La Nisporeni, când spui „kuliok”, spui Dodon

Ca de obicei, echipa GAZETEI de Chişinău nu stă locului în zi de duminică şi merge să difuzeze şi să promoveze ziarul. De data aceasta a poposit la Nisporeni, unde lumea a fost bucuroasă să se aleagă cu un ziar şi să mai discute cu „oameni veniţi din capitală”, să ne spună păsul şi să ne povestească cum se mai descurcă.

Nisporenenii sunt oameni curajoși şi îţi spun cu francheţe ce gândesc despre ceea ce se mai întâmplă în politica autohtonă, dau apreciere unor personaje de tristă faimă şi îţi declară ce cred despre politicienii care își urmăresc doar interesul propriu, uitând de lumea necăjită, furată şi împrăștiată pe tot mapamondul.

„Kuliokul” ce-a foşnit şi bandiţii care s-au înmulţit

La piaţă, avem şansa de a discuta cu localnicii pe îndelete, mai ales cu cei care îşi vând marfa şi stau în aşteptarea cumpărătorilor. Ludmila, o femeie tânără care vinde de ceva ani haine, ţine să ne spună că apreciază efortul nostru de a edita un ziar independent şi că au avut şi Nisporenii un ziar, „Deşteptarea”, de unde se informau oamenii şi mai aflau adevărul.

L-a închis Plahotniuc, ne spune ea, pentru că-i încurca toate iţele la Nisporeni. Nu uită să ne informeze că postul de radio „Vocea Basarabiei” tot de la Nisporeni se trage, apoi îşi aminteşte de cei care fug dintr-un partid în altul, ca, de exemplu, primarul de Nisporeni, de la PL la PD. „S-a dus la „bulca” cu mac, că-i mai bună, nu-i ca mămăliga goală sau pâinea seacă”, ne spune dumneaei.

Întrebată fiind de „kuliokul” pe care i l-a dat Plahotniuc lui Dodon şi despre ce crede ea că ar fi fost în „kuliok”, începe să râdă şi ne cucereşte prin plasticitatea imaginilor: „Că doar nu erau prune afumate! E clar că era plin cu bani şi avea imprimat pe el şi un calendar, dovadă clară că aceştia fură şi corup anul întreg, fără oprire şi fără oprelişte. Dodon poate fi comparat cu „kuliokul” acela, negru ca şi toată politica pe care o face el şi toţi ai lui”, mai zice femeia.

Mihai a venit la piaţă pentru cumpărături. Îmi cere un ziar, dar, cu bănuiala omului trecut prin viaţă, nu prea dă semne că ar avea gust de vorbă. Ochii lui însă zâmbesc şi asta îmi adaugă îndrăzneală de a-i adresa o întrebare, două. Pensionar cu acte în regulă, ne informează că nu e nici cu comuniştii, nici cu socialiştii, dar are pentru Voronin o anumită simpatie, pentru că, zice, „i-a mai strâns pe bandiţi şi i-a băgat în puşcării”. „S-au înmulţit ei, ce-i drept, mai pe urmă. Unii au ajuns la conducere şi se lăfăiesc în de toate, cu ajutorul celor care îi aleg şi se lasă amăgiţi cu te miri ce”, ne spune pensionarul.

De la hoţia sovietică la cea din aşa-zisa democraţie

Alexandru, de asemenea pensionar, a fost toată viaţa lui revizor financiar şi cunoaşte multe lucruri interesante încă din perioada sovietică. Aflu de la el că pe atunci comuniştii, din ţarcul cărora, zice el, n-a făcut niciodată parte, aveau în raion aproape două mii de hectare de pământ pe care „le gospodăreau” cum ştiau ei mai bine şi de unde mai veneau nişte bani pentru partid.

Despre deputatul Reniţă zice că are dreptate în privinţa „kuliokului” şi că n-ar strica să avem mai mulţi oameni curajoşi care să-l apere, pentru că o să-l terorizeze regimul. Mai pe scurt, omul este o enciclopedie ambulantă a tot ce s-a întâmplat şi se mai întâmplă la faţa locului, dar se grăbeşte şi el să facă nişte cumpărături pentru casă.

Ioana a lucrat muncitoare toată viaţa ei şi are o pensie de 1300 de lei. Vinde la piaţă produse agricole, ca să-şi mai facă un ban. Îmi povesteşte, cu durere în glas, despre sărăcia de prin sate, despre faptul că lumea munceşte, dar, când vine toamna, nu are ce face cu roada şi o dă aproape pe degeaba.

„Nu avem ce face, ţara-i de kulioace”

„La Marinici, bunăoară, toamna trecută strugurii gata culeşi au fost aruncaţi pe pământ, să putrezească. Ajunseseră şi la un leu kilogramul şi ţăranii s-au răzvrătit şi ei cum au putut”, ne povesteşte, revoltată, dumneaei.

Efimia îmi spune că „totul se vinde şi se cumpără în politica moldovenească”. Vinde şi ea la piaţă din ce se mai găseşte pe acasă, pentru că are doar o pensie de invaliditate. N-ar avea nimic împotriva salariilor de 18 mii de lei ale deputaţilor, dacă salariile şi pensiile oamenilor simpli ar fi pe potrivă. Îmi mai spune că primeşte 24 de lei pentru transport, ceea ce, după părerea ei, este adevărată bătaie de joc. O altă pensionară de alături, de 78 de ani, dar care nu vrea să se prezinte, îşi dă cu părerea despre coronavirus care „a fost răspândit ca să-i termine pe bătrâni”. Are două fete plecate peste hotare şi a rămas dădacă la nepoţi.

„Numai Unirea ne salvează”

Doamna Alexandra îmi povesteşte că nu prea crede în ce se mai spune la televizor. „Şi băiatul meu îmi zice că-s numai minciuni, dar eu mă uit că să-mi mai liniştesc nervii. Am avut un bărbat nătâng, care bea şi făcea scandal… Mă mai iau şi eu acum cu televizorul şi cu nepoţii, că feciorii şi nurorile au plecat peste hotare”, ni se destăinuie bătrâna.

În hala de carne doamna Nina, învăţătoare, împreună cu soţul vinde porcul tăiat în ajun. Treaba e aproape pe sfârşite şi dumneaei găseşte puţin timp pentru a-mi spune că votează cu amândouă mâinile pentru Unire, că este sătulă de hoţi şi corupţi, de „kulioace” şi fel de fel de matrapazlâcuri ale celor de la putere. „Numai Unirea ne salvează. Suntem un popor şi trebuie să fim împreună. Şi punctum!”, ne spune cu însufleţire învăţătoarea.

Oxana, moaşă cu o vechime de 25 de ani, îşi ajută soţul la piață. El este cel care creşte porcii şi nu-i strică o mână de ajutor, măcar în ziua de duminică. Au trei copii şi spun că se descurcă bine, numai datorită afacerii. Oxana crede şi ea că ceea ce s-a văzut la televizor cu „kuliokul” nu este o înscenare. „Au fost bani acolo şi încă mulţi bani. Nu avem ce face, ţara-i de kulioace”, râde în versuri femeia şi nu putem să nu-i dăm dreptate.