Conflicte de interese la sindicatele medicilor bălțeni

1849
0
Imagine simbol, sursa: http://nilsbangladesh.org/

Nu este o noutate că sindicatele din R. Moldova nu reușesc să vorbească în numele muncitorilor și să facă lobby pentru idei de reforme în folosul lucrătorilor a căror breaslă o reprezintă. Din aceste motive, se consolidează unele grupuri de cetățeni în anumite domenii și încearcă să înregistreze organizații sindicale noi, pentru că sunt nemulțumiți de felul în care le sunt apărate drepturile.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Acest lucru se întâmplă și la Spitalul Clinic Bălți, una din cauze fiind faptul că la conducerea sindicatului „Sănătatea” și la cea a centrului consultativ din cadrul Spitalului se află aceeași persoană. Astfel, apare un soi de conflict de interese, unde angajații care doresc să-și apere drepturile ajung să se plângă direct la administrație.

Nemulțumit de lipsa de acțiuni, mai ales în perioada pandemiei, din partea sindicatului din care făcea parte – sindicatul „Sănătatea”, un grup de lucrători medicali de la Spitalul Clinic Bălți a decis crearea unui sindicat alternativ, „Susținere”. „Când s-a început pandemia, nu aveam materiale de protecție (măști, mănuși, salopete etc.), am reclamat că acestea nu erau suficiente. Ulterior, mai mult de jumătate de secție a fost infectată cu COVID-19, atunci administrația a declarat că angajații infectați nu s-ar fi infectat la serviciu, dar în transportul public sau la piață. Ei lucrau cu bolnavi de COVID-19, iar materialele de protecție erau insuficiente”, explică Gheorghe Brânză, medic anesteziolog, reanimatolog.

Pentru că și-au arătat interesul de a pleca din sindicatul „Sănătatea”, mai mulți angajați din sistemul medical spun că au fost intimidați de administrația spitalului. Au primit sancțiuni, mustrări aspre și li se deschid anchete de serviciu. O parte din ei și-a retras cererile de plecare, „au făcut-o din frică, cineva avea jumătate de an până la vârsta de pensionare. „Dacă nu sunteți afiliați la „Sănătatea”, nu aveți aceleași drepturi”, așa li se spunea angajaților pentru a-i descuraja”, susține Diana Grosu, vicepreședinta sindicatului medical alternativ „Susținere”.

Am demascat faptul că stă pe două scaune, ceea ce este ilegal”

Având în vedere că la mijloc există un conflict de interese, cerințele nu au fost auzite”, spune medicul anesteziolog. La Bălți, contrar legii sindicatelor, Președinta Sindicatului „Sănătatea” din Spitalul Municipal Clinic Bălți este și șefa Centrului Consultativ care este parte a administrației Spitalului Clinic din Bălți, respectiv, nimeni nici nu putea să se plângă la sindicate pentru că se ajungea la administrație. Eu am spus despre această încălcare încă din luna aprilie și atunci am fost agățat de doamna Calistru. Îi înțeleg furia, am demascat faptul că stă pe două scaune, ceea ce este ilegal”, a adăugat Gheorghe Brânză.

Marcela Bagrin, asistentă medicală, spune că în perioada pandemiei secția în care lucrează nu corespundea nici pe aproape condițiilor necesare de îngrijire a pacienților cu COVID-19 pe motiv că nu aveau statutul confirmat de minister. „Deși prima interacțiune cu pacienții bolnavi de COVID-19 o aveam noi. Peste o perioadă am început să ne îmbolnăvim și noi, oricum nu eram considerați o secție COVID. Au început să plătească așa cum ar fi trebuit să fie la secțiile COVID, însă asta s-a întâmplat abia după ce am scris o scrisoare către minister, cu toate că pentru luna aprilie încă nu am fost plătiți.”

Atunci când s-au adresat la sindicatul „Sănătatea”, medicii au înțeles că interacționează cu aceeași administrație, apoi au ajuns la ideea de creare a unui sindicat alternativ care să apere interesul și să contribuie la rezolvarea problemelor angajaților din sistemul medical.

Am contactat-o direct pe doamna Aliona Calistru pentru a afla care este opinia ei atât în calitate de președintă a Comitetului Sindical al IMSP Spitalul Clinic Bălți, cât și în cea de șefă a Centrului Consultativ, în legătură cu acuzațiile pe care i le înaintează unii colegi. Dumneaei neagă existența unui alt sindicat legal și oficial, decât cel la conducerea căruia se află.

Eu sunt președinta Comitetului Sindical al Spitalului Clinic Bălți. În Spitalul Clinic Bălți există doar un singur sindicat, cu președinte și comitet alese la adunarea generală a colectivului.” Doamna Calistru nu a dorit să ne răspundă la mai multe întrebări.

Vicedirectoarea medicală a IMSP Spitalul Clinic Bălți, Ala Condrea, consideră că noul sindicat alternativ ar veni să dezbine colectivul de medici.

Legislația sindicatelor este interpretabilă?

Am mers mai departe, pentru a afla cine, cum și dacă încalcă legislația. În așa fel am ajuns de la Confederația Națională la Federația Sindicală „Sănătatea” din R. Moldova, mai exact la președintele acesteia, Aurel Popovici. „Nu au dreptul să candideze în funcțiile elective în sindicat persoanele de rangul cel mai înalt, cum ar fi directorul sau vicedirectorul, contabilul-șef etc. Doamna de la Bălți a fost aleasă unanim de către cei prezenți la conferință. Doamna este șefa unei subdiviziuni mai mici din cadrul instituției”, se justifică președintele FS „Sănătatea” din R. Moldova.

Juristul de la Comunități Active pentru Democrație Participativă, Anatolie Albin, explică ce se întâmplă cu conflictul de interese și incompatibilitățile cu sindicatele. „Deși cadrul legal nu prevede expres instrumente și metode pentru identificarea și gestionarea situațiilor de conflict de interese în cadrul sindicatelor, Legea sindicatelor Nr. 1129 din 07-07-2000 în art. 5 prevede că sindicatele, în activitatea lor, sunt independente.

Această independență presupune interzicerea amestecului și subordonarea sindicatelor autorităţilor publice de toate nivelurile, partidelor politice, asociaţiilor obşteşti; patronii şi asociaţiile acestora nu sunt supuse controlului lor şi nu li se subordonează. Astfel de principiu urmează să fie dezvoltat prin aplicarea în situații când conducătorii sindicatului au un interes personal ce influențează sau ar putea influenţa exercitarea imparţială şi obiectivă a obligaţiilor şi responsabilităţilor ce le revin.

Ce urmează să se întâmple în continuare? Nu este clar. Cert este un lucru, că atât timp cât două organe cu putere de decizie sunt reprezentate de o singură persoană, angajaților din breaslă le va fi dificil să fie liberi în acțiuni, iar riscurile medicilor în cazul de față sunt amplificate în contextul pandemiei COVID-19.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE