Alegătorul lui Dodon moare de foame [VIDEO]

9876
0

Un bărbat de 52 de ani din Marinici, Nisporeni, îndură foame de cinci ani, de când l-a părăsit soția și copiii. Trăiește într-o magherniță, conectată doar la lumină, pentru care achită 3-4 lei lunar. În ultimele zile trăiește doar „cu aer, apă și o bucată de pâine cu zahăr”. Lumea din sat și angajații primăriei susțin că el e lenos și n-a lucrat o zi în viața lui, doar a băut. Andrei Dragomir crede că îl poate ajuta doar președintele Igor Dodon.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Din mână în mână, în redacția noastră a ajuns o scrisoare din partea lui Andrei Dragomir (a.n. 1968), locuitor al comunei Marinici, Nisporeni, dedicată președintelui Igor Dodon.

„Nu-mi rămâne nimic decât să mă spânțur”

„Vă scrie un om sărac. Îs vai de capul meu. N-am ce mânca. Amețesc, cad pe jos. Nu mă pot bărbieri. Asistența socială nu mă ajută. În ce țară trăiesc eu. Nu mai pot de îndurat foame. Nu-mi rămâne nimic mai mult decât să mă spânțur. Casa se scârligă. N-am lemne de foc pe iarnă. Telefon 069648706. Aștept răspuns. Cu respect, Andrei Dragomir”.

Am mers în sat ca să vedem cum trăiește omul care a scris scrisoarea.

4 august, ora 15.00, intrăm în Marinici. Puțini oameni pe drum. Arșiță mare, termometrul arată peste 33 de grade Celsius. Cârduri de gâște pe drumurile de țară pline de praf. Albeața lor dă culoare și mai înviorează peisajul rural. O femeie ne îndreaptă spre primărie.

Un obelisc sovietic, cu o listă de nume încrustate, persoane decedate între anii 1941-1945, pe care-i scris cu litere chirilice „Nimeni nu-i uitat, nimic nu se uită”, stă neclintit în fața instituției publice.

„Prieten” cu paharul

Intrăm în biroul secretarului Consiliului local. Ne prezentăm și îi spunem cauza vizitării comunei, în care intră satele Heleșteni și Marinici, cu o populație de 2600 de locuitori.

Funcționara ne spune imediat că autorul scrisorii e „un leneș fără pereche. Care niciodată nu a vrut să muncească. Și nu e bolnav de nimic. Avea soție și copii. Soția lucra femeie de serviciu la gimnaziul din sat. Trăiau toți într-o cameră cu trei copii. Mai era și mama lui. O bătrână cumsecade. Maică-sa a murit”.

Secretara povestește că Autoritatea Publică Locală i-a ajutat de câteva ori. „Cu trei ani în urmă, i-au dat materiale de construcție ca să-și facă casă – cotileți și foi de ardezie. Nu i-au dat bani ca să nu-i bea. A vândut totul și i-a băut. Atunci soția lui s-a supărat și a plecat din sat. Ea trăiește într-un sat din Orhei și se descurcă cu cei trei copii”, povestește despre soarta femeii secretara.

Funcționara continuă: „el tot timpul a trăit din salariul soției, pensia copiilor și ajutorul social acordat de stat”.

Asistenta socială de la Primăria Marinici, Ludmila Nichifor, se află în concediu.

„Dacă chica scrisoarea la Dodon, avea să fie mai bine”

Ghidați de femeia de serviciu de la primărie, ajungem la o șandrama, unsă cu lut și văruită cu mulți ani în urmă. Căsuța este înconjurată de niște șoproane care stau să se prăvale și o grădină mare plină de buruieni uscate, care nu a fost lucrată de mulți ani. Căsuța sărăcăcioasă este conectată la curent electric.

Printre buruienile înalte, o cărărușă ne duce spre pragul casei lui Andrei Dragomir. Pe prispa de lut crăpată văd strânse grămăjoară câteva vreascuri. Ușa e larg deschisă. În interior se vede mizerie și sărăcie lucie. O butelie de gaz în partea dreaptă a ușii; în partea stângă, un scaun de la școală, niște cepe pe jos, încălțăminte și o mătură aruncată. Așa arată de la intrare locuința de vreo 12 metri pătrați a bărbatului de 52 de ani.

Iese în prag sprijinindu-se de-un băț. Înalt, slab, nebărbierit, acesta răspândește un miros insuportabil.

Stăm lângă răzătoarea din fața casei. Ne prezentăm. Se interesează de unde am aflat de scrisoare. Începe a miorlăi. Susține că a ajuns în situația aceasta jalnică din cauza că l-a părăsit soția și copiii.

„Toate zilele mele sunt la fel”

Îl întreb ce a mâncat zilele acestea. „Nimic, aer. Alaltăieri am mâncat o bucată de pâine cu zahăr. Feghea sosedul mi-o dat”, mărturisește el cu o voce fără vlagă. Aflu că în ograda lui Dragomir intră doar Feghea, cu doi ani mai mare ca el, care la fel e în băț.

Se plânge că nu are ce mânca și e bolnav. „Dacă aș mânca un borș cald, o supă, aș fi altfel”. Nu are la ce își face mâncare. „Am doar lumină. Plătesc 3-4 lei pe lună”, spune bărbatul.

„Mă doare capul, nu pot dormi. Primăria și asistența socială nu mă ajută. Toate zilele mele sunt la fel. Mănânc câte o pearjă. Apă îmi aduce un băiețel”, mormăie el sub nas.

Se jeluie că o vecină nu i-a dat doi lei și pâine. „Oamenii azi nu au milă”, este de părere Dragomir. Ne spune că bea vin atunci când are.

„A vrut să se spânzure, dar nu poate”

„Să-mi dea ajutor, să mă stroiesc, să-mi întorc copiii înapoi. Au câte 13, 16, 17 ani”, îmi spune el. Un fâșâit se aude din casă. E de la un aparat de radio. „Ascult un hârb de radio. Dacă chica scrisoarea la Dodon, avea să fie mai bine. Mă ajuta cu bani”, se arată el convins.

La vreo 20 de metri de casă întâlnim o vecină tânără, cherchelită de-a binelea, cu o vânătaie sub ochi, cu o fetiță cu păr bălai de mână, neîngrijită. Ne prezentăm și ea ne spune că știe cine suntem: „V-am văzut prin ziare”. Râde. Despre vecinul ei spune că nu vrea să audă de el. Nu-i dau nimic. Noi nu trăim bine cu el. A vrut să se spânzure, dar nu poate”, bălmăjește aceasta și ne închide poarta în nas hlizindu-se.

Zăpușeala de afară i-a alungat pe oameni prin case. Batem la poarta unui alt vecin.

„Fondul social le dă bani la toți lenoșii din sat”

„I-a dat ajutor primăria fortan și material pentru casă și el a vândut totul la un tractorist și la polițistul de sector. Și s-a dus la magazin la Călimănești, că de acolo a primit materialele de construcție, și a băut binișor. Fondul social le dă bani la toți lenoșii din sat, alde Dragomir. Ei nu lucrează. La unii femeile lucrează în Italia, dar ei primesc ajutor de la stat”, ne spune indignat Gheorghe Ciobanu, 73 de ani, care are o vechime de muncă de 45 de ani.

Potrivit lui, ajutor social trebuie să primească cei care nu pot munci, au vreo dizabilitate. Iar la primărie trebuie verificate listele celor care primesc ajutor social de la stat, consideră pensionarul.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE