„Pentru mine scrisul e întotdeauna un experiment”

321
0

Interviu cu Dan Negară, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova

– Dan Negară, ai câștigat Premiul pentru debut acordat de Uniunea Scriitorilor din R. Moldova, pentru cartea de poezie „triphopuri” apărută în 2019 la Editura Paralela 45 din București. Felicitări! A treia poezie din volum e despre Micul prinț care se plimbă prin curțile de pe strada București, din Chișinău, el zice „că nu îi e frică de globalizare/ totul s-a întâmplat deja”. Ai fost fascinat de Micul prinț în copilărie?

Mulțumesc pentru felicitări. Da, am fost fascinat de Micul Prinț din copilărie, cred că am citit cartea pentru prima oară când eram elev. Am descoperit-o în biblioteca bunicilor. Mi-a plăcut fiindcă e într-un fel călătoria care fascinează orice copil, doar că e o carte mult mai diferită decât cele cu care te obișnuiești. Un prieten spunea despre Micul Prinț că e un mic manual de existențialism pentru copii.

– Ești primul poet din neamul tău? Cine din familia ta are natură poetică?

Bunicul meu, Gheorghe Bosi-Dumeneanu, a fost poet și profesor de literatură universală în liceu, iar bunica Alexandra este bibliotecară. Cealaltă bunică, Elena, a fost și este un izvor de povestiri, de la parabole biblice la viața din timpul războiului sau din Siberia. Părinții sunt ambii implicați în medicină, cu istoriile lor despre viața din perioada colapsului sovietic și anii ’90.

– Ce cărți de poezie aveai în casă pe când erai elev? Când te-ai despărțit de clasici? Ce poeți moderni au avut un impact deosebit asupra ta?

Mă înconjurau multe cărți și mai aveam acces la biblioteca liceului unde lucra bunica, dar nu prea citeam poezie când eram elev, mă fascina proza mai mult. Nu cred că am avut o despărțire așa-zisă de clasici, mă mișcam instinctiv spre autori sau direcții noi care îmi captau atenția. Din programa școlară cred că Bacovia și Arghezi mi-au rămas dragi și până azi, și câțiva poeți americani și englezi descoperiți întâmplător prin antologii. M-au influențat mult beatnicii și cărțile lui Alexandru și Mihail Vakulovski, dar și muzica pe care o ascultam.

– În ce perioadă ai scris cele mai multe poezii? Când ai început să citești poezii în public? Ce vrei să obții citind în fața ascultătorilor?

Am scris mult în ultimii ani de universitate, dar mai mult ca antrenament. Învățam să scriu de la autorii pe care îi citeam, din muzica pe care o ascultam și din chestiile care se întâmplau cu mine. A existat o comunitate online de tineri, rupere.md. Uneori ne întâlneam în offline, citeam și poezii, cred că sunt primele lecturi publice acolo. Pentru mine scrisul e întotdeauna un experiment. Lecturile în public sunt importante fiindcă așa îți poți testa textele.

– Ai mers la cenacluri, ateliere? Ce ai învățat acolo?

Am participat la Cenaclul Poeților Desculți de la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, și apoi la Cenaclul Republica, unde am învățat multe în ce privește lucrul pe text, am descoperit lecturi importante și scriitorii basarabeni. Tot aici mi s-a deschis și lumea poeților tineri din România.

– M-a impresionat poemul tău intitulat „dragostea mea față de oameni”, citez din el: „trece o bicicletă prin gropi/ ca ochelarii lui huxley/ suntem uzine mici care iau cu asalt/ ultimele câmpii aproape isihaste”. Aștepți apocalipsa? Crezi că este inevitabilă? Sau încerci să scapi de sentimentul apocaliptic, scriind?

Nu e neapărat vorba despre o apocalipsă în sens biblic, mai degrabă despre pașii pe care îi facem și despre faptul că ajungem să conștientizăm că pierdem teren într-o lume în care am vrea să fim, uneori colectiv, uneori personal.

– Ți-ai fi dorit să scrii mai mult? Serviciul, munca îți acaparează timpul, te îndepărtează de poezie ori reușești să le îmbini cu poezia?

Aș vrea să am timp pentru a citi mai mult. Lucrez ca programator și așa îmi asigur traiul, dar este și profesia pe care mi-am ales-o și îmi place, de aici și dilema cum să împart timpul între citit, scris și programare. Încerc diferite scheme, timpul va arăta ce și cum voi reuși.

– Vorbești în poezia ta „pe strada castanilor” despre modul nostru de viață care se reduce adeseori la trasee grăbite între „computerul de la serviciu/ spre computerul de acasă”. În ce relație ești cu computerul?

Lucrez zilnic la calculator. Uneori mă obosește, dar este și un avantaj, fiindcă îl percep ca pe un instrument de lucru. În timpul liber nu îl prea utilizez. Cred că e greu să fii înghițit de calculator atunci când există în viața ta reală lucruri care te preocupă, lucruri vii.

– Din cartea „triphopuri” aflăm că ai cutreierat Moldova, ai mers prin locuri spectaculoase, ai fost la mănăstiri. Ce trasee turistice ne recomanzi?

În Moldova se poate călători cu puțini bani. Am avut o perioadă în care am vizitat mai multe locuri din republică cu microbuze, autobuze și cu trenul sau cu autostopul. Îți iei cortul și hoinărești cu prietenii câteva zile prin sate și păduri. Sunt destule locuri frumoase de vizitat: rezervația Fetești, satele de pe râul Ichel, rezervația Rudi, Plaiul Fagului, Țaul, Duruitoarea, Lunca Prutului de Jos, traseele din Codrii Orheiului și multe altele.

– De ce ai optat pentru titlul „triphopuri”? Îți place genul de muzică trip-hop?

Ascult muzică diferită, dar în special rock, muzică grea, jazz etc. Titlul „triphopuri” vine și de la muzica trip-hop, pe care o ascultam în perioada când scriam textele incluse în carte, dar și de la jocul de cuvinte dintre trip (călătorie) și hopurile pe care le întâlnești pe drumurile noastre.

– Care sunt pentru tine cei mai actuali scriitori din literatura universală?

Nu știu cât de actuali sunt, dar pentru mine au avut și au o importanță mare Cortazar, Hrabal, Bukowski, Robert Frost, Mishima, Hemingway, Céline, Joyce, Cehov, David Foster Wallace, William Gibson și generația beat – Kerouac, Ginsberg, Burroughs.

– Ce volume ale poeților români citești sau ai citit de curând?

Am citit „Monoideal” de V. Leac și recitesc „Nordul e o stare de spirit” de Gabi Eftimie.

– Te vezi încadrat în cultura underground?

Mă fascinează cultura și mișcările underground sau cele marginale, dar nu prea cred că ceea ce scriu eu sau cum trăiesc e ceva underground.

– Mai exemplific câteva versuri ale tale: „stau la geamul viermănos/ ascult grazhdanskaya oborona/ tu răsfoiești un ziar rusesc”. Faci o poezie a cotidianului, vrei să radiografiezi realitatea?

Cotidianul e mai întotdeauna declanșatorul de la care pornește textul, dar nu neapărat mă interesează doar cotidianul. Cred că poeziile din „triphopuri” sunt niște construcții de gânduri și împrejurări care se tot generează reciproc, până devin un text.

– Găsesc în poezia „bancul de pești” o descriere cu totul neobișnuită a lui Dumnezeu (tu scrii acest cuvânt cu literă mică). Ce aveai în suflet când scriai: „dumnezeu își stinge chiștocul sub pantof/ și pleacă cu mâinile în buzunarele costumului sportiv/ în spate exploziile de film/ îi luminează silueta puțin grăsuță”?

E un text despre inadaptabilitate individuală, de grup sau ca specie, inadaptabilitate atât la mediul natural, cât și la cel virtual.

– Una din cele mai reușite e următoarea poezie: „bătrânul explică ginerelui în autobuzul spre strășeni/ că în primăvara ploioasă pămîntul se ară de mai multe ori/ dacă e secetă – o singură dată/ altfel se usucă țarina ca un pântece sterp/ pescarii pe ghidighici își beau ceaiul din termos/ au sfredelit nări pământului să ne miroasă înainte de a ne înghiți”. Îți amintești atmosfera în care ai scris-o?

E unul dintre textele scrise în drum. Scheletul cărții e alcătuit din imagini închegate în călătorii și care conțin lucruri nespuse, pe care doar le intuiești. E mai mult un experiment decât o ars poetica.

– Unde, când ai lansat cartea? Pregătești următorul volum?

Cartea a fost lansată la Târgul de carte Gaudeamus, la București, anul trecut, la standul editurii Paralela 45. Am mai avut o lansare la Cenaclul Republica din Chișinău. Poate vom mai organiza o lansare la Orhei, în liceul unde am învățat, dar să vedem cum scăpăm de pandemie. Am un manuscris care e aproape gata, dar deocamdată e fără titlu.

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here