La Călăraşi  lumea se luptă cu pandemia şi sărăcia

În zi de duminică, echipa GAZETEI de Chişinău a poposit la Călăraşi pentru promovarea şi difuzarea ziarului, pentru a mai sta de vorbă cu oamenii şi a le afla nevoile, pentru a vedea, la faţa locului, cum se descurcă lumea în vreme de pandemie.

Bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei din oraş şi din satele din împrejurimi au venit la piaţă să-şi procure produse alimentare, să mai schimbe o vorbă şi să se bucure de libertatea mişcării. Forţele de ordine, prezente la datorie, erau atente la măştile cetăţenilor şi la corectitunea purtării lor: nu pe barbă, nu pe gât, ci aşa cum se cuvine şi îi stă bine unui om cuminte şi ascultător – pe gură şi pe nas, pentru a se proteja şi a-i proteja pe cei din apropiere.

Sergiu Balan, şeful poliţiei orăşeneşti din localitate, a fost prima persoană cu care am discutat, pentru că i-am atras atenţia cu clitul meu de ziare pe care începusem să le impart. Din spusele domniei sale am aflat că urbea este una liniştită, cu unele manifestări de violenţă în familie doar…

„Tineret nu prea avem în oraşul nostru, deoarece pleacă peste hotare şi nu se mai întoarce. Cele două şcoli sportive din localitate, de lupte libere, de dame şi şah, sunt frecventate de şcolari. Oraşul are cam 16 mii de locuitori şi necesită modernizare: străzi reparate capital, iluminare pe timp de noapte şi înzestrare cu camere video pentru potenţialii infractori”, a mai menţionat comisarul.

„Dodon la toamnă cade. A promis, dar n-a mai dat la pensionari câte 700 de lei”

Petru Chicu vindea cartofi în piaţă şi era vădit interesat de ziarul nostru. După ce i-am dat mai multe exemplare, şi pentru vecinii din preajmă, şi pentru cei de acasă, mi-a spus că e din Novaci, comuna Tuzara, că în sat sunt vreo 400 de case, multe dintre care pustii. „Şcoala din sat fiind închisă, copiii noştri vin să înveţe la Călăraşi. Pe cei mici îi duc părinţii la Tuzara, că nici grădiniţă nu mai avem în sat”, ne spune el.

„Iaca eu, de exemplu, am dat poama la Vălcineţ şi până acum nu mi-au mai dat 25 de mii de lei. La Sadova, unde şef la fabrica de vinuri este o rudă a lui Dodon, mi-au dat banii pe loc”, îmi spune Petru Chicu, mulţumit că vecinii de alături, martori la discuţia noastră, dau încuviinţător din cap…

Dintr-un grup de taximetrişti, cu maşinile parcate în faţa pieţei în aşteptarea doritorilor de a-şi plimba sacii cu cartofi sau făină până acasă, Vaşile Luca, un bărbat zdravăn, cam de vârsta a doua, mi-a zis că „Dodon la toamnă cade. A promis, dar n-a mai dat la pensionari câte 700 de lei nici de Crăciun, nici de Paşti. Lumea-i foarte revoltată. Plahotniuc mai dădea câte ceva, da’ aista nu”.

Despre politicieni: „La început parcă-s oameni de treabă”

Alţi doi taximetrişti laudă activitatea lui Şor, care a deschis un magazin social şi la Călăraşi, iar „maşinile lui, cu produse ieftine, circulă prin toate satele raionului”. Bărbaţii mi s-au destăinuit că adună din alergătura lor de o lună de la o mie până la trei mii de lei. Văzând mirarea de pe faţa mea, mă întreabă: „Da’ ce-ai crezut că suntem milionari?”.

Lilia Melnic, educatoare cu un stagiu de doi ani după şcoala pedagogică, „a îmbrăţişat” profesia de vânzătoare de haine second-hand la piaţă. Vinde această marfă de vreo 21 de ani. Are două fete măritate, trei nepoţi, iar ginerii îi sunt plecaţi peste hotare. Câştigă trei mii de lei, soţul tot cam atât şi se descurcă binişor. Nu are încredere în nici un politician, pentru că „la început parcă-s oameni de treabă, iar pe urmă îţi dai seama că îndrugă numai minciuni gogonate”.

Ion Ciobanu, „fără oi şi fără bani”, cum mi s-a prezentat, este pensionar, văduv, cu fiica şi ginerele plecaţi peste hotare. A lucrat 44 de ani şofer şi are o pensie „de râsul curcilor”. Locuieşte în Nişcani, ca şi alte două doamne care s-au oferit să ducă la biblioteca din sat o colecţie de ziare.

Veronica Cozma, din Schinoasa, şomeră cu patru copii, dintre care doi deja lucrează, a mai crescut şi un nepot. „De la un an, acum are 19. N-am avut şi n-am nici un ajutor de nicăieri”, se vaietă femeia.

„Lumea cumpără multe produse alimentare, că nu ştie cum se mai întorc timpurile”

Marin Manole, vânzător, este foarte ocupat şi are grijă să deservească clienţii care formează rând. „Lumea cumpără multă făină, multe produse alimentare, că nu ştie cum se mai întorc timpurile”, îmi spune bărbatul grăbit să asculte următorul cumpărător.

După vreo două ore, am plecat din piaţă la Primăria Călăraşi, fiind conduşi de Aurica Amariei, funcţionară. „Îmi place oraşul, şi, după vreo două luni de stat în casă, mă readaptez. Sunt dintr-un sat cu naistul Vasile Iovu, din Bardar, fiind responsabilă la primărie şi de cultură”, ne-a informat ea. Ţinem să menţionăm că doamna Amariei s-a oferit să distribuie colecţiile noastre de ziare în bibliotecile publice din raion, fapt pentru care, încă o dată, îi mulţumim.

La Sipoteni, unde echipa noastră a mers în continuare, am discutat cu Vasile Lipcan, tractorist la „Moldsilva”. „Şi în satul nostru sunt case pustii şi nu se cumpără niciuna. Nici nu se construiesc case noi. E greu şi, drept să vă spun, nici nu mai avem încredere în politicieni. Foarte multă lume nici nu va ieşi la votare”, ne spune, revoltat, bărbatul. Vecinul său, Petru Ciornea, zice că e lucrător la calea ferată şi timp de trei ani n-a primit un ban.

De la Sipoteni am ajuns la Oricova, un sat cu 56 de case, dintre care 26, de asemenea, pustii. Elena Baxanean, administratoarea casei de odihnă pentru copii, ne-a cucerit cu amabilitatea sa şi ne-a condus pe tot teritoriul instituţiei, unde, pe timp de vară, se odihnesc în şapte ture, în afara celor din Republica Moldova, şi copii din România, Polonia, Ucraina şi Belarus. La preţuri modice, aici se mai organizează în timpul anului diferite manifestări cultural-artistice.

Impostura care se strecoară la conducere, susţinută de regim

Situat într-o zonă de pădure, sătucul pare a fi o privelişte ruptă din rai. Am vrut să vedem şi bisericuţa părintelui şi scriitorului Savatie Baştovoi din localitate, dar părintele, ocupat cu cele sfinte, n-a putut să ne primească. Nu ne-a permis să fotografiem lăcaşul sfânt măcar din afară şi ne-a dat de înţeles că ar fi bine să plecăm. Ceea ce am şi făcut, considerând că e un drept al sfinţiei sale şi, de fapt, poate fi şi acesta un efect secundar al pandemiei şi crizei, noi venind, ca atare, să aprindem o lumânare şi să ne rugăm…

Ajunşi din nou la Călăraşi, am fost întâmpinaţi de medicul stomatolog Ion Fistican care ne-a spus că citeşte toată presa liberă sau care mai este liberă, şi se va abona numaidecât şi la ziarul nostru, ba chiar îi va îndemna şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Fost consilier ales timp de opt ani, ne-a povestit despre impostura care se strecoară la conducere fiind susţinută de regim, și despre cazurile de agramatism cras al unor persoane cu funcţii de conducere. Despre faptul că are o fiică plecată la studii peste hotare şi un fecior, aproape că absolvent de liceu, care se gândeşte să plece. Nu ştie dacă se vor întoarce, dar e sigur că nu-şi vor face familia ce i-a educat de ruşine.

După o zi plină de impresii, după ce am văzut atâta lume ce ne-a impresionat totuşi prin optimismul ei, prin forţa de a face faţă greutăţilor, nu disperăm nici noi şi credem că numărul abonaţilor la GAZETA de Chişinău va spori de acum încolo.