Despre voința politică

411
0

Am pierdut lupta cu covidul? Este întrebarea pe care și-o pun acum aproape toate țările lumii după „relaxarea“ ce s-a soldat cu o creștere a numărului de infectări. Și fiecare țară răspunde diferit. Pentru cineva, o sută de teste pozitive pe zi e o adevărată catastrofă, pentru alții, 50 000 de cazuri e doar o lovitură la imagine.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Știm cum au răspuns cetățenii la ridicarea restricțiilor și mai știm și cum au reacționat guvernele la noile date și cifre. Am văzut că oamenii de rând nu mai pot să stea acasă, că vor să lucreze, să călătorească, iar unii, să dărâme centrele istorice ale orașelor în care trăiesc.

Dar am văzut și că guvernanții nu vor să accepte, deocamdată, evidențele:

1. Reinstituirea stării de urgență și limitarea libertății de circulație ar putea avea, după cum arată exemplul unor țări, urmări imprevizibile. Prăbușirea economiei ar putea fi dublată, în unele locuri cel puțin, de o explozie socială de proporții.

2. Epidemia nu poate fi stopată cu niciun chip fără vaccin. Ce vedem acum nu e al doilea val de „coronavirus“, zic specialiștii (nu înțelepții din mass-media și din rețele sociale), întrucât primul val încă nu s-a retras. A fost încetinit de măsurile luate, dar nu s-a terminat niciodată. Vremea călduroasă, nici ea, nu poate opri răspândirea patogenului.

3. Medicii și personalul medical de pretutindeni sunt extenuați. Carantina nu a redus cine știe ce presiunea asupra sistemului, mai curând, i-a prelungit agonia. Profesioniștii poartă de câteva luni bune echipamente speciale care le transformă și munca, și viața într-un adevărat supliciu. Iar epidemiologii serioși afirmă în continuare că epidemia va călca frâna abia după ce va infecta vreo trei sferturi din populație.

Vaccinurile sunt, orice s-ar spune, în stadiu de elaborare/testare și vor fi disponibile, potrivit celor mai optimiste estimări, spre sfârșitul anului. Apoi, nu se știe și pentru cine anume vor fi disponibile. Totodată, cele mai eficiente medicamente anticovid de pe piață se vând azi la prețuri astronomice și se produc în cantități limitate. Și această stare de lucruri nu se va schimba în scurt timp.

4. Poporul nu poate fi făcut să înțeleagă triplul pericol pe care îl reprezintă covidul, pentru sănătatea lui, pentru funcționalitatea sistemului medical și pentru bugetul țării. Această conștiință a primejdiei îl depășește pur și simplu. Simbioza dintre carantina chinezească și drepturile omului a dat rezultate dezastruoase acolo unde armata doar s-a arătat pe străzi, dar nu i-a băgat cu forța pe oameni în case. Faptul că, în unele țări mai civilizate (și nu foarte populate), cetățenii respectă mai cu drag legile și manifestă mai multă empatie față de ceilalți membri ai comunității, nu schimbă radical situația. Doar câteva țări din nordul Europei și din estul Asiei au stânjenit întru câtva sinistrul marș al covidului.

Puținele soluții care se mai impun, în momentul de față, s-ar fi impus și de la începutul epidemiei, doar că nu toți au avut urechi ca să-i asculte pe profesioniștii ce le-au propus. E vorba să-i lași pe oameni să-și continue viața și activitatea (cu excepțiile obligatorii, deloc numeroase de altfel), dar să-i amendezi la greu (cu amenzi inatacabile în nicio instanță) dacă nu respectă distanțarea socială și nu poartă măști. E vorba să reduci drastic cheltuielile bugetare inutile, compensațiile și asistența financiară populistă și ieftină, mai ales dacă nu prea ai de unde, investind, în schimb, în capacitățile de testare a populației, în medicamente și echipamente, și mai cu seamă în construirea cât mai rapidă de noi spitale (al doilea val, cel adevărat, ar putea veni peste noi la iarnă și ar putea fi la fel de devastator). Adică în ceva palpabil și realmente folositor.

Cei care ne conduc azi destinele, dar și societatea civilă au considerat, de la bun început, aceste soluții ca fiind ori demodate, ori costisitoare, dar în ambele cazuri, mult prea impopulare ca să poată fi acceptate. Decidenții au preferat să bată în retragere, evitând confruntarea directă cu virusul. Strategia „zero risk“, tupilarea în tranșeele carantinei, în așteptarea vaccinului salvator și tocarea nemiloasă a rezervelor bugetare pentru menținerea funcțiilor vitale ale societății au avut, cu puține excepții, efecte contrare celor scontate.

Pentru a schimba atitudinea, clasa politică și nu numai, ar trebui să admită că experimentul nu a fost tocmai reușit și că lupta cu covidul abia acum începe. Dar cui dintre liderii de azi îi pasă atât de puțin de propria imagine și de scorul la alegeri încât să fie primul care o spune?

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here