Porția de căldură a persoanelor fără adăpost

1042
0
Imagine simbol, de Sergiu Bejenari

Pe Victor l-am întâlnit căutând prin tomberoane într-un cartier de la Telecentru din Chișinău. Un bărbat cu vârsta de peste 50 de ani, slab, de statură medie, îmbrăcat într-o pereche de blugi negri și o scurtă gri, destul de subțire pentru frigul din noiembrie. Avea un cărucior pe care își sorta lucrurile după câteva criterii, alimentare, haine și carton.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Când l-am salutat, s-a uitat lung și dubios la mine, iar, după ce a mimat un răspuns, și-a continuat activitatea. Am intrat la o alimentară din apropiere și am luat câteva produse, o pâine, un chefir, o conservă de pește și câteva batonașe de ciocolată. Întorcându-mă, m-am apropiat și i-am întins pachetul.

Era un pic nedumerit, dar a luat produsele și a mulțumit. Am reușit să port un scurt dialog, în care Victor a povestit despre situația în care a ajuns. În trecut a fost lăcătuș, a avut familie, dar și viciul de a consuma alcool în exces. În consecință a rămas și fără persoanele dragi, care au refuzat să-l mai recunoască, dar și fără locuință.

Acum nu mai beau, doar uneori”, a spus el. Zilnic merge pe la platformele de gunoi, adună carton, metal, mai găsește produse alimentare încă comestibile. Trăiește într-o construcție părăsită și nefinalizată, dar temporară, speră să-și găsească un loc de lucru cu salariu stabil, dar deocamdată se descurcă cum poate.

Ei pot veni doar benevol și nu sunt aduși cu forța”

În municipiul Chișinău, dar și în întreaga republică nu există o statistică clară privind numărul persoanelor fără adăpost. Unii din ei sunt în general fără de documente. Dacă în perioada caldă a anului acești oameni mai pot dormi pe unde se nimerește, în perioada rece, deseori, aceștia nu se mai trezesc din somn și îngheață.

Veaceslav Macovei, director interimar al Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil din mun. Chișinău, singurul centru de acest tip, spune că, momentan, în centru sunt 60 de persoane, 23 stau în izolator fie din cauza că au contactat cu persoane care au COVID-19, fie că abia au fost cazați și respectă regimul de carantină.

Pe unii îi aduce ambulanța de la spital, dacă li s-a încheiat termenul de tratament. Dacă sunt depistați în stradă de către poliție și dacă aceștia doresc, la fel se prezintă la centru. Ei pot veni doar benevol și nu sunt aduși cu forța.”

Poliția îi întreabă dacă au ce mânca, cu ce se îmbrăca și unde dorm, apoi le propune să meargă la centrul de plasament. „Beneficiari ai centrului pot fi orice persoane care au împlinit vârsta de 18 ani. În medie, aproximativ o treime au vârsta aproape de pensie, alții deja au trecut de pensionare, dar și cei de până la 30 de ani. La Centrul de găzduire persoanele beneficiază de psihologi, asistenți sociali, medici și chiar de jurist. Toate aceste servicii sunt oferite gratuit, iar în caz de necesitate aceștia sunt ajutați în procesul de perfectare a documentelor, de integrare în familie și societate, li se caută locuri de muncă”, spune Veaceslav Macovei.

Alimentație și paturi gratis

În perioada rece a anului, din luna octombrie până în martie, persoanele fără adăpost beneficiază de alimentare de trei ori pe zi. „Luând în considerare pandemia, doritorii de a rămâne la centru sau cei plasați în izolare au continuat să beneficieze de acest regim de alimentare inclusiv în perioada caldă a anului. Toate cheltuielile sunt asigurate din bugetul de stat, iar cei care primesc pensie sau au vreun alt venit financiar, le pot folosi în scopuri personale, pentru că la centru nu plătesc nimic”, a adăugat directorul interimar al centrului de găzduire.

Capacitatea centrului este de 100 de persoane. În perioada pandemiei numărul persoanelor fără adăpost văzute în stradă a crescut. Din acest motiv au avut nevoie de susținere. În acest sens Ministerul Apărării a oferit 30 de paturi etajate, saltele și perne, iar unele spații din cadrul centrului au fost transformate în izolatoare. În prezent, administrația centrului susține că sunt pregătiți de sezonul rece și pot face față situației.

În capitală a mai activat un centru similar, ba chiar mai performant, creat de CARITAS Moldova. Căminul de noapte Sf. Ștefan cel Mare, care acum nu mai este activ, pentru că la sfârșitul anului 2018 a fost închis. Proiectul a fost activ 12 ani și a existat cu suportul financiar al unor donatori externi. Însă, pentru că implicarea autorităților publice locale s-a rezumat doar la trimiterea beneficiarilor la cămin, fără a contribui și cu altceva, centrul a fost închis.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE