Zăpada mieilor: fond și formă

893
0
Pictorița Valentina Rusu-Ciobanu

Pe vreme de molimă, în mohoreala ploilor de la sfârșit de octombrie, în harababura votării fără putință de alegere și a deocheatului folclor electoral ce se naște ad hoc, două evenimente au luminat aceste zile. Unul e strict biologic. Un om din Chișinău a rotunjit un veac de viață pe acest pământ. E o femeie scundă și modestă care locuiește retrasă cu motanii săi în partea veche a orașului, în casa sa cu pomi și cu ogradă înierbată, pe dâmbul Bâcului. Ei și?, îmi veți spune, se mai întâmplă uneori și la alții…

Dar nu e chiar așa. Venerabila doamnă e o pictoriță atinsă de aripa geniului. O cheamă Valentina Rusu-Ciobanu. Un talent uriaș, de o cultură plastică fantastică, de o înțelepciune și o luciditate rarisime. Opera pe care ne-o lasă are o valoare inestimabilă. E un produs al culturii și al școlilor de arte frumoase românești și al realităților sovietice. Micuța doamnă este foarte-foarte mare. Un Ștefan cel Mare al picturii, care era și el mic.

După cum le e năravul, oficialitățile locale au semi-ignorat evenimentul. Doar Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a descins înmascat, cu riscul de a-și răzmuia pășind prin iarba udă luxoșii pantofi maronii, la casa unde au fost gândite și confecționate atâtea măști. Imaginea tulburătoare a înmânării ordinului „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, acordat Valentinei Rusu-Ciobanu de către statul român – la umbra a două tricoloruri, la o tribună improvizată chiar în curte, este expresia pregnantă a condiției artistului basarabean onest.

Al doilea eveniment îl constituie cele două splendide expoziții aniversare: una inaugurată la Muzeul de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, cealaltă – la Muzeul Național de Arte, pe care ar fi păcat să nu le vizitați. Lucrările expuse ilustrează calea parcursă de acest creator unic: de la pictura clasică, grigoresciană, de la filiațiile cu marii maeștri ai Renașterii la acuratețea geometrizantă, la coloristica energică, fovistă, la decorativismul klimtian, la hiperclaritatea dezarmantă a realismului fotografic și la anticiparea postmodernității.

Într-un mod cu totul deosebit impresionează portretistica sa. În anii 60-70, Valentina Rusu-Ciobanu a realizat o serie de portrete ale noii „boierimi” literare și artistice. Multe dintre aceste lucrări pictorița le-a făcut la comanda Ministerului Culturii. În artele plastice, genul portretului nu este deloc facil. Este unul al flatării și al lingușelii. De aceea sarcina artistului nu a fost simplă. Pe de o parte, trebuia să satisfacă vanitatea obiectului pictat, pe de alta, să nu încalce rigorile impuse de minister și, în același timp, să-și facă datoria de artist, adică să spună lucrurile așa cum sunt și în conformitate cu legile frumosului. Multe dintre aceste portrete fac parte dintr-o serie pe care artista a intitulat-o ironic-omorâtor „Roboți”.

Câtă dreptate au criticii care au remarcat potențialul sub-versiv al operei sale! Intuiția, privirea ei e atât de necruțătoare încât, redând prezentul, prevede și viitorul personajului zugrăvit. Când inconsistența și falsul acestuia este evidentă pentru ea, execută mai multe variante – în registrul light și în registrul hard. Astfel, A.L. este înfățișat șezând la birou, lângă o fereastră largă, conducând cu multă importanță „procesul literar”, iar afară se văd noi blocuri, construcțiile comunismului. Însă atmosfera generală, deși transparentă, este una aseptică, stearpă. Aici, acest aer reprezintă mesajul secret al lucrării. Aici forma, nu fondul, constituie conținutul picturii. În varianta hard, capul aceluiași personaj care la bătrânețe recunoștea că greșeala vieții sale a fost că a crezut în ideea comunistă e rezolvat într-o coloristică fovistă; prima asociație ce mi-a venit în minte a fost o sfeclă roșie, rămasă nerecoltată pe lanurile colhoznice, care prinde a se îngălbeni, a se învineți.

Ultimul profet al neamului”, I.D., are chipul unui șef de fermă înghesuit într-o încăpere paralelipidică, cu pereții albi având ferestre pătrate, din care se vede o realitate pătrată, cu nourași, câmpii, arbori, fântâni cu cumpănă și alte dulcegării moldave. În altă variantă a aceluiași portret, pereții au culoarea maro. Eroul poartă o cămașă de aceeași culoare, sacou verde și e proiectat pe un fundal roșu (drapelul RSSM?) pe care stă scris cu chirilice: Semănătorii de zăpadă. Apă de ploaie, cu alte cuvinte!

În alt portret, poetul G.V. ne privește dintr-un geam rotund, aflându-se deopotrivă și înăuntru și în afară, adică și în mundaneitate și în metafizic, iar pe lucrare stă scris latinește: „Nomina si nescis, perit et cognitio rerum”, care s-ar traduce: „Atunci când îți lipsesc cuvintele, pierzi și facultatea de a înțelege lucrurile”.

Nu știu dacă marea noastră pictoriță a făcut-o involuntar sau cu bună știință, însă timpul care a trecut de atunci a confirmat întru totul intuiția sa.

Multă sănătate, marea noastră Doamnă.

Pentru încheiere, să ne lămurim: rândurile de mai sus, impresiile, interpretările și judecățile mai apăsate aparțin în exclusivitate autorului, provocate fiind fie de entuziasmul diletant al privirii sale, fie de imprudenta sinceritate pe care nu și-a putut-o reprima.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here