Duminica trecută s-au desfășurat alegerile locale în România. Câștigătorul formal al scrutinului este PNL. La votul politic, PNL a obținut peste 33%, pe când PSD, aproximativ 31%. Principalul concurent al celor două mari partide, USR-PLUS, a obținut 13% din sufragii. Scorul obținut de forțele reformatoare ale României este mai bun decât în 2016, când PSD învingea detașat, cu 38%, dar cu mult sub așteptările celor care credeau că PSD nu va aduna mai mult de un sfert de voturi pe țară.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn ciuda entuziasmului afișat de liberali și de USR-iști, victoria nu e chiar atât de clară dacă ne gândim că, din 41 de consilii județene, 20 au fost câștigate de Partidul Social Democrat, și numai 17 de liberali. Patru consilii au rămas, previzibil, la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, pe când USR-PLUS nu a obținut majoritatea în niciun județ din țară. În aceleași nuanțe e colorată și situația din primării: 1438 de primari vor fi ai PSD, 1237 vor reprezenta PNL, 199 – UDMR, 50 – formațiunea lui Traian Băsescu, PMP, 45 – USR-PLUS, 35 – Pro România, partidul lui Victor Ponta, și 15 – ALDE-ul lui Călin Popescu-Tăriceanu.
Una peste alta, votul politic (cel pentru consiliile județene) arată că, după parlamentare, PSD ar putea ajunge în opoziție. Mai mult: în cazul în care la voturile din țară se adaugă și voturile din diaspora (acolo unde lumea va vrea și va putea să voteze), PNL și USR-PLUS ar putea obține o majoritate confortabilă și posibilitatea de a face măcar ceva în următorii patru ani, reparând stricăciunile pe care le-au produs social-democrații din 2016 încoace.
Dar e singura veste bună. Aproape întreg sudul țării, ca și o parte din Moldova istorică, furnizează necontenit și, se pare, necondiționat, cele mai multe voturi unui partid care a lăsat aceste regiuni în sărăcie și întuneric. Și asta înseamnă că România are, în continuare, o problemă, căci nimic nu e mai periculos pentru evoluția socială și economică a unei țări decât dezvoltarea inegală a regiunilor. Iar persistența stării de spirit care se cheamă „PSD“ e un indiciu că tocmai acesta este scenariul după care vor evolua lucrurile în următorii ani și, poate, decenii.
Marile surprize ale acestor alegeri au fost nu atât victoria lui Nicușor Dan (candidatul comun al USR-PLUS și PNL) la Primăria Capitalei, și nici fraudele PSD, de care se face atâta caz în ultimele zile, ca și cum ar fi fost o premieră absolută în istoria recentă a României, ci detronarea baronilor social-democrați în județe importante precum Vrancea și mandatele de primar obținute de tinerii Allen Coliban și Dominic Fritz la Brașov și, respectiv, Timișoara.
Și Coliban, și Fritz (neamț de origine, dar nu din șvabii bănățeni, ci chiar din Schwarzwald-ul german!) reprezintă o forță politică nouă, care se cheamă USR. Pe ea mizează tinerii educați și bine plătiți din sectorul IT și din mediul corporatist, dar, mai ales, intelectualitatea.
USR-PLUS îndeobște și cei doi primari aleși în parte simbolizează tipul de mentalitate care pune stăpânire peste cetățeanul de modă nouă al țării, cel care s-a desprins de cam toată moștenirea trecutului și care dorește să trăiască într-o Românie cu adevărat europeană: cu infrastructură modernă, cu orașe verzi și confortabile, o țară fără corupție și fără blatiști, care ar asigura șanse egale tuturor și mai ales o justiție imparțială și (întotdeauna) funcțională. Această parte a populației se regăsește nu atât în liderii USR-PLUS (nu foarte convingători, de altfel), cât în ideea de a avea o nouă forță politică, fără oameni compromiși și, prin urmare, fără nicio legătură cu partidele care au condus România până acum.
Deocamdată, Uniunea Salvați România întrunește voturile celor dezamăgiți de alianța din 2012 a liberalilor cu social-democrații (USL-ul de tristă pomină). Alegătorii USR vor să dea, astfel, o lecție PNL-ului, pe care nu-l cred reformat destul pentru a putea fi considerat drept un partid de tip european și progresist. Acum, USR are posibilitatea să demonstreze că poate să și facă ceva. În special primarii Coliban și Fritz, care au moștenit de la liberali două orașe cât de cât puse la punct, în orice caz, mult peste standardele românești de confort urban. Dacă USR nu o face, va rămânea în istorie ca partidul care a luat voturi de la PNL tocmai în anul în care acesta avea mai multă nevoie de ele pentru a curăța primăriile și județele din țară de PSD-ul nociv și retrograd.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE