Pe 4 august a.c., Beirutul a sărit în aer. O explozie puternică (echivalentă cu un cutremur de 3,3 grade pe scara Richter) a ucis peste o sută și a rănit circa 5 000 de persoane. Catastrofa nu a fost provocată de teroriști, ci de 3 000 de tone de nitrat de amoniu – marfă confiscată de autoritățile libaneze și lăsată la păstrare într-un depozit încă din 2014. Televiziunile s-au năpustit îndată asupra ruinelor și i-au încolțit pe martorii oculari, fericite că pot înviora apocalipsa monotonă a covidului cu o tragedie atât de spectaculoasă.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎntr-adevăr, orașul arăta a doua zi ca Hiroshima după bombardamentul de pomină și această imagine ar fi fost, probabil, cam tot ce ar fi reținut și spectatorul moldovean din toată nenorocirea, dacă nu aflam, între timp, că salpetrul cu pricina fusese adus în Liban de un cargobot care circula sub pavilion… moldovenesc!
O scurtă investigație a dezvăluit întreaga poveste: nava „Rhosus“ era proprietatea unui om de afaceri rus, Igor Greciușkin, și figura, din 2012, în Registrul de Stat al Navelor din Republica Moldova. În septembrie 2013, nava a ridicat ancora în portul Batumi și s-a îndreptat spre Mozambic, unde trebuia să livreze salpetrul. O defecțiune tehnică majoră l-a silit pe căpitanul vasului să intre în portul Beirut, pentru reparații. Din varii motive, tehnice dar mai cu seamă financiare, cargobotul nu a mai fost reparat. Armatorul, un cetățean rus cu reședință în Cipru, era dator vândut: sub presiunea creditorilor, administrația portuară a reținut nava și a pus sechestru pe îngrășămintele azotate, stivuindu-le cu grijă într-un depozit.
Libanul se află în inima Levantului și birocrația lui e, bineînțeles, una levantină, adică greoaie și lăsătoare. Timp de aproape șase ani, aceasta nu a putut decide soarta primejdioasei încărcături. Greciușkin a dat faliment, marinarii s-au întors, cu chiu, cu vai acasă, Republica Moldova a șters în 2014 vasul din registrul naval (nu pentru încălcări, firește, ci pentru că nu au mai venit bani), dar nitratul de azot a rămas în depozit și a așteptat, răbdător, să-i vină ceasul.
Într-o țară în care cetățenii știu, din fașă, că jena și rușinea (de parcă ar avea și de ce să se rușineze!) nu sunt semne de caracter, ci de slăbiciune, o explozie poate zdruncina orice, mai puțin conștiințele. Și Ion Chicu a reacționat previzibil, în acord cu mentalul colectiv. Adică spălându-se pe mâini. Desigur, nu e plăcut să știi că vasul-bombă a intrat în portul Beirut ca navă moldovenească, dar încărcătura lui a detonat, totuși, sub alte flamuri. Apoi, nu moldovenii au ținut șase ani sub soare trei mii de tone de salpetru, ci libanezii.
Aparențele sunt liniștitoare, dar înșelătoare: vina statului RM, chiar dacă nu este directă, e în afara oricărui echivoc. Pe mările și oceanele lumii circulă o puzderie de nave sub pavilion moldovenesc. Nu o fac însă întru gloria și prestigiul țării, ci pentru că aventurieri și afaceriști de tot soiul pot să-și înregistreze vasele lor ruginite și defecte doar în porturi precum cel din Giurgiulești. Iar când statul RM dă undă verde pe mare acestor epave potențiale, care mai și transportă, pe deasupra, mărfuri dubioase, el își recunoaște, involuntar, complicitatea la viitoarele dezastre sau ilegalități.
Problema este, în realitate, foarte gravă, întrucât ține de năravurile păguboase ale demnitarului și cinovnicului moldovean care, în aproape trei decenii de neatârnare, încă mai confundă afacerile statului cu aranjamentele de cartier ale băieților de gașcă. Am devenit, mulțumită acestor șmecheri lipsiți de scrupul și gata să facă bani (mari) din (absolut) orice, Tortuga Europei. Suntem, azi, un teritoriu al pirateriei și al afacerilor clandestine, dar și refugiul tuturor escrocilor, bandiților și traficanților din regiune.
De altfel, pe lista neagră a țărilor cu cele mai multe încălcări ale normelor navale internaționale, în fața noastră se află doar Tanzania, Togo, Cambodgia, Congo. Să nu ne întristăm însă: vom trena în spatele acestor neisprăviți doar până în clipa în care o navă cu ceva puturos și toxic la bord va detona sau se va scufunda chiar sub semețul pavilion moldav.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE