Analogii electorale

310
0

Un scriitor important din România a comparat o eventuală victorie a Maiei Sandu în turul doi cu proiectata victorie a lui Joe Biden în alegeri. Un pas pe care ar trebui să-l facă, în opinia lui, cele două țări, RM și SUA, pentru a reveni la normalitate.

Analogia e stimulatoare, desigur, dar e valabilă doar pentru cei care vor să creadă în ea. Singurul element comun care face posibil paralelismul este, de fapt, dușmanul care trebuie învins: un președinte-populist cu gura mare, autoritar și provocator, sfidând bunul-simț și promovând nu atât interesul general, cât propria lui imagine. Portretele celor doi lideri de țară, Igor Dodon și Donald Trump, par să fi ieșit, într-adevăr, de sub același teasc, ilustrând, fiecare în felul său, o tipologie de politician și o tendință electorală ce s-au împământenit în multe părți ale lumii, în special în ultimul deceniu. Dar aici asemănarea se sfârșește, diferențele fiind mai pregnante.

În ciuda prognozelor (apocaliptice), Trump nu a fost un președinte chiar atât de rău. Democrația a supraviețuit, ba mai mult, a aruncat, nestingherit, cu pietre în magazine și a dărâmat, într-o veselie, monumente istorice. Nimeni nu a poprit libera exprimare, cu excepția celor care au țipat întruna că Trump o să-i pună capăt. Economia a duduit, cel puțin până la covid.

Apoi, să nu uităm nici reușitele externe: datorită intervențiilor americane, câteva țări din Golful Persic au reluat relațiile cu Israelul, cel de-al treilea Kim s-a ițit din bârlogul lui nuclear, dând binețe lumii, Statele Unite înseși au ieșit elegant din daravera siriană, dar nu înainte de a pedepsi căpeteniile teroriștilor din regiune ș.a.

Fără îndoială, au fost și multe decizii controversate, care au dezbinat societatea în interior (de pildă, marele zid mexican, gestiunea pandemiei ș.a.), dar și multe inițiative externe prost concepute, care au tensionat inutil relațiile militare și economice ale Americii cu aliații tradiționali.

Una peste alta, Trump a încercat și chiar a făcut ceva. Nenumărate prostii (unele, fără egal), dar și mult bine. Dincolo de unele declarații aberante de pe Twitter, unde și-a petrecut o mare parte din timp, nu i se poate imputa mare lucru. Președintele actual al SUA s-a dovedit a fi un monstru de carton, o sperietoare pentru ciori și pentru copii. Un fanfaron cu inițiativă care, până la urmă, nu și-a depășit prerogativele și a conlucrat cu sistemul, promovând doar ceea ce sistemul i-a permis.

Spre deosebire de Trump, Dodon nu a făcut aproape nimic pentru țara lui. Doar răul obișnuit pe care îl face un conducător care își trădează poporul, scoțându-i la mezat suveranitatea. Au fost patru ani de președinție în care omul și-a continuat, fără prea multe întreruperi, campania electorală. Tot el a colectat asiduu fonduri de la „sponsori“ și de la „parteneri“, în schimbul unor promisiuni de care nu s-a mai ținut, trădându-i, apoi, oportunist, pe toți odată și pe fiecare în parte, ca să nu creadă cumva cetățeanul de rând că numai lui i se dă țeapă.

Între timp, a efectuat nenumărate călătorii „de afaceri“ (externe și în interes personal – în cazul său, același lucru) în Rusia, de unde a venit cu alte promisiuni și cu multe fotografii. În paralel cu toate aceste activități, și-a petrecut vacanțele, puzderie, în regiunile exotice și pitorești ale lumii, etalându-și bucuria de viață.

E adevărat că legile RM nu-i îngăduie lui Dodon ceea ce Constituția americană îi îngăduie lui Trump. Neavând mari puteri, decât poate pe aceea de a acorda unor foști criminali distincții ale republicii, președintele nostru nu a reușit să-și împlinească chiar toate visele lui de mărire. Răul i-a ieșit mai mult din gură, reflectându-i carențele morale, dar nu a luat chipul concret al unui regim pe potriva firii sale. Alți patru ani de domnie ar putea să realizeze însă și acest deziderat al lui Dodon, un politician extrem de norocos, de altminteri.

Analogia Sandu-Biden șchioapătă la fel de tare ca și asemănarea între Dodon și Trump. Dincolo de unele puncte comune pe care le afișează retorica celor doi candidați, prezentați drept progresiști în societățile lor, nimic altceva nu-i pune pe același talger al balanței.

Biden luptă cu o moară de vânt născocită de partidul pe care îl reprezintă. Sandu luptă cu un adversar real, cu atât mai periculos cu cât e susținut, din afara țării, de o forță cu adevărat malefică. Totodată, Sandu, ca orice lider pe care îl creează votul de protest al populației, nu are partid. Formațiunea ce apare pe fundalul Maiei Sandu e o improvizație care riscă să se destrame odată cu căderea în dizgrație a liderului.

Biden nu trebuie să instaureze democrația și normalitatea în propria lui țară, ci să o apere de propriul lui partid, un amestec exploziv de liberali incerți, militanți isterici și reformatori utopici. Sandu, dimpotrivă, trebuie să contribuie decisiv și din răsputeri nu atât la revenirea normalității, cât la nașterea acesteia.

Joe Biden nu este un erou, ci o soluție de etapă, broasca pe care urcă scorpionul ca să treacă pârâul. Maia Sandu nu este încă un erou, dar va trebui să devină unul în cazul în care va deveni președinte. O misiune ingrată, dacă vorbim despre Republica Moldova, și care va cere un imens sacrificiu.

Nici Biden, nici Sandu nu au câștigat, la această oră, alegerile. Dar compararea celor doi candidați îi face un mare deserviciu politicianului moldovean, devalorizându-i efortul și misiunea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here