„La alegeri ne putem aștepta la fraude”

928
1

Duminica trecută, echipa GAZETEI de Chișinău a poposit în centrul raional Rezina, iar apoi la Șoldănești, unde a promovat și a distribuit ziarul, a discutat cu lumea și a efectuat un vox populi. Întrebarea principală pe care am adresat-o oamenilor cu care am conversat a fost dacă aceștia mai cred în alegeri oneste, nefraudate, în Republica Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Răspunsurile, deși diferă de la caz la caz, sunt identice în privința faptului că cetățeanul nostru a pierdut încrederea în actuala guvernare, în clasa politică ce a uitat de nevoile sale, lăsându-l să se descurce cum poate. Discursurile celor întrebați denotă sinceritate, grijă pentru soarta acestui pământ și a acestui neam, neliniște pentru ce ar mai putea să urmeze după alegerile care vin.

Avem o societate rătăcită, care se vinde la alegeri”

La poarta pieței din Rezina, Alexandru, 49 de ani, fost profesor și fost militar, actualmente om de afaceri, vinde împreună cu fiul său tot ce-i trebuie omului: de la borcane pentru conserve până la produse alimentare și alte mărfuri ce se găsesc și în magazinul lui. Preferă să stea la aer liber și să prindă mai ușor cumpărătorii care, în zi de odihnă, ar putea trece mai departe fără a-i vizita localul.

Alegerile la Rezina au un specific aparte. Vin autobuzele încărcate de peste Nistru cu alegători plătiți să-l voteze pe Dodon. Situația cu alegerea acestuia ar putea să se repete, poate chiar din primul tur, dacă nu se vor implica intelectualii, iar cei de pe dreapta nu se vor uni”, își dă cu părerea Alexandru.

Radu, fiul lui Alexandru, un băiat înalt și chipeș, este student la drept în anul doi la Galați și, până la începerea anului de învățământ în România, îi dă o mână de ajutor părintelui. „Nu cred în alegeri cinstite în Republica Moldova. Se fac declarații populiste și de pe dreapta, și de pe stânga. Oamenii nu mai cred în liderii politici, dar totuși votează, fiind manipulați mai ales pe ultima sută de metri”, opinează Radu.

E clar că se falsifică”

La alegeri observatorii sunt împiedicați să urmărească corectitudinea votării și se comit foarte multe încălcări, observă acesta. „Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar avem o societate rătăcită care se vinde la alegeri pentru te miri ce. Nu lipsește nici veșnicul conflict dintre generații, bătrânii votând cu socialiștii, iar tinerii plecând, și din această cauză, peste hotare”, declară Radu.

Raisa Rusu, 63 de ani, profesoară de matematică în Meșeni, în timpul liber este și operator de interviuri la Serviciul independent de sociologie și opinii. Nu crede nici ea în alegeri cinstite și o preocupă mult situația ce se creează în campania electorală.

Nu vor avea frică nici de coronavirus, nici de Dumnezeu”

Ne putem aștepta la fraude din partea socialistului Dodon, susținut și de democrați. Am colectat 32 de chestionare și în toate oamenii erau împotriva lui Dodon, sută la sută împotrivă. De unde se iau atâția susținători ai săi la alegeri? E clar că se falsifică. Pe de altă parte, se implică și biserica subordonată Rusiei, tot pentru Dodon. Tot din chestionare, pot să vă spun că Rusia, după părerea oamenilor, are cea mai mare influență asupra Republicii Moldova și a celor care o conduc”, menționează Raisa Rusu.

Valeriu, 47 de ani, vinde carne în buticul său. „Alegeri cinstite? Este ceva inexistent în Republica Moldova. Cu patru ani în urmă, orășelul nostru era plin de autobuze cu votanți de la Râbnița și tot așa o să fie și la următoarele alegeri prezidențiale. Acum este interzisă trecerea liberă peste Nistru, dar la alegeri o să vedeți că au s-o deschidă. Atunci nu vor avea frică nici de coronavirus, nici de Dumnezeu”, zice revoltat Valeriu.

Ne amăgesc cu alegerile acestea”

Ion, 63 de ani, șofer, vinde produse agricole din propria grădină și nu crede nici el că am putea avea alegeri nefraudate. Discuția noastră e de scurtă durată, pentru că se apropie trei doamne și, aflând că suntem de la ziar, intră în vorbă și ne copleșesc cu sinceritatea lor. Toate nu cred în alegeri oneste, acest lucru fiind imposibil în spațiul nostru în care „totul se vinde și se cumpără”. Cireașa pe tort o pune însă Maria care râde și ne spune că „Dodon s-a pus independent, idiotul. El chiar crede că noi toți suntem niște proști?!”.

La Șoldănești stăm de vorbă cu Iacob, 61 de ani, șofer, care ne declară sincer că „alegeri cinstite la noi nu au fost, nu sunt și nu se știe dacă vor fi vreodată”; cu Silvia, 51 de ani, vânzătoare, care e sigură că „totul e cumpărat, numai ne amăgesc cu alegerile acestea! Dodon își rupe fundul să ajungă președinte, dar poate și-a rupe capul!”; cu Daniela, fiica ei, care vrea să plece peste hotare și cine știe dacă se mai întoarce.

Olga, 58 de ani, inginer, ne declară franc: „Buletinele sunt deja făcute, de aceea stau ei așa de liniștiți”, iar Vasile, 77 de ani, care, de asemenea, nu crede în onestitatea viitoarelor alegeri, nu-și pierde optimismul și susține că și după alegeri va proceda așa cum a făcut toată viața: „Este omăt, schiez, nu este, mă mai odihnesc…”

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE