Maimuţele şi constituţiile

637
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Ca să fie limpede şi să nu căutăm pisica acolo unde ea nu este: jocul de-a comisia constituţională nu i-a venit lui Igor Dodon în minte, ci i-a fost înşurubată acolo de experienţa Rusiei. Ambasadorul moldovean la Moscova, Andrei Neguţă, afirmase acum câteva săptămâni într-un dialog cu senatorul rus Kosaciov că Moldova „studiază experienţa Rusiei în materie de reformă a Constituţiei”. Mimetismul (recte: maimuţăria) de care dă dovadă infatuatul, dar inconsistentul, duce de Condriţa se developează o dată în plus, fără adaos original autohton.

În general, două sunt atitudinile faţă de legea supremă a unei ţări. Una ţine de imperfecţiunea ei (oricând se vor găsi oameni nemulţumiţi de cum s-au formulat unele articole: cazul articolului 13 este emblematic), alta de caracterul ei inviolabil. Nu vreau să intrăm în discuţii sterile despre constituţie şi despre constituţionalişti, pentru că nu cunosc eu mai bine acest domeniu decât Nicolae Osmochescu sau Alexandru Arsene, decât Boris Negru sau Victor Puşcaş.

Dar ar exista un criteriu definitoriu de apreciere a constituţiei, a utilităţii ei. Acest criteriu este: în ce măsură constituţia îi apără pe cetăţeni de abuzurile statului (şi nu invers). Cetăţeanul aşa ar trebui să aprecieze: constituţia care garantează drepturi pentru oameni e o lege bună, cea care fortifică structurile statului e detestabilă.

Care sunt motivele pentru care Igor Dodon şi echipa vor să atenteze la Legea existentă? Ce mari griji pentru popor, pentru cetăţeanul simplu, pentru alegătorul său are în vedere preşedintele constituţionalist? Barierele în calea fericirii contribuabilului moldovean ar fi următoarele: „blocajele constituţionale în relaţiile Preşedinte-Guvern-Parlament”; „problemele traseismului politic”; „iniţiativele unor forțe politice și obşteşti privind reducerea numărului de deputaţi”; „problemele de securitate naţională, create de funcţionarii de rang înalt cu dublă cetăţenie” (Cine? Care? Când? – mvc); „necesitatea introducerii în Constituție a prevederilor privind politica externă echilibrată a statului moldovenesc”; „iniţiativele obşteşti privind oportunitatea omiterii din Constituție a stipulărilor, care prevăd posibilitatea lichidării statului prin intermediul referendumului”; „necesitatea concretizării atribuț̦iilor și statutului Curții Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii”; „necesitatea redactării și concretizării unor prevederi din Constituție, revizuirii unui set de hotărâri ale Curții Constituţionale care au depăşit câmpul constituţional și/sau care au depăşit limitele de competență constituţională a Curții”.

În principiu, preşedintele în exerciţiu fie că invocă propriile derapaje (traseismul) ca să schimbe legea, în loc să o respecte, fie că restrânge şi diminuează autoritatea parlamentului (într-o republică parlamentară!), fie aplică o atitudine segregaţionistă faţă de cetăţenii RM care deţin şi cetăţenia UE sau vrea să anuleze posibilitatea unei decizii (oricare ar fi ea, ea va exprima voinţa poporului) luată prin referendum, fie că vrea să fixeze în constituţie relaţia dintre unele instituţii pe care nu le controlează azi pe deplin, fie că, în special şi esenţial, vrea să ne „echilibreze” şi să ne alinieze la turnurile din Kremlin. Toate făcute pentru propria grilă de guvernare. De parcă va fi în acest post veşnic.

Recitiţi aceste „motivaţii” şi arătaţi-mi măcar una ce denotă grija pentru popor şi ar fi în avantajul cetăţeanului! Niciuna! Toate sunt pentru fortificarea… nici măcar a statului, ci a actualei guvernări. Nu mai spun că (e scris în constituţie!) legea fundamentală nu poate fi revizuită în perioada stării de urgenţă, dar e strigător la cer să încalci prevederea explicită a articolului 142 (2): „Nici o revizuire nu poate fi făcută, dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora”.

P.S. Recitind încă o dată presupusele rocade de (i)responsabilităţi, preconizate de constituţionalistul Dodon în vremuri de ciumă, nu ştiu de ce mi-am amintit de o parabolă povestită de Jean-Claude Carrière în Cercul mincinoşilor. Un îmblânzitor de maimuţe le anunţă că vor primi câte trei ghinde la micul dejun şi câte patru la cină. Maimuţele se revoltă, ţipă, fac scandal. Atunci el întoarce macazul „în beneficiul” lor: Bine, am să vă dau patru ghinde la dejun şi trei la cină. Şi toate maimuţele sunt fericite. Numai nu mă întrebaţi la cine m-am gândit când mi-am amintit-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here