Au luptat pentru libertatea Lituaniei (3)

1141
0
„Stribai” - grup sovietic de exterminare
„Stribai” - grup sovietic de exterminare

Rezistenţa armată antisovietică în Lituania în anii 1944-1953

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

(urmare din numărul trecut)

Chiar și cele mai modeste adresări de mulțumire mărturisesc despre aspirația comandanților de a ridica starea de spirit a militanților și de a le întreține speranța că meritele lor nu vor fi date uitării. Mișcarea de rezistență antisovietică a fost susținută și de convingerea militanților că statele democratice occidentale nu vor lăsa Lituania și alte țări est-europene sub ocupația sovieticilor. Majoritatea partizanilor a crezut necondiționat în Carta Atlanticului, semnată de Winston Churchill și Franklin D. Roosevelt la 14 august 1941, în care se sublinia dreptul tuturor națiunilor lumii de a-și recâștiga independența pierdută în timpul războiului, fără să știe despre acordurile încheiate de aliați la Conferința de la Ialta prin care i-au acordat un carte blanche Uniunii Sovietice în țările ocupate, inclusiv pentru instaurarea regimurilor totalitar-comuniste.  Nu au știut despre acordurile încheiate de aliați la Conferința de la Ialta O prioritate în activitatea unităților de partizani a fost stabilirea relațiilor cu statele occidentale și organizațiile lituaniene din străinătate, în scopul de a primi ajutor în echipament de luptă, medicamente, mijloace de comunicare și, bineînțeles, sprijin politic. Pentru aceasta, partizanii au căutat pe toate căile să informeze lumea occidentală despre războiul de gherilă din Lituania.

Juozas Lukša-Daumantas
Juozas Lukša-Daumantas

Jurgis Krikščiūnas și Juozas Lukša-Daumantas sunt primii partizani care au reușit să traverseze Cortina de Fier și să ajungă în Occident, în primăvara anului 1947. Aceștia s-au întâlnit cu Jonas Deksnys, reprezentantul rezistenței lituaniene în străinătate, căruia i-au înmânat apelul prin care se solicita ajutor țarii care se afla în război. În decembrie 1947, Kazimieras Pyplys și Juozas Lukša-Daumantas au reușit să străbată hotarele și să transmită materiale documentare despre represiunile regimului totalitar-comunist în Lituania, despre partizanii lituanieni și lupta pentru libertate, precum și o scrisoare către Papa de la Roma scrisă de credincioșii catolici lituanieni.

În contrast cu ziarele sovietice, impregnate cu minciuni și propagandă totalitară, publicațiile partizanilor erau singurele care păstrau cultura și tradițiile naționale, informau oamenii închiși în spatele Cortinei de Fier despre evenimentele internaționale, explicau natura antiumană a sistemului totalitar, îndemnau oameni să nu uite tradițiile spirituale și istoria țării lor, să nu cedeze în fața presiunii ideologice comuniste.

Partizanii au avut 54 de titluri de publicații periodice

Presa partizanilor informa despre luptele lor și despre crimele regimului sovietic, iar tipografiile partizanilor au fost amenajate în buncăre subterane mici și înghesuite, în păduri sau în casele susținătorilor lor. În perioada războiului de gherilă, în Lituania au fost publicate permanent și distribuite cel puțin 54 de titluri de publicații periodice. Prin mijloacele tehnice pe care au reușit să le obțină, partizanii au crescut tirajul unor publicații până la 1500-2000 de exemplare.

Partizani și susținători ai partizanilor, uciși de trupele de „Stribai”, satul Grendovė, districtul Trakai, 1 septembrie 1946
Partizani și susținători ai partizanilor, uciși de trupele de „Stribai”, satul Grendovė, districtul Trakai, 1 septembrie 1946

Cu certitudine, partizanii lituanieni nu ar fi putut supraviețui în păduri timp de un deceniu fără sprijinul locuitorilor, în special din partea populației rurale. Membrii familiilor și copiii partizanilor persecutați s-au refugiat împreună cu sătenii, evitând astfel persecutările și repartizarea în casele de copii. În general, sunt considerați susținători ai mișcării de rezistență toți cei care au îndeplinit în mod voluntar solicitările de ajutor din partea partizanilor și care i-au sprijinit în tot ce era posibil.

În 1949, după fondarea LLKS, Regulamentul LLKS definea două grupuri de participanți ai Mișcării, însă fără a detalia aceste categorii: membri și prieteni. Membrii LLKS au fost persoanele care au depus jurământ sau au dat o promisiune solemnă. Membrii Mișcării erau împărțiți în partizani – luptători pentru libertate, persoane secrete – luptători pentru libertate, candidați – luptători pentru libertate, asistenți – luptători pentru libertate și luptători de onoare pentru libertate. Conform Regulamentului LLKS, prieteni au fost considerate „persoanele care au îndeplinit în mod voluntar cerințele legale ale partizanilor-luptători pentru libertate și care au urmat obiectivele Mișcării”.

Numărul susținătorilor mișcării de gherilă a scăzut odată cu deportările în masă

Condițiile de viață, hrana și asigurarea cu alimente au fost activitățile menite să întrețină capacitatea de luptă a unităților de partizani. Țăranii lituanieni ajutau partizanii cu îmbrăcăminte, hrană, spațiu de locuit, în pofida pericolelor și a stării continue de război și de colectivizare a pământurilor și a mijloacelor de producție agricolă. Numărul susținătorilor activi ai mișcării de gherilă a scăzut odată cu valurile de deportare în masă a familiilor de țărani în regiunile estice ale URSS.

De altfel, viața partizanilor era supusă unui pericol permanent și, în mod special, atunci când reveneau în localitățile și în casele susținătorilor sau la casele proprii, ciocnindu-se de ambuscadele organizate de securiști. Deloc întâmplător, mulți dintre partizani au fost uciși în cea mai frumoasă perioadă a anului – în ajunul Crăciunului, atunci când, după tradiție, se întorceau acasă să participe la cina de Crăciun cu familia. Din cei circa 20 500 de oameni uciși în perioada războiului de gherilă, doar în cazuri rare familiile partizanilor au avut permisiunea de a-și înmormânta apropiații, deveniți victime ale confruntărilor cu armata de ocupație.

Semne distinctive ale unităților lituaniene de rezistență armată
Semne distinctive ale unităților lituaniene de rezistență armată

Uneori, pentru a-și lua rămas bun de la cei omorâți și pentru a-și îndeplini datoria creștină, familiile și rudele furau cadavrele din locurile aflate sub pază, cu riscul vieții, pentru a le înmormânta la margine de pădure sau în câmpurile din apropiere. Abia după restabilirea independenței, rămășițele trupești ale luptătorilor lituanieni pentru libertate sunt re-înhumate în cimitire, le sunt înălțate monumente.

Batalioanele de exterminare au luptat împotriva mișcării de partizani

La indicația organelor sovietice centrale, lupta cu unitățile de partizani în Lituania era coordonată de Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne al Republicii Sovietice Socialiste Lituaniene (NKVD) și de Comisariatul Poporului al Securității de Stat (NKGB). În primăvara anului 1946, acestea au fost redenumite în Ministerul Afacerilor Interne (MVD) și, respectiv, în Ministerul Securității de Stat (MGB). Comisariatul pentru Afaceri Interne al RSS Lituaniene a fost reorganizat în Direcția de Combatere a Banditismului (UBB), care mai târziu a fost predată Ministerului Securității de Stat al RSS Lituaniene, fiind formată Direcția 2N –  responsabilă de lupta împotriva mișcării de partizani în Lituania.

În perioada 1944-1947, întreaga activitate a acestor structuri sovietice de represiune a fost supravegheată de agentul autorizat al NKVD-NKGB al URSS, generalul Ivan Tkačenko, și de către organele de partid ale RSS Lituaniene. Forța armată îndreptată contra partizanilor lituanieni a fost reprezentată de trupele Comisariatului de Interne al URSS care, în a doua jumătate a anului 1945, au ajuns să numere circa 60 000 – 70 000 de soldați.

Luând în considerare metodele de acțiune ale partizanilor, NKVD-ul și-a perfecționat strategia și metodele de activitate. Astfel, în primul an postbelic, peste 2 000 de soldați au fost antrenați în operațiuni de încercuire a unor zone mari de păduri și sate, cu participarea aviației de recunoaștere. Armata a fost folosită doar în timpul operațiunilor de proporții. Batalioanele de exterminare (истребительные батальоны – rus.) sau stribai – așa cum erau numiți în popor, formate la ordinul Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) Lituanian, din 24 iulie 1944, au susținut regimul sovietic în lupta împotriva mișcării de partizani și paza obiectivelor de importanță strategică.

Virgiliu Bîrlădeanu, cercetător științific, Institutul de Istorie.

(va urma)

* text elaborat în cooperare cu Centrul de Cercetare a Genocidului și Rezistenței din Lituania

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE