Canotoarele D. Cociu și M. Olărașu – campioane naționale

1202
0
Foto: olympic.md

Canotoarele Daniela Cociu și Maria Olărașu s-au învrednicit de medalii de aur la proba de dublu în cadrul Campionatului Republicii Moldova de canoe, desfășurat în weekendul trecut pe apa lacului din Parcul „Valea Morilor” al capitalei. Sportivele de la Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale, antrenate de dublul campion olimpic Viktor Reneiski, s-au impus pe distanțele de 200 m și de 500 m.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Avem noroc să fim ghidate de un campion olimpic, de la care ne străduim să preluăm secretele meseriei. Am început să progresăm vertiginos imediat după ce Viktor Reneiski a preluat cârma naționalei, în 2016. Pot să spun că abia atunci am început să întrevăd frumusețea acestui sport. Acum suntem cu gândul la turneele de calificare la care vor fi puse în joc biletele de acreditare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Avem toate condițiile necesare în vederea creșterii valorice: un antrenor de cea mai înaltă clasă, echipament sportiv modern, inclusiv ambarcațiuni de ultim model (Plastex, la simplu și dublu canoe), cu capacități aerodinamice de excepție”, spune Daniela Cociu, originară din s. Chircăiești, Căușeni, locul de baștină al lui Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic la canoe în pereche cu Viktor Reneiski.

Să știți că în proba de dublu este nevoie de multă muncă, fiind foarte importantă și înțelegerea reciprocă, calități pe care le avem cu prisosință. În echipă este mai dificil să evoluezi, fiecare din membri având caracterul său deosebit și o viziune proprie asupra procesului de antrenamente… Ambele avem caractere puternice, altfel nu am avea rezultate, și ne înțelegem de minune. Visul nostru e să ne calificăm la Jocurile Olimpice de la Tokyo; ne vom strădui să convertim într-un avantaj amânarea cu un an a acestora și să acumulăm experiență, forță fizică și încredere în sine. Pe plan internațional, adversarele noastre directe sunt mai în vârstă decât noi cu vreo 5-9 ani, așa că sperăm ca această amânare să fie mai mult în favoarea noastră”, mărturisește Maria Olărașu, sportivă originară din s. Mingir, Hâncești.

În celelalte probe s-au impus frații Serghei și Oleg Tarnovschi (canoe dublu, 500 m), Ilie Sprincean și Ilie Oprea (200 m), la seniori. Menționăm că la campionatul național de canoe au concurat în jur de 120 de sportivi.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE