Grigori Faustov a fost unul dintre primii promotori, în calitate de atlet de mare valoare, ai judo-ului moldovenesc, atât în spațiul URSS, cât și pe arena internațională. Venit la Chișinău din regiunea Lipețk, după satisfacerea serviciului militar, s-a afirmat pe plaiurile noastre ca mare sportiv și ne-a reprezentat cu cinste republica la turnee de cel mai înalt rang, cucerind trofee și medalii ce au intrat pe drept în patrimoniul sportiv al Moldovei.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn cariera sa a mizat întotdeauna pe forțele proprii, pe proverbiala lui rezistență, dar și pe primitoarele gazde, pe inimosul nostru tehnician Iracli Valișvili, care i-au acordat tot sprijinul necesar unei evoluții de succes. Primul său antrenor, celebrul Kim Markov, a rămas în Rusia, iar părinți nu avea. A înțeles de mic: chezășia oricărei reușite în viața lui este munca, antrenamentele în regim de supraefort și fidelitatea față de acel vis ce-i anima întreaga ființă – de a deveni cel mai bun, de a deveni campion…
Moldova ca patrie adoptivă
Grigori Faustov devine maestru al sportului din URSS la vârsta de 20 de ani, după câștigarea în 1979 a turneului de judo în cadrul ediției a VII-a a Spartachiadei RSS Moldovenești. Primul său succes pe arena internațională este adjudecarea în același an a medaliei de bronz la Turneul Speranțelor Olimpice Under-17 de la Baku (Azerbaidjan), în categoria de greutate de până la 65 de kilograme, în care distincția de aur a fost cucerită de conaționalul nostru Ilie Stratan.
În 1982, Faustov obține medalia de argint la Campionatul URSS desfășurat la Chișinău, în categoria semiușoară (60 kg); a cedat în finală în fața lui Hazret Tlețeri, proaspăt campion european, viitor campion mondial (1983) și cvadruplu campion continental. Victoriile repurtate de sportivul nostru continuă să vină ca pe bandă rulantă: În 1983, se clasează pe locul III premiant la Campionatul URSS ce a avut loc la Moscova, și cucerește medalia de argint la ediția a VIII-a a Spartachiadei Popoarelor URSS, unde în finală cedează iarăși în fața legendarului Hazret Tlețeri. Până la urmă, va reuși să-l învingă o dată și pe acest grandios judoka…
Campion al URSS
În 1987, Grigori Faustov reușește să-și împlinească visul spre care a tins, cu încredere și perseverență, întreaga sa carieră – cucerește medalia de aur la Campionatul Uniunii Sovietice ce a avut loc în acel an la Leningrad (azi Sankt Petersburg), una dintre cele mai puternice competiții interne de pe mapamond la acel moment. De asemenea, la același turneu se învrednicește de titlul „Judocanul campionatului”, care se acorda atletului cu cea mai bună pregătire tehnică printre toate categoriile de greutate.
Panta sacrificiilor
„Talentul cel mai mare al sportivului Grigori Faustov era capacitatea extraordinară de muncă. Chiar și la o vârstă relativ înaintată pentru un sportiv, față de mult mai tinerii lui colegi, era un exemplu de dăruire și rezistență demn de urmat atât la antrenamente, cât și la competiții. În ceea ce privește Campionatul URSS din 1987, cu vreo lună înainte de demararea acestuia, i-am ghidat pe sportivii noștri în cadrul unui cantonament desfășurat la munte, la baza Zarosleak din localitatea Vorohta, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina. Atunci am văzut îndeaproape cum se antrena Faustov – la sacrificiu, până la epuizare.
Nu aștepta să fie îndemnat sau rugat, făcea totul din propria inițiativă, simțind undeva în forul lui lăuntric că o asemenea atitudine – în care primau disciplina și responsabilitatea – constituie chezășia succesului său. Alerga kilometri întregi în pantă, pe povârnișuri abrupte, iar din cauza aerului rece de munte i se formau pe barbă țurțuri de gheață, de la efort neîntrerupt și respirație intensă. M-am gândit atunci: Dacă va reuși un rezultat de succes, acest lucru va servi pentru toți colegii lui un exemplu pe cât de însuflețitor, pe atât de stimulator. Așa că m-am bucurat nespus de mult când și-a adjudecat titlul de campion al URSS, trofeu cucerit după multe încercări și strădanii”, mărturisește Vasile Colța, unul dintre selecționerii reprezentativei URSS, Antrenor Emerit al Republicii Moldova.
Pe plan internațional, Grigori Faustov se învrednicește de distincțiile de bronz și de aur în cadrul Turneelor Armatelor Aliate ce au avut loc la Havana (1983) și, respectiv, la Kiev (1986). Doi ani la rând, în 1985 și în 1986, devine premiant al prestigiosului Turneu internațional de la Tbilisi (Georgia), adjudecându-și medaliile de bronz și, respectiv, de argint.
În anul 1988, el întreprinde un ultim asalt spre culmile competiționale, reușind încă o realizare notabilă: cucerirea medaliei de bronz la Campionatul URSS de la Alma-Ata (azi Almatî, Kazahstan), după care decide să-și încheie bogata în împliniri carieră sportivă. Iar aportul lui în vederea dezvoltării judo-ului moldovenesc își va găsi o continuitate meritorie în izbânzile colegilor și succesorilor săi de pe tatami.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE