Citiți astăzi în GAZETA de Chișinău

952
0

„Lupta pentru imagine” se intitulează editorialul lui Adrian Ciubotaru, publicat în ediția de mâine, 13 noiembrie, a GAZETEI de Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

A venit momentul să îi acordăm și Maiei Sandu șansa de a ne reprezenta acolo unde această reprezentare contează. Căci fiecare mână strânsă cu multă căldură în Occident ar putea însemna un nou și substanțial câștig pentru Republica Moldova. Prin urmare, să nu stăruim cu îndârjire în principiile, supărările și mofturile noastre. Să fim pragmatici. Căci duminică nu votăm un om, ci imaginea țării”.

În articolul său de fond, intitulat „Gardul hulubăriei”, scriitorul Mircea Ciobanu scrie despre gardul de la președinție.

În oraşe, în spaţiile comune, gardurile incomodează lumea, fără a fi neapărat necesare. Există locuri concepute arhitectonic ca deschise, dar se găseşte câte vreun „gospodar” îngrădindu-şi porţiunea (fără ca teritoriul să-i aparţină). Aceste garduri încep a incomoda, precum cele din cimitirele noastre, înalte, ascuţite, sumbre, agresive. Gardul preşedinţiei de acolo e inspirat.

Nenorocitul gard – inutil şi urâţind centrul oraşului – pe care-l doreau demolat adepţii candidatului proeuropean mi-a sugerat şi alte propuneri de optimizare a hulubăriei, după mine, un palat prea somptuos pentru locul pe care îl ocupăm în lume (şi preşedintele în viaţa noastră).

Aş propune să înnobilăm acest monstru arhitectonic cu plasarea în interior, de exemplu, a unei biblioteci sau a unei mediateci moderne, având în dotare cele mai importante ediţii de referinţă din RM, România, din centrele editoriale europene, asiatice, americane şi acces on-line la sursele virtuale, inclusiv la fondurile digitale ale marilor biblioteci ale lumii. O poartă spre lume, un tunel de evadare din îngustimea ţarcului autohton. Mediateca prezidenţială, dacă vreţi. Funcţională şi cu acces liber. Şi atunci, da, gardul chiar ar fi în plus.”

Veaceslav  Negruța în comentariul său „Unde-s doi, puterea crește” îndeamnă la vot electoratul.

Fiecare vot contează! Și doar așa, într-o bună zi, și în Republica Moldova oamenii buni, majoritari, vor veghea ca Legea să fie egală pentru toți, iar faptele rele să fie penalizate pe măsură. ”

 Din pagina 2 a GAZETEI de Chișinău veți afla cât de real este la Chișinău scenariul din Belarus?

Veți afla despre casa părintească a lui Igor Dodon de la înălțime. (pagina 3)

Tot în paginile ziarului găsiți CARICATURA (pagina 8), realizată de inegalabilul caricaturist Alex Dimitrov.

Lectură plăcută!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE