Prezidenţialele. Şansele unioniştilor

Ignoraţi şi marginalizaţi, reprezentând o forţă dinamică, viguroasă, capricioasă, principială şi intransigentă, dar nesemnificativă numeric, după tentativa CEC de a-i scoate din cursă (recte: de a nu-i admite în competiţie), unioniştii revin în forţă pe piaţa valorilor politice (recte: au şansa să revină). Umbriţi de confruntări politice ale altora, candidaţii unionişti, brusc, au primit un imbold care îi pune în evidenţă. Tentativa CEC de a-i scoate din joc s-a întors împotriva adversarilor lor.

E un bun punct de pornire, dinamic, protestatar, or refuzul sistemului la o primă etapă de a-i înregistra trebuie citit, în contextul confruntării electorale, ca semnal: puterea nu îşi doreşte concurenţi! Brusc, a crescut numărul susţinătorilor. Normal, asta ar fi trebuit să fie reacţia tuturor concurenţilor: nedreptăţirea unuia poate fi repetată, în alte forme, şi pentru ceilalţi, astfel încât prima verigă a liantului civil între părţile beligerante ar fi chiar asta: respectarea regulilor, pentru toţi şi fiecare, în aceeaşi măsură.

Implicarea unioniştilor în campanie nu e un accident, e legitate. Partidele trebuie să participe la viaţa politică, acesta e raţiunea lor de a fi. Fie vii în alegeri cu propriul candidat; fie mergi împreună cu alte formaţiuni, desemnând un candidat comun; fie nu participi, dar recomanzi adepţilor tăi să susţină un alt candidat (încă şi mai bine: îl susţii activ, cu toată oastea, ca să nu ruginească zalele oştenilor!).

Lupta politică nu tolerează faze de lehamite sau indiferenţă cinică. Orice prezenţă şi atitudine politică în forum, dacă e raţională, efectivă şi limpede, aduce dividende. Orice absenţă de pe câmpul competiţiei te anulează. Nu prezenţa unor candidaţi declarat unionişti trebuie să mire, ci absenţa unor lideri de partide, considerate (încă) active. Candidezi şi pentru a-ţi testa, intermitent, ratingul. Altfel lumea te uită.

Actualii candidaţi unionişti, Dorin Chirtoacă şi Octavian Ţâcu, au toate motivele să se avânte în luptă, fie şi separat unul de celălalt (deşi lumea i-ar fi dorit uniţi). Mişcarea unionistă trecând printr-o fază de reformatare, o eventuală revigorare se poate produce şi după această competiţie internă. Or fiecare dintre ei reprezintă câte o tentativa de a depăşi faza de criză (numesc criză situaţia dramatică şi paradoxală când opţiunea unionistă câştigă teren, iar partidele unioniste îl pierd). Chirtoacă este emblema depăşirii crizei prin unificarea vechilor gărzi unioniste, iar Ţâcu reprezintă alternativa schimbării configuraţiei polului unionist, al înlocuirii modelului ineficient.

Ambele variante sunt valabile ca intenţie, ambele cu argumentele lor. Atuul lui O. Ţâcu este lipsa implicării în actele de administrare (care comportă riscuri şi compromiteri, voite sau nevoite), iar D. Chirtoacă, dimpotrivă, câştigă prin invocarea experienţei: el are în palmares, inclusiv, o victorie electorală directă asupra lui Dodon, când şi-au disputat, împreună, în 2011, primăria Chişinăului. Adevărat, mai recent, în 2016, pe „segmentul chişinăuian” şi Maia Sandu l-a bătut pe Dodon, şi chiar cu un scor mai bun. Într-o confruntare directă şi Octavian Ţâcu, deopotrivă Maestru (în sport) şi Doctor (în istorie), ar câştiga în faţa socialistului Colanul de Mare Maestru (însemnul preşedintelui RM).

Până la urmă cu ce se vor alege unioniştii din aceste confruntări? Cu o experienţă. Utilă, mai ales, dacă vor ieşi onorabil din această campanie, care doar aparent nu e a lor. Dimpotrivă, prezenţa unui politician respectat în România şi Europa ar putea modifica atitudinea lumii faţă de noi şi ne-ar aduce, implicit, beneficii (geo)politice, economice, sociale, culturale. Unioniştii, de rând cu Maia Sandu, Andrei Năstase sau Tudor Deliu, sunt din această casetă. Iar dacă stelele nu le vor fi favorabile nici de această dată, vor putea să continue ofensiva unionistă, având la activ o trecere în revistă a forţelor disponibile. Şi un bun exemplu cum se participă, onest şi demn, într-o campanie, de regulă, murdară şi agresivă.

Ignoraţi sau priviţi până acum cu neîncredere, unioniştii pot să devină, brusc, interesanţi. Pe contrasens, ortacii lui Igor Dodon îl vor vota necondiţionat şi previzibil, fără a-i contabiliza eşecurile sau prestanţa umilitoare. Renato Usatâi sau Violeta Ivanov nu pot produce surprize: „martorii lui Renato”, ca şi „martorii lui Ilan” îi vor vota, mutual, fie pe ei, fie pe Dodon, cum li se va indica. Interesant şi dinamic e doar segmentul unionist şi proeuropean, un contingent electoral comun. Dacă nu se vor ciomăgi, putem urmări aici o competiţie a inteligenţei, o paradă a oamenilor demni, superiori infatuatului „candidat independent”.

Să mai zică cineva că nici de data asta nu avem de unde să alegem.