De ce Dodon nu poate fi președinte

889
0
Veaceslav Negruța

Igor Dodon a ajuns în 2016 să fie numit în funcția de președinte grație unor înțelegeri și combinații puse la cale de creatorul său – Vlad Plahotniuc.

Pentru început, folosind deputați din diferite partide, s-a ajuns la decizia-surpriză a Curții Constituționale din ziua de 4 martie 2016. Zi în care procedurile de numire a noului președinte al Republicii Moldova de către Parlament trebuia deja demarate.

Președintele de atunci al Parlamentului, Andrian Candu, nu a demarat intenționat procedurile și a recunoscut că vine decizia Curții Constituționale.

Vlad Plahotniuc știa că el nu are cum să ajungă un fruntea statului, de aceea a investit masiv într-o altă creatură a sa – PSRM și Dodon. Investitorii, de regulă, nu pun toate ouăle în același coș. Pentru a-și diversifica riscurile – le păstrează în mai multe coșuri. Că dacă un coș se strică, vorba unui guvernator de bancă centrală.

Dodon a fost creat de Plahotniuc cu mulți ani în urmă. Cel mai probabil, nici Voronin nu a cunoscut toate dedesubturile unor intrigi și combinații puse la cale de Plahotniuc, care încă de prin 2007 îl avea pe Dodon la mână. L-a avut și cel mai probabil încă îl mai are.

Mandatul de patru ani, din 2016 până în 2020, Dodon a reușit să-l facă praf. Nu a avut acces în cancelariile vecinilor, România și Ucraina. Nu a avut acces în cancelarii serioase europene sau americane. În schimb, Dodon a devenit subiect de bancuri în birourile protectorilor de la Kremlin. Dodon a mers practic lunar cu rapoarte și coordonări la diferiți reprezentanți ai administrației lui Putin. A reușit să-și facă o faimă de lichea de care e greu să scapi. Rușii nici acum nu pot scăpa de Dodon. Sunt sortiți să meargă de mână.

În perioadele libere când nu era la Moscova, Dodon a reușit să efectueze zeci de escapade la munte sau la mare, în hoteluri luxoase și cu avioane private achitate de persoane ascunse din bani de origine dubioasă. Plahotniuc, Șor, Chaika, cel mai probabil și Platon, Metalferos, Bahamas – sunt doar câteva nume de care se leagă bunăstarea și buna dispoziție a lui Dodon. Cel puțin, presa de investigație și prietenii lui Dodon asta spun.

A reușit să fie suspendat de vreo cinci ori. Astfel, Plahotniuc își proteja proiectul politic PSRM și Dodon, ca să nu-l expună în decizii politice care veneau chiar de la Plahotniuc.

A reușit să se răstoarne, să meargă cu picioarele în sus. Și asta simbolizează parcursul pe contrasens al unui președinte care nu respectă legile statului în fruntea căruia a fost pus de indivizi certați cu legea.

A reușit să aducă ofense lumii întregi. Din afară și din interiorul Republicii Moldova. Pușkin parcă îl avusese pe el în vedere:

”Негде, в тридевятом царстве,

В тридесятом государстве,

Жил-был славный царь Дадон.

С молоду был грозен он

И соседям то и дело

Наносил обиды смело.”

A reușit să izoleze Republica Moldova. A lipsit poporul de posibilitatea comunicării politice și financiare cu instituții și state deschise să ne ajute. În schimb, era cât pe ce să agațe de gâtul R. Moldova un credit dubios, oprit la timp de societate și Curtea Constituțională.

A făcut multe ilegalități. Când va pleca din funcție, în condițiile unei justiții independente și ale unor instituții funcționale, fostul președinte Dodon va trebuie să răspundă pentru fărădelegile comise. A divizat societatea pe diferite criterii, a învrăjbit neam cu neam, a instigat la ură și intoleranță. Și-a trădat Patria (dacă R. Moldova i-ar fi patrie, căci foarte probabil ar putea fi un alt stat).

Dodon nu trebuie să mai fie președinte. El e plin de datorii politice, economice și financiare, dar și personale, față de toți creatorii, coordonatorii și finanțatorii săi. Dodon și-ar dori menținerea la putere doar pentru a întoarce/onora aceste datorii, dar nu din propriul buzunar, ci de la noi toți. El a promis că face din RM o federație, că RM va fi o gaură neagră în schemele de spălări de bani și furturi la nivel mondial, că toate plăcerile din primul mandat vor fi achitate prin contracte și privatizări în interesul prietenilor lui Dodon, că datoriile care nu aparțin cetățenilor RM vor fi preluate și convertite în noi datorii de miliarde ale statului RM…

Dodon a promis multe și are nevoie de acest nou mandat doar pentru a-și realiza propria „foaie de parcurs”, impusă de interesele unor grupuri mafiote. R. Moldova ar avea doar de pierdut dacă la președinția R. Moldova va fi și în continuare un personaj vulnerabil și șantajabil, un corupt și un kuliokar cu vechime, un mincinos și o lichea a intereselor străine.

Dodon nu e despre viitor!

Dodon e despre trecutul Republicii Moldova!

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here