In memoriam Vlad Pohilă: „Cred în izbânda limbii române”

751
0

 Plecarea subită a lui Vlad Pohilă a stârnit un val de durere pe ambele maluri ale Prutului, peste tot unde trăiesc vorbitori de română sau oameni de cultură care l-au cunoscut și prețuit. Încă nu ne vine să credem că s-a stins cel pe care ne-am obișnuit să-l vedem mereu senin, generos, luminos, ca un înger păzitor al limbii române.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

O pierdere cumplită

„Pierderea lui Vlad este cumplită… Nu există nimeni care l-ar putea înlocui”, afirmă Vasile Șoimaru, cel care primul a adus vestea tristă că, pe 15 mai 2020, Vlad Pohilă fusese găsit fără suflare în garsoniera sa din sectorul Ciocana al Chișinăului.

Pe 19 mai 2020, Vlad Pohilă a fost înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chișinău. Părintele Viorel Cojocaru, înainte de a arunca ultima lopată de pământ peste mormântul lui Vlad Pohilă, li s-a adresat celor adunaţi să-l petreacă pe ultimul drum: „Iubiţi credincioşi, Eroii nu mor niciodată!”.

Născut în zi de Paști, pe 6 aprilie 1953, în satul Putinești, Florești, într-o familie numeroasă, cu nouă copii (cinci surori și patru frați), Vlad Pohilă și-a consacrat viața studiului, cercetării, lecturii, ocrotirii și fortificării limbii române în spațiul pruto-nistrean.

„Vlad Pohilă a fost un om al cărţii, a citit foarte mult, a ştiut să vorbească în 12 limbi, a tradus din aceste limbi. A cunoscut în profunzime limba română şi ne-a învăţat şi pe noi rostirea corectă românească prin emisiuni la radio. Întotdeauna mi-a părut rău că nu a fost promovat în funcţii importante în statul R. Moldova, unde cei mai răi ajung, nu se ştie cum, în funcţii-cheie. Pe când Vlad ne-ar fi reprezentat excelent peste hotare”, subliniază istoricul Anatol Petrencu.

Luându-și rămas bun de la Vlad Pohilă, istoricul Aurelia Felea mărturisește: „L-am preţiut pentru că a fost mereu printre şi împreună cu oamenii din poporul căruia i-a aparţinut. Nu a cultivat relaţii privilegiate cu cei care deţineau puterea şi banii, deşi a cunoscut atâtea personalităţi publice din domenii diferite – literatură, filologie, jurnalism, politică, medicină. În ceea ce priveşte impostura crasă, pur şi simplu o neglija. Simţeam că nu avea chiar pe toată lumea intelectuală de la noi la inimă, dar nu s-a războit cu nimeni, în apariţiile sale publice fiind decent, cumpătat, urban, adică civilizat. Comunicarea cu Vlad Pohilă a întredeschis pentru mine o uşă spre o înţelegere mai profundă a societăţii basarabene postbelice şi a mediului intelectual local, cu dramele şi contradicţiile sale”.

Dumnezeu să-l odihnească în sfânta glorie a neamului românesc

 Ana Guțu, Secretar de Stat al Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova din Guvernul României, și-a exprimat regretul imens în legătură cu decesul lui Vlad: „Ne-a părăsit pentru o lume mai bună lingvistul Vlad Pohilă, artizanul limbii române în zbuciumatul spațiu dintre Prut și Nistru. Dumnezeu să-l odihnească în sfânta glorie a neamului românesc”.

Cu adâncă tristețe, Leontina Vatamanu a spus la plecarea lui Vlad Pohilă: „Dumnezeu să-l odihnească în raiul limbii române”.

Jurnalistul Ilie Lupan își amintește de anii de prietenie cu Vlad: „Ne-a legat o prietenie veche de mai bine de 30 de ani, încă de pe când fierbea Chișinăul, fierbea toată Moldova din stânga Prutului, când lumea nu cerea pâine, cerea „Limbă! Alfabet!”. Vlad a scris mult, pe diferite teme (articole, eseuri, interviuri, proză), a scris și editat câteva cărți, dicționare, care ar face cinste oricui, a publicat masiv, a tradus multe cărți (am avut onoarea, la editură, să-i fiu redactor la cartea despre Omar Khayyam tradusă de el), a acordat interviuri, a susținut ani de zile emisiuni de cultivare a limbii la radio… Era într-adevăr un om cu o cultură vastă. Vorbea vreo 10 limbi, avea cunoștințe temeinice în literatură, istorie, artă… A muncit, probabil, până în ultima zi. Avea mereu de redactat sau de scris vreun text. Câte or mai fi rămas nescrise… Cultura noastră a rămas mai săracă fără Vlad Pohilă!”.

Vlad Pohilă: „Nu mă mai satur de bogăţia şi de frumuseţea limbii române”

Am avut și eu onoarea de a-l cunoaște, de a discuta cu Vlad Pohilă, voi reproduce în continuare scurte fragmente dintr-un interviu pe care mi l-a acordat în 2011, pentru Jurnal de Chișinău, cu ocazia apariției cărții sale „Şi totuşi, limba română!…” (500 pagini, Editura Prometeu). L-am întrebat: „Cum trebuie să scrie astăzi un autor, ca să nu banalizeze „tema limbii”?” Iată răspunsul: „Tema limbii” nu poate fi banalizată, bagatelizată nicicând, nicăieri, cu atât mai puţin acum, la noi, unde româna se află în nişte condiţii specifice, cu precădere nefaste. Cine se apucă să scrie despre limbă română – că o elogiază, că o apără de prigoană, că încearcă să o cultive – ar face bine să abordeze faţete de maximă sensibilitate, aspecte ce ar viza pe vorbitorii ei autentici, nu pe cei „de serviciu” sau rătăciţi. Şi, esenţial – despre limbă e necesar să se scrie corect. (…)

Nu mă mai satur de bogăţia şi de frumuseţea limbii române; sunt desperat că acest miracol este tratat de mulţi conaţionali cu nemeritată neglijenţă, indiferenţă; cred în izbânda limbii noastre, aici, unde a cunoscut vremuri şi mai grele. Mutilări ale românei şi abuz de rusisme se comit la noi peste tot… Dar avem destule mijloace de a înfrunta agresiunea limbii ruse, suficient să dorim, dar să şi perseverăm, să fim mai demni şi la acest capitol”.

L-am mai întrebat ce crede despre faptul că unii intelectuali vorbitori de rusă afirmă că limba imperială ar putea exista în armonie cu limba naţională în Basarabia. „Nu poate exista armonie între cântecul unei mierle şi scrâşnetul şenilelor de tanc blindat… – cam acesta e raportul, la noi, între „limba de stat” şi limba rusă.

„Bilingvismul armonios” este cea mai stupidă invenţie a birocraţiei şi pseudointelectualităţii şovine din Rusia, care s-a transformat în politică de stat, apoi într-o obsesie imperialistă: de a deznaţionaliza popoarele „mai mici”, de a rusifica limbile „mai slabe” din URSS, acum din CSI. Naţiunile care au scuturat jugul colonial – finlandezii, la începutul sec. XX; egiptenii sau algerienii, la mijlocul aceluiaşi veac; balticii, la finele lui – şi-au reorientat politica, şi-au redresat economia, dar au stăruit, nu mai puţin, să-şi ferească la maximum limba, cultura naţională de presiunea ce venea din metropole. La noi se cochetează mereu, pe toată linia, cu metropola, încât ideea unei distanţări necesare, pe o anumită perioadă, de centrul imperial, este tratată, de către actualii guvernanţi, cu suspiciune, ba chiar cu duşmănie”, îmi răspunse atunci Vlad Pohilă.

Nu-l vom mai putea întreba direct pe Vlad Pohilă despre diverse probleme lingvistice, literare, identitare, morale, însă, citindu-i textele, cărțile, vom mai putea învăța multe de la el, recunoscându-i rolul de îndrumător.

Un artizan al limbii române

Vă reamintim câteva repere biografice ale lui Vlad. Și-a făcut studiile la Facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Chișinău, apoi a urmat cursurile de muzeistică și studiu al artelor la Moscova și și-a făcut doctorantura la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei. A colaborat cu numeroase publicații în calitate de ziarist, a tradus peste 20 de cărți, este coautor a mai multor dicționare și enciclopedii.

În 1989, a ținut cursuri de ortografie a limbii române pentru profesorii din diferite sate și orașe ale Republicii Moldova, precum și din nordul Bucovinei (reg. Cernăuți). A predat cursuri de limba română la Universitatea de Stat „Ion Creangă” (1995-1997), de stilistică și cultivare a limbii la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (2004-2005).

A participat, în 1989, la tipărirea primelor numere ale revistei în grafie latină „Glasul”, în condiții de clandestinitate, la Riga și la Vilnius. A fost redactor-șef (1998-2001) al săptămânalului „Mesagerul”; redactor la revista „Viața Basarabiei” (2001-2002) și redactor-șef adjunct la revista „Limba Română” (2002-2003). Din 2003 a fost redactor-șef al revistei de biblioteconomie și științe ale comunicării „BiblioPolis”, editată de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”.

În ultima perioadă a vieții sale, a fost autor al rubricii „Să vorbim corect, să vorbim românește” de la Radio România Chișinău.

Dumnezeu să-l odihnească în eternă

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here