„Păcat că statul nu are grijă de talentele tinere”

Interviu cu Ghenadie Manica, profesor de pictură la Școala de Arte din Sculeni

– Stimate domnule Ghenadie Manica, vedeți Prutul în fiecare zi? Cât de aproape este de casa Dvs.?

Locuiesc cu soția, Aliona Manica, profesoară de pictură, în satul Gherman, raionul Ungheni, pe malul Prutului. M-am născut în 1967, iar soția în 1968. Ne-am făcut casă în ograda părintească. Prutul curge cam la 500 de metri de la casa noastră.

– Ce munci ați făcut în copilărie? Când v-ați descoperit talentul pentru artele plastice?

Tata a fost mecanizator, a lucrat la brigada de tractoare a fostului sovhoz „Grănicerul”. A decedat la locul de muncă reparând o combină, avea 44 de ani. Eu pe-atunci abia împlinisem zece ani. Mămica lucra în brigada legumicolă, eu cu sora mai mare o ajutam la normele de sfeclă, păpușoi, la prășit și la strâns recolta.

Dragostea pentru desen am moștenit-o de la tata, îi plăcea și lui să deseneze. Tata se ocupa și cu prelucrarea lemnului, el făcuse uși, geamuri, garduri, saraiuri. Și mai avea o pasiune – scrisul. A fost chiar corespondent voluntar la ziarul raional „Octombrie”. Anume tata a observat că de la trei ani îmi plăcea să mâzgălesc caietele surorii. Mi-a cumpărat albume pentru desen, creioane colorate, vopsele.

În 1978, m-am înscris la Școala de pictură pentru copii din Ungheni, apoi am fost admis la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” (actualul Colegiu de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” – n.a.) pe care am absolvit-o în 1986. Cu soția ne știam de mici, îi plăcea și ei pictura. Soția a studiat de asemenea la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin”, pe care a terminat-o în 1988, exact în anul când m-am întors eu de la armată. Ne-am angajat ambii la Școala de pictură pentru copii din Ungheni și în același an am făcut nunta. În 1994. am revenit în satul natal Gherman.

– De când există Școala de Arte din Sculeni?

De prin anul 1981, la Sculeni exista Școala de muzică. La inițiativa mea, am înființat la Sculeni o filială a Școlii de pictură pentru copii din Ungheni. În anul 2005, după niște tratative duse cu Secția cultură Ungheni, a fost fondată Școala de Arte Sculeni, în cadrul ei există secția Pictură. În prezent, la Școala de Arte din Sculeni studiază circa 140 de copii.

– Îi căutați pe elevii talentați ori vin singuri la școală? Ce teme le dați pentru pictură?

Copiii doritori să învețe arta picturii vin singuri. Dar de multe ori ne întâlnesc sătenii din Sculeni și oameni din satele vecine și ne povestesc despre copiii lor spunând că vor să-i înscrie la noi la școală. În modul de predare le oferim libertate copiilor, lor le place să deseneze pe orice teme. Dar ne axăm, în special, pe tematica satului, îi sfătuim să se inspire din realitatea pe care o văd zi de zi. Primăvara, de obicei, facem ore de plein air, în general, îi învățăm pe copii să observe peisajele, casele, oamenii din jurul lor, astfel desenele sunt vii, au o individualitate.

– Ce expoziții organizați? La ce expoziții raionale și republicane participați?

Facem expoziții de pictură în cadrul Școlii de Arte Sculeni, în fiece anotimp. Participăm cu regularitate și la Concursul raional „Înflorit-au castanii”, precum și la Concursul republican „Tinere talente”. Mai participăm la multe alte concursuri ce se anunță pe internet, bunăoară, la Concursul „Vise în livadă”. Anul trecut, scriitorul român Ștefan Susai și-a ilustrat cartea „Sculeni-Moscova-Amur” cu desene ale elevilor Școlii de Arte din Sculeni.

Participăm activ și la festivități din satul Gherman sau la festivalul „Cămara bunicii” din satul vecin, Blândești. Am fost și în România, copiii au participat cu desene la o expoziție din comuna Popricani, înfrățită cu Sculeniul.

– Cine dintre elevi a mers mai departe la facultate, la Arte Plastice?

Numeroși elevi și-au ales o meserie legată de artele plastice, i-aș menționa pe câțiva: Daniela Gladchii, Ariadna Ciuvaga (au mers să studieze la Colegiul Republican „Alexandru Plămădeală”), Natalia Sacaliuc (Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău), Angela Galit (Facultatea de Arhitectură a Universității Politehnice), Diana Hariuc (Universitatea „Ion Creangă”, design vestimentar), Ina Bordeniuc (Colegiul de design vestimentar din capitală) și mulți alții.

– Cătălin Pisarciuc, elevul dnei Aliona Manica, a câștigat recent locul I la un concurs din Ungheni. Și elevi ai Dvs. au obținut diplome, premii. Felicitări!

E vorba de tradiționalul Concurs raional „Înflorit-au castanii”. Încă o elevă a doamnei Aliona Manica a fost premiată, Cristina Orjucovschi, ea s-a clasat pe locul III. Iar elevii mei, Dragoș Casian și Ștefan Goreanu, au obținut mențiuni. Lucrările lor sunt executate în maniere și tehnici diferite, dar în toate e oglindită tematica satului.

Vreau să mai subliniez că avem în sate foarte mulți copii talentați, dar în R. Moldova ei au puține șanse de afirmare. E păcat că statul nu are grijă de aceste talente, majoritatea tinerilor pleacă în străinătate.

– Când reușiți să vă pictați propriile tablouri?

Pictez lucrările personale în timpul liber, mai mult duminica și când sunt sărbători creștinești. Mai pictez vara, în concediu. Îmi păstrez tablourile într-o cămeruță pe care o folosesc ca atelier. Acum fac reparații în vechea casă părintească pe care o voi transforma în atelier. Mă bucur că lucrările mele sunt apreciate, unele au ajuns în colecții particulare din SUA, Ucraina, Rusia, Italia, Lituania, România, R. Moldova.

– În afară de pictură, vă plac diferite meșteșuguri?

Am învățat de-a lungul vieții, în afară de pictură, și zidăria, mă pricep la construcții. Mă pasionează și lucrul cu lemnul, cu tabla zincată. Propria casă am ridicat-o în anul 1994, singur, fără ajutorul specialiștilor. Apoi am mai ridicat trei case, la un cumnat, la un verișor și la un cumătru. Lucrul cu tabla zincată l-am „furat” de la meșteri mai bătrâni din sat. Fac diferite turnulețe și flori pentru acoperișuri la case și la fântâni, mai fac horboțele și burlane de tablă. Lucrările mele se află în satul natal și în alte sate de prin Fălești, Ungheni, Glodeni. Mă atrage mult și prelucrarea artistică a lemnului. Am realizat peste 100 de răstigniri, ele pot fi întâlnite prin toată Moldova. Clopotnițele de la cimitirul vechi și de la cel nou din satul natal sunt făcute de mine. Cea mai mare lucrare a mea este ansamblul decorativ de la Moldsilva-Ungheni, realizată în 2006.

– Ați pictat și biserici?

Da, am pictat biserica din Gherman și cea din Blândești. De asemenea, după un proiect de al meu a fost realizat, în Gherman, monumentul sătenilor-eroi căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Printre numele sătenilor căzuți pe front este și cel al bunelului meu matern și al unui moș de-al soției mele.

– De unde vine pasiunea de a face căsuțe decorative pentru grădină? Faceți și stupi de albine în formă de căsuțe?

Mie și soției ne place mult să ne amenajăm frumos grădina. Avem livadă și vie plantată de noi. Avem și o slăbiciune aparte pentru flori, am reușit chiar să plantăm nuferi într-un mic iaz (noi îi mai zicem „baltă”), l-am ornamentat cu pietre, cu un podeț, am făcut și o moară de apă. Nuferii înfloresc în fiecare vară. Cu vreo doi ani în urmă, niște prieteni i-au dăruit soției o familie de albine și am fost nevoit să meșteresc un știubei, l-am făcut sub formă de căsuță. De asemenea, am făcut la comandă o căsuță din lemn amenajată în stilul caselor vechi țărănești. Astfel, copiii de azi pot afla cum arătau casele pe vremuri. Chiar și în interior am pus lavițe, covorașe, păretare.

– Aveți nepoți? Cum le cultivați dragostea de artă, de pictură?

Avem doi feciori, fiul cel mare, Ștefan, a absolvit Facultatea de Medicină, acum e chirurg la Spitalul Republican, el ne-a dăruit doi nepoței gemeni, Lucian și Lavinia. Fiul cel mic, Dumitru, face ultimul an de doctorat la Facultatea de fizică și nanotehnologii, în Bucuresti, e căsătorit și avem de la el o nepoțică de doi anișori, Dumitrița-Maria. Nepoțeilor le place mult să deseneze, mai ales când vin la bunei.

– Vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc inspirație în continuare!