„Este imperioasă adoptarea unei legi lingvistice pentru întreaga societate”

1555
0
Nina Corcinschi, directoarea Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu”

Am ajuns iarăși într-un nou sfârșit de august și, chiar dacă nu suntem animați de elanuri festiviste, calendarul oficial al R. Moldova ne obligă – pe cei pentru care limba română e profesiune și crez, dar și pe cei care se vor bucura de o zi liberă – să o consemnăm, cel puțin. Să ne întrebăm onest, fără înflăcărare sterilă, ce foloase au adus limbii române acești 31 de ani de prezumtivă libertate.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Am căutat răspunsuri la aceste probleme spinoase, de actualitate, solicitându-i un interviu Ninei Corcinschi, directoarea Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu”.

– Stimată Doamnă Nina Corcinschi, cum preferați să fiți apelată: doamnă director sau doamnă directoare?

Dicționarele normative ale limbii române, inclusiv cel ortografic, consemnează forma directoare pentru feminin. Eu prefer ambele variante.

– Cum credeți, dacă nu s-ar fi întâmplat cunoscutele evenimente din anul 1989, ar mai fi existat în acest teritoriu măcar acea „limbă moldovenească”, nemaivorbind de limba română?

Date fiind ambiguitățile de tot felul cu care s-a confruntat și se mai confruntă societatea noastră postsovietică, un răspuns tranșant e greu de găsit la această întrebare. Cert rămâne faptul că bătăliile care s-au dus la noi în 1988-1989 în jurul „limbii și alfabetului (latin)” (aceasta era lozinca de bază a miilor de manifestanți de atunci) au însemnat, totuși, o voință colectivă de supraviețuire identitară. Or, limba este unul din factorii identitari unificatori, poate chiar principalul element, aflat atunci (și, din păcate, și azi) într-o stare de degradare catastrofală.

– Există vreo legătură între situația materială, socială și politică a unei comunități și starea degradată a limbii acesteia?

Un stat care finanțează insuficient instituțiile culturale și educaționale nu poate miza pe o bună funcționare lingvistică. Corectitudinea limbii se învață începând din familie, grădiniță, școală. Într-o familie cu mari probleme materiale, cu părinți muncind peste hotare, interesul pentru cultura lingvistică slăbește, dacă nu chiar dispare. Salariile mici pentru educatori și profesori au un impact direct asupra calității instruirii. Instituțiile culturale subfinanțate pierd profesioniștii și lucrează cu semidocți, cu oamenii întâmplători, de cele mai multe ori.

Dacă și factorul politic e ostil în ceea ce privește funcționarea limbii române la ea acasă, rezultatele negative nu se lasă mult așteptate. E un cerc vicios. În educație și instruire, pentru a se cultiva conștiințe, pentru a se motiva profesioniștii să-și facă treaba onest și calitativ, trebuie să se investească financiar. Simplul entuziasm e caz rarisim și sporadic, nu putem miza doar pe sentimente. Educația, știința, cercetarea au nevoie de resurse financiare pentru a funcționa la cote maxime. Din păcate, sărăcia alungă profesioniștii din R. Moldova.

An de an pierdem personalități care abandonează cariere, cv-uri impresionante pentru a-și satisface un trai decent în alte țări. Starea de degradare continuă a limbii române din Basarabia este determinată și de o parte a oamenilor din mass-media. Unele posturi TV lansează emisiuni cu un limbaj de stradă. În acest context, aș vrea să le amintesc avertismentul lui Alecu Russo, care constata că deosebirea dintre țăranul german și Schiller se reduce la dihotomia știință – neștiință, de aceea intelectualul nu trebuie să coboare la nivelul țăranului german, ci să-l ridice pe acesta la nivelul său.

Este regretabil că și oamenii de cultură, de artă de la noi adesea coboară la nivelul omului neștiutor. Nu mai zic de modul incalificabil în care se exprimă în limba română unii politicieni. Pentru a fi mai concisă, concluzionez: relația dintre corectitudinea limbii și starea materială este pluriaspectuală, incluzând factorul politic, social și, bineînțeles, calitatea sistemului educativ-instructiv.

– Azi, la Chișinău, se editează cam tot atâtea ziare în limba română ca în 1989 (ziare bune, poate, și mai puține); sunt localități în care serviciul divin se oficiază doar în rusă/slavonă; facultatea de filologie română a USM a fost închisă… Acestea ne sunt „ajunsurile”, și nu am enumerat toate lacunele, în cele trei decenii de „independență”, inclusiv lingvistică?

Avem, într-adevăr, mai puține publicații românești – ca să dau un singur exemplu, nu mai apare revista Semn, o importantă revistă culturală de la Bălți – , în timp ce presa de limbă rusă este în continuare dominantă. Publicațiilor rusești li s-au creat, în virtutea unor conjuncturi politice favorabile, anumite facilități de a pătrunde pe piața noastră, în timp ce publicațiile din Țară întâmpină mari obstacole, încât editorii acestora refuză să le mai aducă la Chișinău. Facultățile de Filologie se pomenesc fără studenți, deoarece nu se mai consideră rentabilă profesia de profesor de limba română, de filolog.

Vorbind de biserică, trebuie să constatăm că cea mai mare parte a credincioșilor noștri țin de patriarhia rusă, iar preoții acesteia sunt mai puțin preocupați de limba de oficiere a serviciului divin, fiind dominați de dorința de a sta în profitabilul scaun preoțesc al patriarhiei moscovite, căci în caz contrar își pot pierde postul de preot. Nu cunosc suficient de bine situația din biserica, care ține de Mitropolia Basarabiei, dar cred că, în cazul în care biserica noastră s-ar detașa de cea moscovită, s-ar putea soluționa mai multe probleme, inclusiv cea a limbii române în biserică.

– Academia de Științe a Moldovei a îmbrățișat standardele unice ale ortografiei, elaborate de Academia Română. Totuși în R. Moldova ele nu se respectă de multe ori. Din ce cauze credeți că se întâmplă acest lucru?

Academia Română, prin tradiție, este unica instituție în România care deține verdictul asupra problemelor de limbă. Și așa ar trebui să fie, forul academic să decidă asupra cadrului normativ lingvistic. La noi, Academia de Științe a Moldovei însă nu a avut și nu are un astfel de drept. Mai mult, în prezent ea a rămas și fără institutele de cercetare. Prerogativa aceasta i-a revenit fostului Minister al Educației, care, la propunerea Institutului de Filologie, aprobată de Academia de Științe a Moldovei, a decis trecerea obligatorie a școlilor la â și sunt, un ordin în acest sens fiind semnat de ex-ministrul Corina Fusu.

În afara instituțiilor școlare, cu regret, situația nu s-a schimbat. Fiecare scrie cum îi trece prin minte. Este imperioasă adoptarea unei legi lingvistice pentru întreaga societate. Să nu pierdem din vedere faptul că, în Republica Moldova, făcându-se uz de o ortografie distinctă de cea general românească, am oferi probe în plus anumitor cercuri interesate politic de a repune în circulație falsa noțiune de „limbă moldovenească”.

– Institutul pe care îl conduceți are în componența sa Centrul Național de Terminologie, cu importante misiuni practice. În virtutea unor factori politici, prerogativele acestui instrument de monitorizare a bunei funcționări a limbii de stat au fost drastic restrânse, finanțarea și dreptul de control și penalizare fiindu-i retrase. Ultimele guvernări nu s-au preocupat de reanimarea lui, iar alte mecanisme de control al situației lingvistice nu există. Ce-i de făcut?

Centrul Național de Terminologie, fiind în subordinea directă a Guvernului, a avut inițial funcții și sarcini de enormă importanță națională la începutul anilor ʼ90, când din necesitatea de a se înscrie în viața socială și politică, alolingvii sau vorbitorii de limbă rusă au început să studieze limba română în modul cel mai serios. Cei de la putere, pentru a-și asigura un electorat permanent și fidel, au făcut tot ce au putut pentru a reduce la tăcere acest Centru și, ca urmare, în 2006, l-au transferat în subordinea Institutului de Filologie, iar în 2018, existența lui a devenit mai mult o ficțiune – un număr foarte redus de persoane au rămas în cadrul Institutului de Filologie Română „Bogdan P.-Hasdeu”, iar altă parte de personal a fost angajată într-o nouă structură, Agenția de Servicii Publice. Este necesar ca Centrului de Terminologie să i se redea drepturile pe care le deținea odinioară. Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” a făcut un demers în acest sens la MECC.

– Cu vreo opt ani în urmă, o echipă de experți de la Institutul de Filologie monitoriza (la comanda CCA) mai multe posturi de televiziune și de radio pentru a constata calitatea limbii române vorbite în spaţiul audiovizual naţional. Ce lipsește acum pentru ca aceste monitorizări să fie reluate?

Institutul nostru, care se ocupă nemijlocit de cercetare, participă și la alte activități, inclusiv ia în dezbatere și unele probleme referitoare la respectarea normelor lingvistice. Bunăoară, un grup de cercetători de la Institut (îndeosebi membri ai Centrului de Terminologie) a efectuat, în mai multe rânduri, monitorizarea unor posturi de radio şi de televiziune din Republica Moldova, monitorizare inițiată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi urmărind un scop concret: calitatea limbii române vorbite în spaţiul audiovizual naţional. Au fost editate și două broșuri cu rezultatele acestei monitorizări. Suntem dispuși să continuăm colaborarea cu Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

– Filmele străine difuzate la televiziunile din RM sunt subtitrate în română. Calitatea acestor traduceri este, de regulă, sub orice nivel. Unele mostre ar fi doar hilare, dacă nu ar deruta și descuraja vorbitorii noștri, atât de influențabili de exemplul prost. Cum să le combatem?

Aveți perfectă dreptate că traducerea, subtitrarea filmelor, în special a celor de producție rusească, este sub orice nivel. În primul rând, ar fi nevoie de traducători calificați, în timp ce aceste posturi de TV preferă persoane cu instruire și cunoștințe aproximative de limbă (română și străină), în baza, probabil, a relațiilor de cumetrism, nepotism etc.

În fine, pornind de la situația concretă, specifică din Republica Moldova, cred că filmele, în special cele rusești, nu trebuie subtitrate, ci dublate, dat fiind că majoritatea, cunoscând limba rusă, nici nu citește subtitrarea, iar în situația în care acestea ar fi dublate, ar învăța limba română corectă. Iar dublajul poate fi controlat și redactat din timp sub aspectul corectitudinii limbii. Oricum, această sarcină de monitorizare revine în primul rând Consiliului Coordonator al Audiovizualului, care poate taxa asemenea posturi de televiziune.

– În ce relații sunteți cu institutele de filologie din alte țări, în special cu institutele Academiei Române?

Puteți miza pe sprijin din partea Țării în dificilele probleme pe care le-am semnalat?
Relațiile noastre cu România sunt, pot declara cu toată responsabilitatea, foarte bune. Organizăm conferințe, activități științifice, manifestări literare și culturale în comun, edităm cărți la editurile din România, publicăm articole în revistele din România, fiind totodată bucuroși de participarea colegilor noștri din România la manifestările și publicațiile noastre.

Consemnare, Rodica MAHU

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE