Studii online sau la clasă? Ce forme de învățământ au ales școlile din republică

3678
0

Pe 1 septembrie, sute de instituții de învățământ din republică și-au deschis ușile pentru elevi. Administrațiile au avut de ales dintre cele șapte modele de predare propuse anterior de Ministerul Educației. Managerii au optat, împreună cu profesorii și elevii, pentru scenariile care se potrivesc condițiilor din instituțiile de învățământ. Unii au pledat pentru scenariul mixt – lecții online și în clase, iar alții au ales varianta „toți elevii studiază la școală”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

La Liceul Teoretic „Vlad Ioviță” din satul Cocieri studiază 251 de elevi. Administrația instituției de învățământ, împreună cu profesorii și părinții, au ales să facă lecțiile în sălile de clasă. „Credem că doar în sălile de clasă, prin comunicarea vie cu elevii, poți obține rezultate maxime în procesul educativ. Mai există un alt argument. Școala online în clasele primare este imposibilă, fără prezența părintelui lângă elev în timpul orelor. Părinții trebuie să se concedieze, să facă ore online alături de elevi și să moară de foame, nu de COVID-19. Așa reiese, da?”, se întreabă profesorul de istorie, Igor Costiuc.

Profesorul activează de peste 30 de ani la această instituție. Igor Costiuc spune că în instituția de învățământ în care activează au fost lipite benzi de circulație pe coridoare, iar elevii dispun de trei intrări separate. „Fiecare clasă are o anumită intrare în școală. La fiecare intrare este câte un profesor, care este responsabil de măsurarea temperaturii. Este foarte greu să obligi elevii să respecte distanța fizică la recreații. Din păcate, profesorul nu se poate clona după numărul de grupe în câte se dispersează elevii la recreație”, a subliniat profesorul de istorie.

Cocieri: Arhiva personală. Liceul Teoretic din Cocieri, Dubăsari

Absolventa liceului din Cocieri, Olesea Gațcan, spune că elevii și-au dorit să studieze la școală, pentru că lecțiile online sunt mai complicate. „Prezența fizică la școală este modelul cel mai eficient în dezvoltarea intelectuală a copiilor, căci doar prin comunicarea directă, elevii pot căpăta rezultate bune la învățătură. ‌A învăța online este foarte dificil, mai ales pentru cei mici, care au nevoie mereu de explicare și ajutor”, a subliniat tânăra.

Eleva spune că restricțiile îi limitează în comunicare. „Când am revenit la școală, am fost înconjurați de o mulțime de restricții, pentru a ne proteja sănătatea. Suntem nevoiți să purtăm măști atunci când intrăm în contact cu alți elevi. Nu putem, ca înainte, să lucrăm în grup și suntem obligați să păstrăm distanța fizică. Astăzi stăm câte unul în bancă, iar când îți vezi colegul le poți spune doar un simplu „salut”, ceea ce este trist și neobișnuit pentru noi. Suntem nevoiți să respectăm aceste reguli pentru a căpăta cunoștințele necesare și pentru a reveni cu toții la o viață normală”, a conchis Olesea.

„În sat este mai complicat cu tehnologiile informaționale”

Și administrația Liceului „Adrian Păunescu” din satul Căzănești, raionul Telenești, a ales primul model pentru acest an școlar. Directoarea instituției de învățământ, Mariana Banari, spune că alegerea acestui scenariu se datorează spațiului de care dispune liceul. „Spațiul din instituție ne permite, după numărul de elevi pe care îl avem, să fim prezenți 100% în liceu”, a subliniat managerul.

Căzănești: Arhiva personală. Liceul Teoretic din Căzănești, Telenești
Căzănești: Arhiva personală. Liceul Teoretic din Căzănești, Telenești

Pe lângă dezinfectanții oferiți de Ministerul Educației, administrația a procurat alți 25 de litri. „Am procurat peste 100 de măști și 100 de perechi de mănuși, 25 de litri de dezinfectant pentru mâini, două termometre non contact, două lămpi ultraviolete și 30 de litri de săpun lichid”, a precizat Mariana Banari. 

 Directoarea spune că munca profesorilor s-a complicat în această perioadă. „Este cam dificil. Vă imaginați cum, timp de șase ore, profesorul trebuie să explice în fața elevilor, purtând mască și vizieră? Suntem conștienți de faptul că este nevoie să fim responsabili pentru a fi sănătoși și nu uităm de faptul că medicilor le vine și mai greu făcând tot posibilul pentru a ne salva. Nu vrem să revenim la predarea online, pentru că a fost o experiență nu prea plăcută, atât pentru profesori, cât și pentru elevi, părinți. În sat este puțin mai complicat la capitolul tehnologii informaționale”, a subliniat Mariana Banari.

Căzănești: Arhiva personală. Liceul Teoretic din Căzănești, Telenești
Căzănești: Arhiva personală. Liceul Teoretic din Căzănești, Telenești

„Profesorii fac lecții la școală, dar și online”

Profesoara de limba franceză de la Liceul „Ginta Latină” din capitală, Tamara Negară, spune că instituția în care activează a decis să implementeze modelul mixt de studii. „Suntem un liceu cu un număr de peste 1400 de elevi, am decis să aprobăm modelul 7 de activitate, adică cel mixt. Unele clase vin la liceu și facem lecții în clasă, cu alte clase facem ore online”, a subliniat profesoara.

Potrivit profesoarei, procesul de lucru este unul anevoios, în special dimineața. „Procesul începe anevoios de dimineață, făcând măsurătorile de temperatură ale elevilor care vin la liceu, dar ei sunt repartizați în așa fel ca să nu se intersecteze cu alte clase. Sunt patru intrări în blocul A și, respectiv, elevii intră și ies pe uși diferite. 

La intrare, după ce se măsoară temperatura, menținând distanța și purtând mască, elevii pășesc pe un covoraș cu dezinfectant, apoi la un aparat își dezinfectează mâinile, după aceea, merg conform indicatoarelor, în clasa unde fiecare elev își are locul prestabilit, singur în bancă. Profesorii vin mai devreme și fac termometria cu jumătate de oră înaintea elevilor, dar intră pe o ușă separată, unde este aceeași procedură ca și la elevi. Cel mai complicat este ca elevii să conștientizeze, în special cei mici, că este necesar să mențină distanța, mai ales că nu s-au văzut de atâta timp. Noi, profesorii, facem tot posibilul să-i responsabilizăm, este complicat, dar ne străduim să facem față”, a recunoscut Tamara Negară.

Chișinău: Arhiva personală. Liceul Teoretic „Ginta Latină”, Chișinău  
Chișinău: Arhiva personală. Liceul Teoretic „Ginta Latină”, Chișinău

Același salariu, dar sarcini duble

„De fapt, s-au triplat sarcinile profesorilor, dar în special cele ale diriginților, deoarece după termometrie, fiecare diriginte înscrie datele de temperatură pentru fiecare elev într-un registru al clasei. Între timp, dirigintele completează un formular despre starea generală a sănătății elevilor clasei. Apoi trebuie să facă lecție cu elevii care sunt la liceu, sau să se conecteze pentru lecții online cu clasele care sunt acasă. Este complicat, dar n-avem încotro, din păcate”, a subliniat profesoara.

Și părinții spun că noul an școlar a devenit o adevărată provocare pentru ei. Elena Damașcan este mama unei fetițe care în acest an a devenit elevă în clasa a I. Femeia lucrează la o companie internațională, cu sediul în Chișinău. La început de an școlar, a fost nevoită să-și ia concediu.

„Cataleea este elevă în clasa I-a. Este un an important, atât pentru ea, cât și pentru mine. Conducerea liceului a ales pentru clasele primare procesul de studii în două schimburi. Primul schimb începe de la 8:15 până la 11:00, respectiv al doilea schimb începe la 12:30 și se termină la 15:30. Profesoara se află tot timpul la școală, până la 16:00. Primele două săptămâni mi-am luat concediu, ca să fiu disponibilă pentru orice schimbare care poate interveni. După, voi încerca să-mi folosesc pauza de masă ca să reușesc să iau copilul de la școală. Spre norocul meu, compania în care activez încă își continuă activitatea online. Locuim aproape de liceu și voi încerca să ne încadrăm în timp. Este destul de stresant, mai ales că trebuie să reușesc și cu serviciul”, ni s-a confesat tânăra mămică.

Arhiva personală. Cataleea Damașcan, elevă în clasa I-a
Arhiva personală. Cataleea Damașcan, elevă în clasa I-a

Activista Alina Andronache este mamă a trei copii. În acest an, în familia lor, doi copii merg la școală. „Suntem norocoși că ambii copii sunt în prima jumătate a zilei. Avem cunoscuți ai căror copii învață în schimburi diferite. Nu știu ce va fi săptămâna viitoare, orarul încă nu este stabil. Este foarte complicat pentru părinții cu job. Copiii au acum 2-3 lecții, respectiv stau aproximativ două ore la școală. Luând în considerare că încep și termină lecțiile la ore diferite, trebuie să stai pe lângă clădirea școlii”, relevă Alina.

„Mă bucur că băieții mei merg la lecții. Pentru clasele primare, învățământul online nu este potrivit. În cazul în care se va trece pe online, nu îmi imaginez cum vom organiza lecțiile pentru cei doi copii care merg la școală, și Ioana, care nu merge la grădiniță, dar și jobul meu”, reflectează tânăra.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE