Andrei Ciurunga, 100 de ani

Andrei Ciurunga (numele său real – Robert Eisenbraun) s-a nascut pe 28 octombrie 1920 la Cahul, într-o familie de coloniști germani. Tatal sau, Herman Eisenbraun, care era profesor de limba germană la Liceul „Ioan Voievod” din Cahul, a decedat când viitorul poet de abia împlinise patru ani. Robert a studiat la Cahul și la Bolgrad (până în 1939).

A debutat pe 24 ianuarie 1932, în primul număr al revistei „Tinerimea Moldovei”, cu o  poezie consacrată Unirii Principatelor Romanești. Atunci a semnat prima dată cu pseudonimul Robert Cahuleanu, pe care l-a adoptat din profundă simțire românească. Persecutat de regimul communist, și-a luat mai târziu pseudonimul de Andrei Ciurunga. Toamna aceasta au avut loc o serie de manifestări dedicate centenarului lui Andrei Ciurunga în orașul său natal, Cahul. Cu prilejul centenarului, Veronica Popa, profesoară la Liceul „Iulia Hasdeu” din Cahul, a pulbicat un eseu pe www.bel-esprit.ro, vă propunem spre lectură fragmente din acest text de excepție.

Fragment din eseul „Un fir de verticală rugăciune” de Veronica Popa, doctor în filologie, Cahul, publicat pe www.bel-esprit.ro. 

Încă de la debutul cahulean până la ultimul volum, rotundul – semn al împlinirii întru dreptate divină – este motivul distinctiv al poeziei lui Andrei Ciurunga: „Acolo de unde răsare lumină / rotundă ca mingea și plină, / acolo tristețile lumii se zbat, / În țara lui Roș Împărat”. Autorul își conturează în timp un discurs liric vizionar greu de înregimentat în curente literare, orientări estetice, paradigme lirice; poezia lui este „un  fir de verticală rugăciune” din care „țese țării veșnicul contur”.

Ca poet s-a format mai întâi în mediul intelectual din sudul Basarabiei, fiind născut la Cahul, într-o familie de pedagogi. Unchiul său, Haralamb Vizanti (fostul prefect de Cahul), a fost membru din dreapta Prutului al primului Parlament al României Mari, alături de Ion Inculeț și alte personalități basarabene. Mediul cultural cahulean i-a fost prielnic copilului Robert Eisenbraun. Studiază o vreme la Liceul „Ioan Voievod” din această localitate.

Aici a avut profesori exemplari, bine școliți și buni patrioți. Cu drag și prețuire își va aminti peste ani de inspectorul școlar, conducătorul cenaclului literar al Liceului de băieți „Ioan Voievod”, Vasile Hondrilă: „un poet delicat și un om cum rar mi-a fost să cunosc.” Spiritul unei școli autentice domnea și în acest liceu, într-o perioadă când în România Educația era considerată la fel de importantă ca și Armata.

Licean fiind, Robert participă la deschiderea solemnă şi sfinţirea monumentului lui Ioan Voievod care a avut loc în parcul orăşenesc la 29 iunie 1937 (autor, sculptorul monumentalist român, Teodor Burcă). Iniţiatorul instalării monumentului este Vasile Hondrilă, distins pedagog, poet, folclorist. Din îndemnul acestui inimos om, în anul 1936 a fost creat un Comitet de iniţiativă pentru instaurarea monumentului. La colectarea surselor financiare au participat pedagogi şi elevi din oraş şi din satele judeţului Cahul.

Prima plachetă de versuri a lui Robert Cahuleanu a apărut la Cahul

Tot la Cahul, la vârsta de doar 16 ani, la tipografia unchiului său, Haralamb Vizanti, Robert Cahuleanul (Eisenbraun) își va edita prima plachetă de versuri, „Melancolie”.

Din anul 1927 până în 1938 urmează liceul de băieți din Cahul, însă ultima clasă de liceu e nevoit să o facă la Bolgrad, liceul din Cahul fiind închis. Perioada bolgrădeană a lui Andrei Ciurunga se va încununa cu apariția celei de-a doua plachete de versuri, la 30 iunie 1939, la Tipografia „Capitala” din Bolgrad, „În zodia cumpenei”. La doar 19 ani creația lui anunță un poet matur, lirismul fiind marcat de presentimentul tragicului an 1940, „scris în cartea țării cu litere ciuntite”.

În 1940-1941, primul an de ocupație sovietică a Basarabiei, lucrează învățător la școala primară din satul Tartaul de Salcie. Aici va scrie poeme asemeni unor levitații deasupra nenorocirilor abătute peste vetrele basarabenilor, anulând parcă timpul istoric prin îndemnul de a cânta pentru ziua de Mâine. Prăpastia deschisă între el și prietenii „duși peste Prut” declanșează în sufletul fragil de adolescent – poet neliniști creatoare, frica destrămării, incertitudine și singurătate. Tonul elegiac e marcat de tușe existențiale pregnante, prilejuite de împrejurări de viaţă dureroase.

Începând cu volumul „În zodia cumpenei”, devin tot mai clar configurate poetic motivele-cheie ale creației sale: Învierea prin jertfă, Patria rotundă și motivul alegoric al Roșului Împărat. Speciile lirice cultivate izvorăsc organic din specificul limbajului biblic împletit cu cel folcloric: rugăciunea, psalmul, recviemul, bocetul, imprecația, imnul, doina, colindul, descântecul, testamentul, cântecul de leagăn.

Profesor la Liceul „B. Hasdeu” din Chișinău

În 1943, începe o nouă etapă în viața și creația poetului. Distinsul om de cultură, preotul-martir, Vasile Țepordei, originar și el din sudul Basarabiei, animator al edițiilor chișinăuene de atunci, „Raza”, „Basarabia literară”, „Basarabia”, îl invită pe Andrei Ciurunga la Chișinău să colaboreze alături de poeții și publiciștii Basarabiei interbelice: Vasile Țepordei, Sergiu Matei Nica, Sergiu Roșca, Nicolae V. Coban, Sabin Velican.

În aceste vremuri tulburi, numai duhul curăției sufletești, încolțit în copilăria cahuleană, îi întreține vie dorința de a-și împlini visurile, învingând frici, lipsuri, bucurându-se de o atmosferă extraordinară, frățească, lucrând zile și nopți cu entuziasm și inspirație la proiectele lor literare, pagini scrise, serate literare, întâlniri cu prietenii de duh și de credință. Tot la Chișinău, angajându-se în calitate de profesor la Liceul „B. Hasdeu”,  îl cunoaște pe ilustrul intelectual al Generației Unirii de la 1918, Ștefan Ciobanu (acest moment este evocat cu căldură în memoriile poetului).

Marcat de atmosfera literară benefică, contrastantă acelor vremuri neprielnice, Andrei Ciurunga va scrie încă două volume de poezie în perioada de până la refugiu: „Poemul dezrobirii” (Chișinău, 1943) și „Cântece de dor și de război” (Chișinău, februarie 1944), semnate Robert Cahuleanul. Acest ultim volum basarabean „anunță” drumul ales asumat de către Andrei Ciurunga în care Poezia și Destinul își dau mâna și rămân împreună.

Refugiu dincolo de Prut

În anul 1944 se refugiază împreună cu mama și bunica la Brăila. Aici se angajează redactor la „Expresul” lui Sotir Constantinescu și mai apoi la „Ancheta”. La 8 noiembrie 1945, în centrul Brăilei, are loc un mare miting anticomunist la care participă și Andrei Ciurunga împreună cu prietenul lui, Marcel Gafton. Despre acest eveniment poetul își va aminti: „Aflat în ultimul an de liceu, Marcel Gafton a urcat pe clopotnița bisericii „Sfinții Arhangheli” și parcă-l aud, după 46 de ani, cum și-a început cuvântul către manifestanți: „Am plecat de la carte, pentru că în cartea inimilor noastre este scris un singur cuvânt: Regele!”. Începând cu a doua zi, s-au operat arestări. Am fost depus la penitenciarul Brăila.” După douăzeci și cinci de zile de arest este eliberat, din lipsă de probe.

Pe la sfârșitul lunii aprilie 1947 tipărește 32 de exemplare, pe o față a hârtiei, din noua lui broșură pe care nu mai reușește să o publice, pentru că tot în acest an, la 30 decembrie, Regele este silit să abdice, iar în 1948 vine hotărârea de suprimare a „Anchetei”: „Mama a luat cărticica, a răsfoit-o, s-a îngrozit de unele poezii și mi-a spus: Ce vrei să faci cu ele? – Cum ce să fac? Să le dau drumul în lume!”

În 1949 se mută la București. Va locui pe strada Caragea Vodă din București. Va fi angajat la revista „Flacăra”, totodată colaborând la publicațiile: „Ateneu”, „Ramuri”, „Vatra”, „Urzica”, „Rebus”, „Contemporanul”, „Viața Românească”.

La 2 februarie 1950, va fi denunțat de un coleg și condamnat la patru ani pentru „crimă de uneltire împotriva păcii”: „Ajunși în singura cameră pe care o aveam, au început să scotocească furioși. Cel mai rău se purtau cu fotografiile. Le priveau cu ură, mă întrebau pe cine reprezintă și le aruncau cu dispreț pe covor, strivindu-le cu bocancii de pe care musteau noroiul și zăpada de pe-afară. După vreo două ore de vandalism: – Unde ai ascuns cartea pe care ai tipărit-o clandestin la Brăila?”.

Deținut politic, la Canal și la Gherla

De fapt, este condamnat în numele poeziei. Între 1950-1954 are prima detenţie, suportând-o la Canal. Cea de a doua, 1958-1964 – Balta Brăilei, Gherla. În toți acești ani, a scris versuri şi titluri de poezie pe hârtie din sacii de ciment, pe săpun, în memorie, pe bucăţele de batistă sau pânză din cămaşă (cusute cu un ac din sârmă găurit cu un ciob de sticlă cu aţă din saltea). Aceastea au fost scoase din închisoare în căptuşeala hainei şi cingătoarea pantalonilor.

Poezia lui este marcată de evenimente care îi mutilează viața, tinerețea, asistând împreună cu prietenii lui de cuget și simțire la tragedia poporului român. Poeziile lui Andrei Ciurunga nu sunt doar biografii sentimentale versificate; autorul raportează timpul său interior, intim la evenimentele lumii; ca poet, meditează, suferă, trăiește conștiința propriei sale contemporaneități, asfel poemele lui din „Cântece de dor și război” sunt pagini de istorie, transpuse estetic în pagină de Poezie.

Poeziile lui Andrei Ciurunga depășesc adesea granițele poeticului, limitele poeziei, intrând într-o altă dimensiune și vibrație spirituală – mistică, jertfelnică, disimulând durerea în rugăciune, psalm, cântec „de moarte”, „de pe front”, „cântec pentru Basarabia”, „recviem pentru țara de acasă”. Textele lui  sunt pătrunse de un aer mistic transformând discursul într-o ectenie a milei, a rugăciunii pentru fericiții și pururea adormiții fii ai Patriei care prin jertfa lor au înălțat în cer Slavă Neamului Românesc.

„Memorii optimiste”, după 1989

După 1989 continuă să scrie poeme și să-și „adune” amintirile într-un volum intitulat „Memorii optimiste”. Descoperim între aceste rânduri un suflet luminos, nerăzbunător, dar ferm în izbânda spiritului. Gheorghe Gheorgiu, coleg de liceu din perioada bolgrădeană, care l-a vizitat la București după 1989, mărturisea: „Ani de zile a tot sperat să vadă la el acasă un volum cu versurile lui născute în lupte și între pereți de beton, versuri despre Basarabia – „Țara mea de dincolo de țară”. Dar nu s-a găsit nici o editură de la Chișinău să-i împlinească visul. Dimpotrivă, el își edita la București poeziile pe cont propriu și din fiecare tiraj expedia la Cahul și Chișinău, pe adresa Uniunii Scriitorilor din Moldova, câte două-trei sute de exemplare pentru bibliotecile școlare.”

În 2018, la doisprezece ani după plecarea lui Andrei Ciurunga în „țara fără dor”, Editura „Știința” din Chișinău tipărește cartea „Andrei Ciurunga. Scrieri”. Ediția oferă o imagine cvasicompletă a activităţii literare a poetului, ilustrând cele două secţiuni distincte ale creației sale originale: poezia și memorialistica.

Autor: Veronica Popa, doctor în filologie