Minciuna sau criza: ce a fost mai întâi în RM?

269
0
Veaceslav Negruța

Ministrul finanțelor, Sergiu Pușcuța, a declarat zilele trecute că „exporturile și importurile au scăzut cu până la 40 la sută față de luna precedentă”. În sfârșit! Totodată, funcționarul mai speră că „pentru anul 2020 produsul intern brut va scădea cu 3%, iar pentru luna mai – că situația se va normaliza și vom ajunge la un nivel economic asemănător aceleiași perioade a anului 2019”. Bună glumă!

Din păcate pentru toți, speranța goală nu ajută prea mult pentru o revenire grabnică la activitățile aducătoare de plusvaloare, venituri, încasări la buget și salarii mai mari. Faptul că exporturile și importurile arată absolut clar o descreștere semnificativă este un indiciu după care deducem ce urmează în următoarele 6-9 luni. Or, tendința respectivă nu e doar pentru o zi sau o lună, precum speră înaltul funcționar de la finanțe.

Guvernarea a operat rectificări la bugetul de stat, asumându-și că exporturile și importurile în 2020 se vor reduce cu 6-7% (doar!). Totodată, că agricultura nici nu va crește și nici nu va descrește în 2020 (degeaba dar președintele bate câmpurile!). Astfel, în varianta pusă la baza rectificării, guvernanții sperau la o contractare a PIB cu doar 3 la sută, exact cum mai speră și acum cei de la guvernare.

Doar că reducerea exporturilor cu circa 40% înseamnă mult mai mult decât doar mai puține venituri în valută încasate de exportatori. Asta mai înseamnă și stocuri încărcate, posibile reduceri de angajați pentru vreo șase luni, venituri mai puține, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Toate acestea duc la reducerea capacității de cumpărare a oamenilor implicați în producere și export de bunuri și servicii, respectiv – la reducerea consumului intern.

Mai simplu: ai mai puțini bani – se consumă respectiv mai puțin și aici, pe intern. Asta afectează direct și activitatea de import. Adică, mai puține bunuri sunt cerute de piața internă. Și, evident, avem și import în reducere cu circa 40 la sută, precum confirmă și cei de la guvernare.

Ce înseamnă reducerea importurilor și a consumului intern pentru bugetul de stat? Asta înseamnă, de fapt, mai puține venituri încasate din TVA, accize și alte încasări legate de comerțul extern și de consumul intern. Să nu uităm că, spre deosebire de alte economii unde veniturile bugetare sunt preponderent din impozite directe (impozit pe venit, pe proprietăți, altele), în Republica Moldova bugetul statului se formează de-a lungul anilor preponderent din impozite indirecte, gen TVA, accize sau alte taxe legate de comerțul extern – circa 60-70% din totalul veniturilor bugetare.

În aceste condiții, situația și tendințele observate (în sfârșit) și de autorități la capitolul import-export nu sunt deloc roz pentru perspectivele bugetare din 2020. Ba mai mult, sunt sumbre și cu perspective clare de posibile blocaje financiare în sectorul finanțelor publice, dacă nu se iau măsuri adecvate.

Și totuși, având această perspectivă în față, indiferent de speranțele deocamdată neargumentate ale funcționarilor, președintele Dodon ne anunță luni despre noi idei care i-au trecut prin cap și vine cu propuneri de cheltuieli nebugetate în 2020, dar care cu siguranță nu au o acoperire financiară nici anul acesta și nici anul viitor.

Ba mai mult, statul are o gaură crescândă sub formă de deficit bugetar, oficial – de peste 16 miliarde, neoficial – gaura ia proporții și mai mari, neacoperită și neasigurată cu surse de finanțare. Președintele își împinge propriul guvern într-o incapacitate de plată a promisiunilor sale electorale, care izvorăsc din profunzimea căderii propriei popularități după câțiva ani de bravadă televizată și populism steril.

Anul 2020, cu astfel de perspective la importuri și exporturi, agravate și de reducerea remitențelor din străinătate de la concetățenii noștri, precum și de posibilitățile reduse ale guvernării de a-și găsi creditori corecți, optimismul exagerat al autorităților de cădere economică de doar 3% este înspăimântător și rupt de realități.

Recent, șefa Băncii Centrale Europene a declarat că pentru economiile din zona euro se așteaptă în 2020 o situație de două ori mai proastă decât cea din criza economică din 2008, cu o cădere de 8-12%. Cine ține minte bine acea criză și efectele asupra Republicii Moldova știe că economia a căzut cu 6% în 2009, iar „oleacă economistul” afirma pe atunci că Republica Moldova nu are nici o criză și că totul e sub control…

Deseori rețetele proaste de gestionare a unor crize vin de la exponenții puterii, care ascund problema sub preș doar pentru a se menține pe linia de plutire, la putere. Am mai trecut prin asta. Și iar într-acolo? La aceeași greblă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here