Falsurile lui Dodon și acordul cu FMI

1155
1
Imagine simbol

În timp ce Guvernul lui Igor Dodon este campion absolut la îndatorarea țării, propaganda sa ne sperie că Maia Sandu va lua credite de la FMI.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mașina de dezinformare a lui Igor Dodon amenință că, dacă ajunge președinte, Maia Sandu va împrumuta masiv credite de la Fondul Monetar Internațional, punând Republica Moldova într-o dependență cronică față de această instituție și de finanțarea externă în general. Statisticile Ministerului Finanțelor arată, însă, că guvernul Chicu patronat de actualul președinte în exercițiu este campionul absolut în ce privește împrumuturile contractate atât din exterior, cât și din interior.

Citesc într-o fițuică propagandistică a lui Dodon părerea unei „susținătoare” a acestuia. O oarecare Elena Balan, care este prezentată drept economistă de profesie, susține că se pricepe în economie și știe că, dacă va învinge în alegeri Maia Sandu, guvernul va începe a lua credite de la FMI.

Asta înseamnă că va trebui să îndeplinim cerințele Fondului, vor crește impozitele și vor fi privatizate întreprinderile”, spune pretinsa economistă, care mai adaugă ce se va întâmpla după ce se vor produce toate aceste nenorociri. „Vor crește impozitele, prețurile la electricitate și utilități”, anticipează ea, speriind electoratul cu intrarea statului în dependență cronică de finanțatorii externi.

În fițuică nu este indicat locul de muncă al pretinsei economiste sau măcar localitatea sau vârsta, cel mai probabil fiind o persoană inventată pentru a transmite acest fals către electoratul neinstruit, neinformat și credul. Este de remarcat că, cu tot tupeul său, Dodon nu și-a asumat această afirmație.

Și asta deoarece, în viitorul apropiat, Guvernul Chicu este pe cale să încheie un acord cu Fondul Monetar Internațional, potrivit căruia în următorii trei ani Republica Moldova urmează să primească un credit în valoare de 550 de milioane de dolari.

Guvernul se laudă că a îndeplinit condițiile FMI

Exact în ziua în care am găsit în cutia poștală fițuica în cauză, primul ministru Ion Chicu se lăuda că executivul a îndeplinit toate condițiile preventive (corect ar fi: prealabile – n.a.) înaintate de Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru semnarea unui nou memorandum.

După ședința tradițională de luni cu președintele Dodon și speakerul Greceanîi, Chicu a anunțat că proiectul de lege care prevede consolidarea integrității Băncii Naționale a Moldovei, document ce face parte din lista de condiționalități ale FMI, a fost aprobat de către Guvern.

El a spus că documentul urmează să fie votat de Parlament până în data de 20 noiembrie, astfel ca la începutul lunii decembrie Republica Moldova să semneze un nou program cu FMI.

Guvernul a solicitat ca Parlamentul să examineze acest proiect, dar și numirea viceguvernatorilor BNM, astfel ca până la 20 noiembrie Republica Moldova să poată raporta FMI despre îndeplinirea tuturor condițiilor prealabile, ceea ce ne va deschide posibilitatea să încheiem un nou program cu FMI la începutul lunii decembrie”, a spus Chicu.

Valoarea noului program de cooperare între Republica Moldova și FMI se ridică la 558 de milioane de dolari, care vor intra pe conturile Republicii Moldova în următorii trei ani.

Guvernul Chicu, cel mai dependent de finanțarea externă

Mai mult, în acest an guvernul prorusesc al lui Igor Dodon, care în materialele sale propagandistice nu ezită să blameze Fondul Monetar Internațional, dar și alte instituții financiare internaționale, a primit deja un împrumut considerabil de la Fondul Monetar.

Se întâmpla în luna aprilie, când un credit de urgență acordat de Fondul Monetar Internațional, în valoare de aproape 234 de milioane de dolari americani, a ajuns în contul Băncii Naționale a Moldovei.

Era în perioada când din cauza epidemiei de COVID-19 toată populația se afla în carantină, majoritatea întreprinderilor erau închise, iar veniturile la buget s-au prăbușit. Astfel, creditul în cauză ne-a salvat în acel moment de un dezastru bugetar. Grație banilor de la FMI executivul a reușit să-și îndeplinească obligațiile față de salariați și pensionari.

Și creditul a fost unul destul de avantajos. Din suma totală de 233,9 de milioane de dolari, pentru 78 de milioane de dolari este aplicată o dobândă zero, iar suma respectivă este prevăzută să fie întoarsă timp de zece ani.

Alte 156 de milioane de dolari au fost oferite cu o rată de dobândă de 1,5%, urmând să fie rambursate pe parcursul a cinci ani.

Acordul cu FMI nu este singurul împrumut de bani din Occidentul atât de urât de Dodon și de anturajul său prorusesc pe care mizează guvernul său.

În luna august, executivul a semnat Memorandumul de Înțelegere prin care UE acordă Republicii Moldova sprijin macrofinanciar de 100 de milioane de euro. Asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova este condiționată de consolidarea managementului finanțelor publice, buna guvernare și lupta împotriva corupției și îmbunătățirea mediului de afaceri. Dar, în primul rând, pentru a obține acest credit de la UE, care ar putea intra destul de repede, pe parcursul unui an, Republica Moldova trebuie să aibă un Program cu Fondul Monetar Internațional. Iată de ce guvernul Chicu se rupe în patru pentru a obține acest acord.

Republica Moldova este dependentă de mult timp de finanțări externe și interne, cu dobânzi mai mult sau mai puțin împovărătoare. Și guvernul Chicu este campionul absolut la acest capitol.

Creștere record a datoriei publice pentru bugetul electoral al lui Dodon

Potrivit statisticilor Ministerului de Finanțe, la 30 septembrie curent, soldul datoriei de stat ajunsese la 62,23 miliarde de lei, mai mult cu 9,41 miliarde față de sfârșitul lui septembrie 2019. Astfel, ponderea datoriei externe a statului în PIB era la finele lui septembrie de 30,3% față de 24,9% cu un an în urmă. Totodată, Ministerul Finanțelor estimează că ponderea datoriei de stat în PIB va fi de 36,6% la sfârșitul anului.

Și soldul datoriei de stat externe s-a majorat mai rapid. Față de situația din 01 ianuarie 2020, acesta a crescut cu aproximativ 305,32 milioane de dolari (5,23 miliarde de lei) sau cu 17,92 la sută.

La rândul său, datoria de stat internă în primele zece luni ale anului față de situația de la începutul anului s-a majorat cu 5,08 miliarde de lei.

Cifrele demonstrează astfel că datoria de stat, inclusiv cea externă, a înregistrat o creștere record în acest an, în timpul guvernului Dodon-Chicu.

Iar pe termen mediu, ponderea datoriei de stat în PIB se va majora de la 25% la sfârșitul anului 2019 până la 39,6% la sfârșitul anului 2023, Ministerul Finanțelor explicând acest lucru prin ritmul de creștere mai mare al soldului datoriei de stat comparativ cu ritmul de creștere prognozat al economiei. 

Și baza acestei îndatorări a fost pusă încă acum un an, la adoptarea bugetului de stat propus de guvernul Chicu, care a fost calificat din start drept unul electoral, având drept scop alegerea lui Igor Dodon pentru al doua oară în funcția de președinte. Nu s-a ținut cont de capacitatea economiei moldovenești și nici nu a fost adoptată vreo politică de creștere economică, care ar fi asigurat venituri mai mari la buget. Guvernul Chicu știa din start că cheltuielile bugetare umflate exagerat în scop electoral pot fi acoperite doar din împrumuturi externe. Acestea vor ajunge până la finele anului la cel puțin 12 miliarde de lei.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE

1 COMENTARIU