Veronica Moloșag: „Muzica va salva lumea”

914
0
Veronica Moloșag, profesoară de pian, Școala de Arte „Alexei Stârcea” din Chișinău
Veronica Moloșag, profesoară de pian, Școala de Arte „Alexei Stârcea” din Chișinău

Cum ne învingem tristețea? Privind cerul, citind poezii, ascultând muzică. Sau căutând oameni de la care primești lumina și entuziasmul necesare pentru a merge mai departe.

Între muzică și pandemie

În vara aceasta umbrită de pandemie și de patimi politice păguboase, am avut privilegiul de a sta de vorbă cu Veronica Moloșag, o eminentă profesoară de pian, apreciată și cunoscută în sfera educației artistice din R. Moldova. Discuția cu Veronica Moloșag mi-a dat senzația că ascult clipocitul unei ape curgătoare. M-a uimit, de la bun început, simplitatea cu care și-a formulat crezul: „Muzica înseamnă sentimente. Muzica schimbă vibraţiile din jurul nostru. Muzica ne poartă prin diverse stări emoţionale. Muzica ne atinge sufletul”. Mai limpede decât atât nu cred că se mai poate vorbi despre cea mai complicată și misterioasă dintre arte.

Veronica Moloșag s-a născut în satul Mândâc, raionul Drochia. Tata, Petru Pupăză, a lucrat profesor de matematică. Mama, Natalia Dobrovolschi-Pupăză, a fost profesoară de limbă şi literatură rusă. „Mama mi-a transmis dragostea pentru literatură, muzică şi poezie, iar tata m-a învăţat să visez şi să muncesc pentru a-mi îndeplini visurile. Bunicii paterni au fost agricultori, au lucrat şi au iubit pământul. Satul de baştină al mamei este Şalvirii Vechi, raionul Drochia. Părinţii mamei, Eugenia şi Alexandru, au fost și ei profesori. Alexandru Dobrovolschi era şi un pictor talentat. El picta tablouri, apoi le dăruia prietenilor şi cunoscuţilor. În familie iubeam mult romanțele. La vârsta de 6 ani părinţii mi-au cumpărat pian, un Belarus, dar… el a trebuit să mai aştepte încă 2 ani, deoarece eram prea mică și nu puteam merge singură la Donduşeni, unde era şcoala de muzică”, ne povestește doamna Veronica.

Peste câțiva ani tânăra familie s-a mutat în satul Corbu, raionul Donduşeni, părinții doamnei Veronica locuiesc și azi acolo. Când a împlinit 8 ani, ea a început să studieze pianul la Dondușeni: „În clasa I mă duceau părinţii, iar din clasa a II-a mergeam singură. Deseori autobuzul nu venea la timp, şi întârziam la ora de pian… Îi mulţumesc primei mele profesoare, Ecaterina Croitoru, pentru atitudinea maternă pe care o avea faţă de copii… De multe ori iarna, când se termina târziu ora de solfegiu sau de cor, tata venea cu o maşină de ocazie după mine. Uneori nu ne întâlneam pentru că eu deja ieșisem din școală și eram în drum spre casă. Pe atunci nu existau telefoane mobile”.

Tradițiie culturale se transmit de la o generație la alta

După absolvirea şcolii, s-a înscris la Colegiul de Muzică şi Pedagogie din Bălţi: „La Colegiu exersam câte 2-3 ore pe zi, uneori 4 ore. Profesoara mea de pian, Ala Zubriţkaia, spunea că dacă te gândeşti cu atenţie la ceea ce cânţi, analizezi fiecare frază muzicală (factura, ritmul, caracterul, intonaţiile), dacă ştii ce faci, atunci memorezi mai repede lucrarea”.

În anul 1986, îndată după colegiu, a fost angajată la Şcoala de Muzică din orașul Drochia. Directorul şcolii, Ion Balan, un om de o cultură şi bunătate excepţionale, împreună cu soţia, Tamara Balan, minunată profesoară de solfegiu şi canto, au susținut-o, i-au ghidat pașii.

În 1987 a fost admisă la Conservatorul de Stat „G. Musicescu” (aşa se numea pe atunci, actualmente e facultate în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice). Își dorea mult să studieze la Conservator, acesta îi părea „un templu strălucitor”. A studiat în clasa tânărului profesor de pian Iurie Mahovici, care tocmai revenise din Sankt-Petersburg, unde urmase un stagiu la Conservatorul „N. A. Rimsky-Korsakov”: „Am fost prima lui absolventă. Învăţam la secţia fără frecvenţă, dar nu veneam doar la sesiuni. Mi-am lăsat o zi liberă în orar, şi în fiecare săptămână, timp de 5 ani, veneam la Chişinău, la lecţiile de pian. Îi mulţumesc din suflet lui Iurie Mahovici pentru atitudinea binevoitoare, el a găsit întotdeauna timp să-mi asculte piesele învăţate, să-mi răspundă la toate întrebările şi să-mi dea cele mai bune sfaturi. Păstrez de asemenea în memorie lecţiile profesorilor mei Anatolie Lapicus şi Tamara Savelieva, ei mi-au predat ansamblul cameral şi acompaniamentul. Au trecut mulţi ani, dar sfaturile lor preţioase mă ajută până în prezent”.

Studentă la Conservator, Veronica Moloșag s-a transferat în 1990 la Şcoala de Arte din Donduşeni. Iar în 1994, căsătorindu-se cu Victor Moloşag, a venit la Chișinău: „Soțul meu nu este muzician, dar este fascinat de muzică şi mă susţine în toate”, mărturisește interlocutoarea.

Veronica Moloșag, o profesoară de pian apreciată de muzicieni și iubită de copii

Timp de 26 de ani, Veronica Moloșag activează la Școala de Arte „Alexei Stârcea”, iar din 2016 este şefa secţiei de pian a acestei prestigioase instituții. Doamna Moloșag afirmă că e o onoare pentru ea să lucreze la școala care poartă numele unui compozitor ilustru, Alexei Stârcea.

„Din administraţia Şcolii de Arte „A. Stârcea” fac parte directorul Irina Bogataia, directorii adjuncţi Ludmila Ţurcan şi Iulia Mîndrescu,  echipa este competentă, activă, energică. Sugestiile venite din partea profesorilor, părinţilor şi elevilor sunt ascultate, fiind propuse cele mai eficiente soluţii pentru fiecare problemă”, ne spune doamna Moloșag. Ea ține să-i nominalizeze pe toți profesorii de pian de la Școala „A. Stârcea”: Irina Bogataia, Iulia Mîndrescu, Natalia Neţic, Svetlana Malai, Ala Gămureac, Venera Zderea, Elena Bucşan, Liuba Botnaru, Ina Ciuico, Larisa Ciupina, Elina Palaş, Tatiana Verbulschi, Mariana Lazarenco, Elena Caciula, Olesea Ghernagea, Liliana Felix, Tatiana Moscvitina, Irina Botnari, Mariana Nunu.

„ Mă simt binecuvântată să lucrez în acest colectiv, în această atmosferă creativă, agreabilă. Datorită muncii şi dăruirii profesorilor, elevii noştri în fiecare an ocupă locuri de frunte la numeroase concursuri, naționale și internaționale”, accentuează doamna Veronica, pe care nu ezit s-o întreb și despre dificultățile din activitatea domniei sale, despre salariile mult prea mici ale profesorilor.

Salariile angajaților din domeniul culturii, cele mai mici în Europa

„Salariile angajaţilor din domeniul culturii din Republica Moldova sunt cele mai mici din Europa, în majoritatea cazurilor ele rămân a fi unica sursă de venit pentru oamenii de cultură. Majorarea salariilor ar putea constitui un important stimulent pentru creşterea performanţei, interesului pentru profesie şi implicării active în dezvoltarea artei. Dar cât timp salariile rămân atât de mici, migraţia nu cred că se va opri”, punctează Veronica Moloșag. O întreb dacă nu a vizitat-o vreodată și pe ea gândul de a pleca din RM, iar răspunsul e scurt: „Nu, niciodată n-am avut acest gând. Când nimeresc într-o situaţie grea, mă gândesc ce am de învăţat din ea. Fiecare situaţie dificilă este o lecţie de viaţă”.

Încerc să mai aflu cum luptă cu stările de îngrijorare, cu tristețea, iar domnia sa își păstrează seninătatea în conversație: „Lucrurile triste se întâmplă atunci când nu poţi să faci ceea ce îţi doreşti. Când faci ceea ce îți place, nu te copleșește tristețea. Muzica va salva lumea, sunt convinsă! Muzica, arta, dragostea, frumuseţea au forța de a schimba vibraţiile, aducând mai multă lumină în sufletele noastre şi ridicându-ne în sfere mai înalte”.

Dintre toate genurile muzicale, Veronica Moloșag preferă muzica clasică. Este mândră de profesia de pedagog muzical: „Nivelul de predare a muzicii la noi e înalt, fiindcă avem profesori extraordinari la Academia de Muzică şi la Colegii, tradiţiile culturale se păstrează şi experienţa acumulată se transmite de la o generaţie la alta”.

De 45 de ani, în brațele muzicii

De 45 de ani, Veronica Moloșag e în brațele muzicii. Îi învață și pe copii să iubească frumosul. Care sunt  cerinţele ei principale față de elevi? Ne surprinde, din nou, printr-un răspuns de o puritate cristalină: „Cer de la elevii mei să lucreze cu atenţie şi să iubească ceea ce fac”.

Pe finalul convorbirii o întreb, ce îi dă puterea de a rezista? „Dragostea pentru familie, pentru natură, muzică, poezie, frumuseţe. Iar profesorii mai au un dar, acela de a-i iubi pe elevi ca pe propriii lor copii, acest dar le dă putere”, ne zice Veronica Moloșag, mamă a doi copii. Aflăm că fiica ei Diana este absolventă a Şcolii de Arte „A. Stârcea”, secţia pian, iar fiul Daniel e pasionat de poezie și pictură.

Veronica Moloșag e dintre oamenii care ocrotesc cultura noastră, ea este prețuită nu doar pentru calitățile profesionale, dar și pentru zâmbetul generos, tămăduitor, pentru liniștea pe care ne-o transmite nouă, celor panicați, neîncrezători și care de multe ori punem la îndoială rostul artei într-o lume pragmatică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here