Locuitorii din două blocuri de pe strada Mihalcea Hâncu din centrul orașului Hâncești s-au pomenit cu terenul dintre case îngrădit. Un antreprenor local intenționează să construiască o clinică privată cu trei niveluri, iar oamenii care locuiesc în cele două blocuri, la fel, cu trei niveluri, susțin că viitoarea construcție va afecta casele lor care sunt vechi și avariate. Situația creată pare să aibă rădăcini mai adânci, fiind parte dintr-o schemă de acaparare a terenurilor din centrul orașului, cu concursul unor funcționari din administrația publică locală. Terenurile sunt trecute în proprietate privată în baza unor decizii luate de consiliul local, fiind vândute mai apoi de câteva ori, ca în final să ajungă în proprietatea unor businessmeni care își construiesc imobile pentru desfășurarea afacerilor.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINERevolta locatarilor
Terenul cu bucluc are suprafața de 0.03 ha și este amplasat într-un loc strategic, pe artera principală a orașului, peste drum de Casa de cultură și de o capelă. Oamenii ne-au comunicat că au aflat cu vreo doi ani în urmă că terenul a fost vândut unei persoane care intenționa să construiască pe acest loc o casă funerară.
„Am luptat mult ca să nu se construiască lângă noi un astfel de edificiu. În aceste case locuiesc bătrâni și copii, iar sicriele cu cadavre aveau să-i streseze”, ne-a declarat Svetlana Țurcan, președinta Asociației de locatari.
O locuitoare, care s-a prezentat cu numele Ana Tacu, ne-a comunicat că Alexandru Botnari, primarul orașului Hâncești, ar fi încercat să-i influențeze pe locatari să accepte construcția casei funerare: „Ne-a rugat să acceptăm, să nu facem gălăgie. Chiar s-a făcut și reparație pe scară din contul Primăriei”.
Oamenii spun că de această dată administrația publică locală nu a reacționat la solicitarea lor de a le oferi informații despre viitoarea construcție. „Ne-au dat un răspuns în doi peri, că este proprietate privată și că nu ține de competența lor, că nu au dreptul să se implice. Dar cine a semnat certificatul de urbanism?”, ne-a spus Svetlana Țurcan.
„Avem informația că vor să sape o groapă de fundament cu adâncimea de trei metri. Dacă o fac și pe asta, blocul în care locuiesc se va risipi. Este avariat și au apărut deja primele fisuri”, ne-a declarat un locatar.
„O construcție cu mai multe niveluri va umbri casele noastre. Ne-au zis că avem dreptul la două ore de lumină naturală pe zi. Deja nici la căldura soarelui nu mai avem dreptul!”, ne-a spus indignată o femeie.
„Ne închid toate căile de acces, pe unde au să treacă și o să manevreze pompierii în caz de incendiu?”, s-a întrebat o altă locatară.
Svetlana Țurcan ne-a comunicat că a încercat să vorbească cu Alexandru Vârlan, proprietarul terenului, acesta i-a spus că este proprietarul terenului și că va face ce vrea și că deține acte în regulă. „Mi-a spus că în viitoarea clădire urmează să fie amplasat un centru stomatologic și o farmacie, iar la etajele superioare vor fi oficii. Am vrut să vedem și proiectul, cum va arăta viitorul imobil, dar ne-a răspuns urât, ne-a umilit. A zis că noi suntem nimeni și că părerea noastră nu contează pentru el”, a precizat Svetlana Țurcan.
Teren vândut de mai multe ori
O analiză a datelor cadastrale ne face să credem că este vorba de o schemă de acaparare a terenurilor publice, terenul de pe strada Mihalcea Hâncu din Hâncești fiind vândut de mai multe ori.
Primul contract de vânzare-cumpărare a terenul respectiv a fost semnat în decembrie 2013 între administrația publică locală și SRL ADV-LL, firmă deținută de Anastasie Leancă, proprietarul mai multor întreprinderi din Hâncești.
Acesta a deținut terenul în proprietate timp de zece ani, iar în iunie 2014 l-a vândut lui Vladimir Bobic, un locuitor din Hâncești despre care se vehiculează că ar fi un bun cunoscut de al lui Alexandru Botnari.
Bobic a comandat proiectul unui birou de arhitecți și a obținut permisiunea administrației publice locale pentru construcția unui complex de servicii funerare. Din spusele locatarilor din blocurile vecine, ideea ar fi fost susținută activ de edilul Alexandru Botnari. Nu a fost susținută însă și de oameni, care s-au împotrivit categoric să locuiască în preajma unei case funerare.
În cele din urmă, Bobic a cedat și, în septembrie 2019, a vândut terenul cu tot cu actele permisive pentru construcție lui Alexandru Vârlan, proprietarul unei afaceri în domeniul construcțiilor și extracției resurselor naturale.
Alexandru Vârlan: „Sunt cumpărător de bună credință”
La rândul său, Alexandru Vârlan susține că este cumpărător de bună credință și că poate să facă ce-și dorește pe terenul său. „Eu deocamdată mi-am îngrădit proprietatea. Este vorba de proprietate privată. Apoi voi începe construcția, va fi o clădire cu trei niveluri, ultimul fiind o mansardă. Sunt respectate toate normele în construcție și pentru amenajarea teritoriului, este certificat de urbanism, toate actele sunt în regulă. Este respectată și distanța de 5 metri de la blocurile de locuit. Dar vreau să precizez că construcția nu va ocupa tot terenul care este îngrădit. Vom avea grijă și de amenajarea teritoriului”, ne-a spus businessmanul.
Alexandru Vârlan s-a arătat deranjat că locatarii din blocurile alăturate fac gălăgie și s-au adresat la presă. „Am încercat să vorbesc cu ei, să le arăt proiectul, să le explic, dar nu am avut cu cine vorbi. Sunt agresivi, mă atacă de fiecare dată cum au ocazia, mă insultă. Nu ai cui să le oferi explicații. Fostul proprietar a vrut să construiască acolo o casă funerară și acest lucru i-a indignat. De atunci o țin una și bună că acolo va fi o casă pentru funeralii. Dar eu planific să fac un centru medical. Cum am mai spus însă, nu am cui să explic”, a precizat afaceristul.
Alexandru Vârlan a deținut anterior funcția de viceprimar al orașului Hâncești, fiind subalternul nemijlocit al lui Alexandru Botnari, dar a renunțat la fotoliu în mai puțin de o lună. „Am cumpărat terenul înainte de a deține funcția respectivă și nu am stat mult acolo ca să am timp pentru a obține beneficii personale”, a punctat fostul funcționar.
Blocurile de construit, înconjurate de terenuri pentru construcție
Lângă blocurile respective au fost conturate mai multe loturi pentru construcții și dacă administrația publică le va scoate la mezat, locatarii s-ar pomeni izolați ca într-un tunel, fiind privați de priveliștea de care beneficiază locuind în centrul urbei.
Anterior, Primăria Hâncești a mai vândut terenuri pentru construcții situate de-a lungul arterei principale. Un teren cu suprafața de puțin peste 0,04 ha a fost vândut unei familii din localitate în februarie 2007.
La doar 20 de zile, proaspeții proprietari au vândut terenul membrilor familiei cunoscutului om de afaceri din Hâncești, Vasile Colța. În mai 2018, terenul este reînregistrat, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, de SRL ARTURNAT-FARM, una din firmele familiei Colța.
Nu s-a lăsat „obijduit” nici primarul Alexandru Botnari. În decembrie 2010, Primăria Hâncești a vândut un teren cu suprafața de 0,003 ha, cu dreptul de achitare în rate, iar cumpărător a fost fiul de doar 20 de ani al edilului.
La puțin peste un an, terenul este vândut unui bărbat din Chișinău, care la rândul său, îl vinde, în 2016, unei familii din Hâncești.
Primarul de Hâncești: „Cei care se opun construcției riscă să fie trași la răspundere”
Contactat la telefon, Alexandru Botnari a sărit în apărarea lui Vârlan. „Omul a procurat terenul și este în drept să-și folosească terenul cum dorește. El a procurat atunci și actele necesare construcției, inclusiv certificatul de urbanism, de la fostul proprietar. Iar cei care se revoltă ar trebui să știe că proprietarul terenului este în drept să se adreseze în judecată și să ceară prejudicii pentru tergiversarea lucrărilor de construcție, că împiedică un cetățean să se folosească de proprietatea sa”, ne-a declarat edilul.
Primarul de Hâncești a mai adăugat că pretențiile locatarilor nu sunt întemeiate și că sunt respectate toate normele de urbanism.
Întrebat despre terenurile destinate construcțiilor de-a lungul străzii Mihalcea Hâncu, Alexandru Botnari a precizat că toate terenurile libere din oraș sunt destinate construcțiilor, pentru că sunt în intravilan, însă ne-a dat asigurări că, în viitorul apropiat, planul urbanistic al Hânceștiului nu va fi schimbat.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE