Oleg Crețul și adversarul din întuneric

A îndrăgit de mic sportul. Mai întâi a frecventat, de la vârsta de opt ani, secția de fotbal. Locuia într-un cartier al Chișinăului în care diferite genuri de lupte erau la loc de cinste, prietenii convingându-l să-și încerce puterile pe tatami. Când avea zece ani, Oleg Crețul, căci despre el este vorba, a îmbrăcat pentru prima dată chimonoul. Avea un talent înnăscut: după primele luni de antrenamente învingea băieți care frecventau de vreo doi ani secția de judo.

„Nu voi uita nicicând momentul în care mi-a fost înmânat pentru prima dată chimonoul, într-o atmosferă solemnă și plină de farmec pentru un copil ce eram. Dacă nu aveam parte de acele trăiri, probabil că aș fi abandonat judoul și m-aș fi întors la pasiunea cea dintâi – fotbalul”, se confesează Oleg Crețul.

Ascensiunea lui în judo purta un caracter vertiginos. În 1987, la vârsta de 12 ani, devine campion al Moldovei la cadeți, iar în 1991 cucerește titlul de campion al URSS printre juniori. Prima lui mare realizare pe plan internațional la seniori este medalia de argint cucerită în 1996 la Campionatul European care a avut loc la Haga (Țările de Jos). La Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996 drumul spre podiumul olimpic i-a fost barat de Soso Liparteliani, reprezentantul Georgiei devenind premiant cu bronz la aceste competiții de cel mai înalt rang.

Prăbușirea în beznă

„Era 9 septembrie 1997. Reveneam acasă după o vizită făcută socrilor mei care locuiau în Ucraina. Eram la volanul automobilului. Doar cu nouă zile în urmă am jucat la propria nuntă. Pe neprins de veste, un tractor a ieșit pe contrasens dintr-o pădurice. Ciocnirea a fost de o violență cruntă: soția și fratele au decedat. Eu timp de o lună m-am aflat în secția de reanimare; atunci am orbit”, mărturisește Oleg Crețul despre acele evenimente groaznice care i-au schimbat pentru totdeauna într-un mod atât de tragic cursul vieții.

A urmat un an teribil, de aflare într-un întuneric ce-i izola întreaga ființă de lumea celor din jur, de prăbușirea în bezna unei deznădejdi sufletești ce părea să nu mai aibă capăt, cufundată într-un abis înecăcios, terifiant. Datorită prietenilor și lumii bune, dar și propriei voințe de nestrămutat, reuși până la urmă să redobândească un rost în viață, un sens de a trăi, deși vederea a pierdut-o definitiv.

Primul care i-a readus speranța unei existențe dincolo de suferința ce-l măcina în permanență a fost bunul său prieten și coleg, Vitalie Gligor; el i-a devenit antrenor și călăuză, ghidându-l spre o nouă viață. Astfel, Oleg Crețul începe să frecventeze sala de forță și să alerge în parc. Apoi a reluat antrenamentele pe tatami.

Se adapta rapid la noile realități, la acel întuneric în spatele căruia îl aștepta undeva adversarul, inamicul din interior – de la care adia un vânt rece de disperare și singurătate – fiind mult mai crunt decât cel aflat pe tatami; până la urmă, i-a învins pe „ambii”. În timpul luptei, simțea intențiile oponentului cu toate fibrele ființei. Așa cum a început să simtă mai profund, abia acum, splendoarea și multilateralitatea judoului, filosofia acestei arte marțiale purtătoare de înțelepciune orientală.

Un stat ruinat de viciul indiferenței

Primul turneu internațional la care a participat au fost Europenele de la Vilnius (Lituania), în 1999, rezervate sportivilor cu deficiențe de vedere. Atunci a câștigat trofeul principal, fiind remarcat de antrenorul selecționatei paralimpice de judo a Rusiei, Valentin Pegov. Acesta îi propune mai târziu să reprezinte Federația Rusă, lucru pe care Oleg Crețul îl acceptă, căci statul moldovenesc își arătase totala indiferență față de soarta atletului nostru, după cum și-o arăta în acei ani față de sportul moldovenesc în întregime, și nu doar față de sport… Și nu doar atunci…

În 2001, devine campion european, adjudecându-și în următorii doi ani titlul mondial. La Jocurile Paralimpice de la Atena 2004, Oleg Crețul în drumul spre finală și-a demonstrat superioritatea netă față de toți adversarii ieșiți în calea lui. În meciul decisiv însă a cedat în fața lui Messud Nina, un sportiv din Algeria…

Raze olimpice pe piept de campion

…Și iată sosi ziua mult doritei revanșe; s-a întâmplat în semifinala Jocurilor Paralimpice de la Beijing 2008, etapă în care s-a confruntat cu rivalul căruia cu patru ani în urmă i-a cedat în finala olimpică. De data aceasta, O. Crețul nu a lăsat adversarului său nici o șansă: a învins prin ippon în primul minut al meciului. Și în finală a dat dovadă de concentrare maximă, fructificându-și măiestria printr-o victorie de zile mari. Așa își realiză în sfârșit visul de o viață, învrednicindu-se de strălucirea celei mai valoroase medalii olimpice, ce își emana acum razele aurii de pe pieptul lui de campion…

Revenirea la izvoare

În anul 2018, Oleg Crețul este ales președinte al Comitetului Paralimpic din R. Moldova și revine acasă. Și obține dreptul de a ne reprezenta republica la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Printre multiplele sale preocupări este educarea unei generații tinere de sportivi, realizată, cu studii fără plată, la Școala specializată de judo ce îi poartă numele. De asemenea, în cadrul instituției a fost înființată Cupa Oleg Crețul, care între timp s-a transformat într-un turneu internațional de anvergură.

Cel mai bine esența lăuntrică a acestui mare atlet este caracterizată de chiar cuvintele rostite de el, izvorâte din preaplinul inimii sale generoase, de bărbat adevărat: „Rolul decisiv în soarta mea a avut-o credința, acea temelie pe care mi-am construit personalitatea. În viața mea au existat multe perioade dificile și numai credința cumulată cu speranța mi-au dat puteri să înving, să lupt și să trăiesc. Mulțumesc Domnului pentru ceea ce-mi dă zi de zi. Pentru acei oameni inimoși care-mi sunt întotdeauna alături. Am pentru ce-i mulțumi!”.