Elisabeta Isanos (1941-2018), fiica scriitorilor Magda Isanos şi Eusebiu Camilar, a rămas orfană de mamă la vârsta de trei ani. În romanele şi eseurile biografice Doctorul de pe comoară (1999), În căutarea Magdei Isanos (2003), Drumul spre Ombria (2004) şi Cosânzenii (2005) scriitoarea aduce preţioase informaţii despre părinţii săi şi bunicii basarabeni, care au fost medici psihiatri la Spitalul din Costiujeni, şi despre primul Isanos, străbunicul matern, membru al unei puternice comunităţi elene din Galaţi.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEElisabeta Isanos a fost profesoară de limba şi literatura română şi franceză în Bucureşti. Poetă cu un debut editorial aplaudat, a tradus în franceză poezia lui Eminescu şi a mamei sale. Critica literară a considerat acest splendid roman, Amur, „o carte de mare conştiinţă şi de rafinament artistic şi literar” (Constantin Călin). Romanul se vrea „un exerciţiu ficțional pe fundalul istoric, invocând tocmai „teroarea istoriei” – scrie în „cuvântul de însoţire” Adrian Dinu Rachieru – o carte cutremurătoare şi seducătoare”.
Biografia basarabeanului: era cuminte
Eroul principal Ţ este medic la spitalul de psihiatrie din Costiujeni (suburbie a Chişinăului, numită în proza memorialistică a autoarei şi Cosânzeni). Maică-sa era poloneză după mamă şi din tată german. Tatăl lui, român basarabean, ofiţer în armata Ţarului, a murit în timpul Primului Război Mondial, la Oituz.
Se spunea că era băiat cuminte, în discuţiile politice se ţinea în echilibru, la mijloc. Cu oricine putea să întreţină o convorbire, pe ton natural; de o modestie neutră, cu un zâmbet care-i umezea ochii, rostind în general păreri moderate. La facultatea de medicină din Iaşi, într-o vreme tulbure, „când se puteau vedea de toate culorile”, orice grupare presimţea în el un posibil membru, încă indecis.
La Iaşi se îndrăgosteşte de Ea, de ochii ei verzi plini de lumini jucăuşe, dar mai ales de mers: parcă nu călca pe pământ. Nu îndrăznea s-o atingă, îi explica sfătos câte mai aveau de aranjat până să poată fi împreună. Tot ce învăţase de mic şi la şcoală îi intrase adânc în minte – nu ieşea cu o iotă în afara cuviinţei. Dar acest om ratează totul: şi cariera, şi dragostea; îşi pierde şi numele.
Reţin personaje asemănător de „anacronice” din capitolul Lecţii: „Baba care îşi căuta beleaua”, îngrijind bolnavii paralizaţi care ţipau de sete în salonul cu accidente vasculare. Cu frică să n-o prindă. Tot ea făcea reclamaţie în numele unei femei năpăstuite. Fiica o întreabă: „- Ce oră era, mamă? – Draga mea, era cam cu un ceas înainte de Hristos! (adică era ora 11.00)”. Fiecare fracţiune de timp – an, zi, ceas, minut sau secundă – avea un „înainte” şi un „după El”.
Cronologia curgea după modelul lui Dionisie cel smerit. Aşa măsurau timpul aceşti oameni ciudaţi: „Hristos e amiaza oricărei clipe. Minutar tremurând, limbă umbratică, cineva se târâie prin antemeridianul Crucii, s-apropie de punctul bifat şi cade iar în păgânătatea care fierbe”. Veţi simţi în timpul lecturii mereu o undă de poezie, ca şi în romanele Hertei Müller. Aceste momente poetice fac rezumatul, spun esenţialul.
Chișinăul după ultimatum
În dimineaţa lui 28 iunie 1940, Ţ se întorsese de la Cetatea Albă, unde îşi vizitase nişte prieteni din Şabag. Noaptea, în tren, citise ziare vechi, de la gară trecuse pe la o mătuşă, unde dormise un somn scurt şi pe la ora opt urca în autobuzul care mergea la Costiujeni. Şoferul l-a salutat ca de obicei şi nu i-a spus de ce autobuzul era gol. Un bătrân din stradă îl trage de mânecă, îndemnându-l: „La gară du-te…”, iar el îi răspunde că de la gară vine…
Cei care neagă sau minimalizează dureroasa epopee a evacuării Basarabei şi Bucovinei, învinuind pe Paul Goma sau pe C. V. Gheorghiu de documentare insuficientă, pot găsi şi în acest roman cu bibliografie anexată mult adevăr istoric.
Medicul Ţ intră în spital şi este imediat imobilizat de magazioner şi de omul de serviciu, care l-au încuiat într-o cameră, „până or veni să-l ridice”. Abia când s-au arătat noii şefi ai spitalului şi-a dat seama că în Chişinău intraseră ruşii. Nu ştia ce-l aşteaptă pe basarabeanul care nu va putea demonstra de ce nu a părăsit Basarabia.
Dacă n-ai ajuns în Siberia, vine ea la tine
„Te trezeşti cu ea la uşă, temeinic aşezată, cu tarhaturi, cât pe un veac. Dacă nu te-ai dus tu la ea, vine Siberia la tine, într-o lungă vizită de lucru, de făcut oameni noi, de zăpadă, cu sila; vine în marş, cu programul tipărit în ziarele de ieri şi în broşuri ca sângele. Dacă n-ai ajuns în Siberia, vine ea la tine, pe sus, decretează morţii secrete inviolabile, face imposibilă autopsia crimelor: le gustă doar nepedepsite. Dacă tu n-o vrei, ea te vrea pe tine. Siberia-i aici când pumnii îngheaţă strânşi şi nici credincioşii cu neguri sub ochi nu mai au degete să-şi facă cruce. Suntem exilaţi în propriile case. Toate gurile au fost astupate; îţi simţi sufletul bocnă. Domneşte gerul, cu milioane de încuietori, zăvoare şi cifruri.”
Timpul se împarte acum „înainte şi după era NOASTRĂ”. „Duhoare antică, secunde ratate. Amulete, farmece, totemuri, vrăji. Totul se vinde, totul se cumpără. Nimeni nu are timp, pentru că toţi şi-au ratat amiaza. E mereu dimineaţă, nereuşită, haotic amestecată cu noapte”.
Să descifrăm titlul cu deschidere bivalentă a romanului Amur. Kara Muren – Râul Negru din răsăritul Siberiei – numit şi Amur, fluviu cu meandre, mlăştinos şi lugubru, diversiune magnifică a naturii, înaintează printr-un pustiu bogat – închisoare gigantică, fără ziduri şi gratii.
Un capitol întreg detaliază cum de multe ori „l’amour a dus oamenii spre tizul lui de la marginea lumii”. În conspiraţia decembriştilor erau patru prinţi, doi coborau din normanzii lui Rurik. Două din soţiile prinţilor au mers după bărbaţii lor spre fluviul Amur. „Focul care arsese la început vârfurile, a coborât treptat spre clasele de mijloc, pentru a ajunge într-un târziu la ţărani”, mulţi dintre ei români deportaţi la acest capăt al lumii. Divizia de cavalerie Zamurskaia, în care era un număr mare de ofiţeri şi soldaţi basarabeni, în timpul Primului Război Mondial a dat lupte grele la Panciu şi Oituz.
Chişinăul în anii Marii Uniri era înţesat de ostaşi ruşi bolşevizaţi din două regimente siberiene de dincolo de Amur. Ce pagină frumoasă poţi citi despre intrarea în Chişinău a Diviziei 11 Infanterie, condusă de generalul Broşteanu. „În acest aer de revoltă şi derută, oastea română a avut geniul de a intra în Basarabia sunând din goarne şi cântând din fluiere, cu aerul firesc al oboselii – o armată obosită de lupte”.
Scriind despre această carte, C. Călin remarca, pe bună dreptate, că în nucleul tematic şi faptic despre condiţia basarabeanului zace miezul unor creaţii artistice demne de Oscar sau de Nobel.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE