Mai puțini turiști! Unde își petrec moldovenii vacanțele pe vreme de pandemie

1017
0
Arhiva personală. Ion Curmei discutând cu unul dintre clienți

După ce au fost nevoiți să sisteze orice tip de activitate în perioada pandemiei, unii administratori ai agențiilor de turism de la Chișinău au fost bucuroși când au putut să-și reia activitatea. Unele agenții de turism au înregistrat pierderi de zeci de mii de euro în perioada pandemiei. Între timp, alții au micșorat prețurile la oferte practic în jumătate pentru a reuși să câștige un ban.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Tatiana Miron administrează, de aproape zece ani, o agenție de turism în Chișinău. Din cauza pandemiei, a fost nevoită să sisteze activitatea afacerii sale pentru o perioadă de aproape patru luni. „Agenția noastră nu a avut clienți din luna martie până în iunie. În toate această perioadă, am stat acasă. Am reînceput activitatea odată cu primul zbor spre Turcia din 4 iulie. Potrivit ultimelor calcule, cifra de afaceri a scăzut cu aproape 80%. Am fost nevoiți să micșorăm prețurile în jumătate față de anul trecut”, a recunoscut administratoarea afacerii.

Și Ion Curmei este administratorul unei agenții de turism din Chișinău. Tânărul spune că, în urma pandemiei, afacerea a suferit pierderi colosale. „Avem pierderi de câteva milioane de lei doar în primele două semestre ale anului. Dacă discutăm cifra de afaceri, atunci cred că vom avea o scădere cu aproape 50 de milioane de lei. Trei luni nu am avut vânzări, activăm la 20% capacitate. Doar luna august a adus profit”, a precizat administratorul agenției de turism.

„Am deschis ușile agenției pe 15 mai pentru a putea deservi turiștii. Însă vânzările au început la mijlocul lunii iunie. Primele oferte pentru Republica Moldova au venit de la Turcia, așa cum este și în prezent. Am deservit peste 4000 de turiști din luna mai”, a precizat Ion Curmei.

Oameni dornici de vacanță după izolare

Administratorii agențiilor de turism de la Chișinău spun că au micșorat prețurile la ofertele din această vară. „Prețurile sunt promoționale ținând cont de situația economică din țară, dar și de peste hotare. Sunt și turiști care se uită la prețuri, înțeleg situația și chiar doresc să lase avansuri pentru anul viitor pentru a ne susține în această perioadă. Din fericire, avem mulți turiști fideli care nu sunt indiferenți”, a recunoscut Ion Curmei.

„Nu a fost nevoie să atragem cumva oamenii să plece în vacanță, pentru că oamenii au avut o dorință prea mare de a călători, în special după perioada de izolare și starea de urgență din republică. Plus că și prețurile au fost foarte mici. Am avut clienți din Moldova, care au plecat în Turcia, Egipt și Bulgaria. Evident, au fost mult mai puțini decât în anii precedenți”, a precizat Tatiana Miron.

Moldovenii pot călători, chiar și pe timp de pandemie, în mai multe țări. „Avem câteva țări care ne primesc, cum ar fi Turcia, Bulgaria, Egipt, Albania. Din păcate, mulți turiști sunt întorși de la frontiera română, chiar dacă ne este permis tranzitul prin România, ceea ce ne îngreunează situația și așa grea”, a spus Ion Curmei.

„Nu planifică încă nimeni vacanța de iarnă”

Tatiana Miron spune că majoritatea țărilor în care vrei să călătorești este nevoie să prezinți testul la COVID-19, pe care l-ai făcut cu cel mult 72 de ore înainte de zbor. „România și Ucraina mai sunt închise pentru moldovenii care vor să se odihnească acolo. Cei mai mulți aleg Turcia, Bulgaria și Turcia, unde este nevoie de testul negativ la COVID-19”, spune administratoarea agenției de turism.

La mare căutare au fost vacanțele în Republica Moldova. „Cele mai vândute bilete turistice sunt în Turcia și Egipt, iar Republica Moldova este destul de solicitată de cei care au călătoria în sânge”, a precizat Ion Curmei.

Dacă în anii precedenți moldoveni planificau vacanțele de iarnă din primele luni ale toamnei, în acest an lucrurile s-au schimbat. „Nu planifică încă nimeni vacanța de iarnă, este un pic de incertitudine. Sperăm să se amelioreze situația și să revenim cu toții la frumosul obicei de a călători. Omul când călătorește este mai sănătos fizic și emoțional. Toți avem nevoie de relaxare”, a precizat Tatiana Miron.

„Deja avem solicitări pentru iarnă, însă nu este încă ceva masiv. Față de anul trecut, în această perioada este mult mai puțin”, a conchis Ion Curmei.

Elena Briciuc este o tânăra din Chișinău, care a plecat împreună cu soțul său într-o vacanță în Turcia. Cuplul din Moldova își sărbătorește acolo luna de miere.

„Am ales Turcia, pentru că, deocamdată, doar aici este permis să vii în pandemie. În plus, agenția de turism ne-a făcut o super ofertă. Agenția a fost cea care s-a ocupat de toate aspectele. Noi am dat testul la Covid înainte de petrecerea de nuntă, la fel ca și toți invitații noștri. Acel test l-am făcut pentru noi. Pe lângă asigurarea medicală standard, am cumpărat și asigurarea pentru Covid-19. Ea costă cam 3€ pe zi de persoană. Include test, tratament și bilet spre casă în caz că te îmbolnăvești”, a precizat tânăra.

Cuplul de însurăței spune că la aeroport le-au măsurat temperatura. „În ciuda restricțiilor, avionul era arhiplin. Ceea ce m-a panicat. Unii dintre ai noștri refuzau să poarte măști. Cred că sunt anume acei oameni care nu poartă măști nici în Chișinău”, a recunoscut Elena.

Tânăra a subliniat că cel mai complicat a fost zborul. „Anume zborul pentru mine a fost cel mai dificil, oameni care purtau masca incorect sau nu o purtau. Repet: avionul arhiplin, fără niciun loc liber. Știți ce m-a întristat cel mai mult? Atunci când am ajuns în aeroportul din Antalya, toată lumea purta măști, în afară de câțiva moldoveni. Polițiștii de frontieră țipau la ei să și le pună. Îmi era rușine. Sincer. Apropo, în avion am scris și o declarație”, a precizat cu indignare tânăra.

„Nu este aglomerat, șezlongurile sunt dezinfectate”

Odată ajuns la destinație, cuplul a sesizat și anumite schimbări în hotelul în care au fost cazați. „Hotelul în care stăm și-a completat locurile pe jumătate. Suntem de două ori mai puțini turiști decât în alți ani. Și asta tare îmi place, nu este aglomerat, avem plajă privată. Șezlongurile sunt la 1 m depărtare, acestea sunt dezinfectate. Și camerele noastre sunt dezinfectate odată pe zi. Dacă în alți ani, la masă, turiștii își luau singuri mâncarea, acum trebuie să aștepți să fii servit de personal”, ne-a spus Elena Briciuc.

Potrivit tinerei, majoritatea turiștilor din hotel sunt moldoveni și ruși. „Cei de la recepție ne-au spus că putem să dăm testul la Covid oricând simțim că avem nevoie. Este gratuit și rezultatul vine în 36 de ore”, a conchis tânăra.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE