RSSM, Comitetul Raional, odată cu restabilirea organelor puterii de stat sovietice, a acordat o mare atenţie şi restabilirii reţelei de instituţii medicale, inclusiv restabilirii spitalului raional din Leova.

Epidemia de tifos în prima perioadă după eliberarea raionului de nemţi, lipsa personalului medical (un singur medic cu studii medii speciale) au creat o situaţie alarmantă.

Raikomul a solicitat de la CC în repetate rânduri soluţionarea problemei cadrelor medicale şi auxiliare.

La sfârşitul anului 1944 şi începutul anului 1945, în raion au fost trimişi medicii Vilk, Faerştein, Aron, Kogan, Vasserman şi Gold. Toţi aceştia erau din familii bogate, unii din ei au făcut studii în Franţa, Italia, România la specialitatea terapie.

Cu această componenţă de medici, comitetul raional n-a putut să se descurce cu problemele ocrotirii sănătăţii. Motivele care l-au împiedicat ar fi următoarele:

1. Lipsa medicilor de alte specialităţi;
2. Refuzul medicilor nominalizaţi de a se deplasa la lucru în localităţile rurale; toţi au lucrat şi lucrează în oraşul Leova;
3. Tendinţele acestora spre îmbogăţire, folosind metoda de primire a bolnavilor la domiciliu contra plată şi a vânzării acestora „celor mai bune medicamente din străinătate” din propriile rezerve;
4. Practica particulară a fostului medic-şef al spitalului şi a altor medici. Faerştein avea patentă oficială cu dreptul de a profesa practica medicală particulară;
5. Împotrivirea activă a acestor medici să primească la lucru în spital şi policlinică alți medici, de altă naţionalitate. Acest moment este destul de convingător în cazul medicului chirurg Pastergelo Elisaveta Ivanovna (nume schimbat – Al. M.) şi a medicului chirurg Gorbenco Mstislav Mihailovici.

Alexandru Moraru

istoric-arhivist, publicist