Împărăţia linkurilor  

Aflam zilele acestea, oarecum surprinzător, că mulţi dintre profesorii noştri urmează a fi şcoliţi în materie de tehnologii informaţionale. „Surprinzător”, deoarece utilizarea calculatorului mi se părea de mult indispensabilă oricui, precum duşul sau telefonul. Ultimul deja nu mai are decât foarte puţin în comun cu aparatul cu fir al fratelui său din secolul trecut. Azi telefonul (iphone-ul!) este un utilaj poli-funcţional, combinaţie dintre aparatele electronice cele mai performante (calculator, cameră de filmat/ fotografiat, televizor) cu cele mai năstruşnice aplicaţii şi „gadgeturi” (e-book, Google, E-mail, Internet cu toate reţelele sale etc.). Cum să fii analfabet digital?

Mă miră această stare de lucruri, mai ales raportată la profesori. Or curiozitatea şi perfecţionismul mi se par calităţi indispensabile, scopul ascuns al vieţii umane. Cum să nu fie curios tocmai omul chemat să răspundă întrebărilor şi să alimenteze curiozitatea discipolilor? Şi cum au lucrat „la distanţă”, cum au transmis discipolilor informaţia necesară profesorii analfabeţi în materie de tehnologii informaţionale?

Pe de altă parte, tocmai aceste gadgeturi alăturate produselor tehnologic avansate ne amintesc: trăim într-o lume a interconexiunilor, care funcţionează, în special, pentru informare. Or tehnologiile invocate aici nu produc nimic nou, ele transmit (operativ, calitativ, eficient) informaţia. Şi prin asta obţin plusvaloare. Nu inventăm roata, mergem la rotar, doar să-i cunoaştem adresa/ linkul.

Folosim, azi, mai mult decât oricând, lucruri de-a gata. Ne manifestăm creativitatea doar acolo unde ne umblă mintea mai bine, în rest nu e nicio ruşine să preluăm informaţia de la sursă. Unora li s-ar părea cam discutabilă „oferta” mea (orice plagiat e un furt, nu?), fără să-şi dea seama că demult trăiesc cu lucruri făcute de alţii. Şi nu mă refer numai la cele care îi sunt servite pe tavă de societate, de la haină la hrană şi de la adăpost la căile de circulaţie şi de comunicare. Apelăm la linkuri atunci când, în loc să-i explicăm colegului, îi punem în mâini o carte sau îl trimitem la un anume raft din bibliotecă. Reţelele de comunicare sunt de neimaginat fără linkuri, transmise direct de la sursă.

Linkurile – noduri care ne leagă cu lumea – sunt inevitabile, ca şi cărţile, ziarele şi revistele (unele – multe – inutile sau nocive, dar altele imperios necesare). Aici profesorul trebuie să fie pe fază: pe de o parte, să le sugereze elevilor ce sunt linkurile cu care nu merită să-ţi pierzi timpul, iar pe de alta, să le spună unde le găsim pe cele care ne pot face viaţa mai interesantă, care ne ajută să aflăm uşor ceea ce căutăm de multă vreme.

Dacă aş vrea să le fac tinerilor studioşi viaţa mai plină, nu aş pierde timpul cu lecţii on-line de morală şi disciplină, mimând lecţiile tradiţionale din clasă, în care ordinea în sala de studiu devine o problemă şi un factor esenţial, de multe ori predominant pe parcursul lecţiei. Aş comunica (sincron, cum se zice) minim, dar le-aş da (asincron, deci) să comunice chiar ei cu sursele directe şi cu reţelele. Da, i-aş testa mai mult prin  proiecte şi produse finite, ca dovadă a aplicării competenţelor. Dar mai întâi i-aş trimite la bibliotecă, inclusiv, la Web-tecă. I-aş provoca să caute şi să apeleze mai des la linkurile necesare, la sursele directe, nu la mâncarea spirituală digerată pentru ei de alţii (deh, asta-i situaţia).

Le-aş cere apoi o listă de linkuri operaţionale găsite de ei înşişi, surse pe care le-au consultat, din care au citat sau chiar din care au plagiat fără să facă trimiteri. Capacitatea de a găsi linkul potrivit, de a face o triere între o sursă îndoielnică la îndemână şi una cu adevărat utilă dar mai greu de găsit, de a depista sursele false (precum fake-urile informaţionale) mi se pare o competenţă esenţială, necesară omului studios de azi, care caută şi vrea să se autodepăşească. Dacă nu va memora ce spune sursa/ linkul, atunci, cel puţin, când îl va ajunge la os, va şti unde să caute informaţia necesară.

Stăpânind mecanismul interconexiunilor pe câmpul secretelor lumii, lumea va începe să fie mai bine cunoscută. Iar această competenţă interdisciplinară e una esenţială. Una care le dezvăluie neapărat şi pe celelalte.