Pribeag prin Europa

Cum avea Ion să vadă lumea? Uite că într-o zi s-a trezit bărbatul că i-a fugit nevasta de la casă. Simțea el că ceva se coace. Prea cuminte și ascultătoare era ultima vreme. Lucru nemaiîntâlnit în alte dăți. Dacă-i poruncea ceva, putea să-i sară în cap, să-l facă de nimic în fața satului, acum însă supusă era nevasta lui: „Zina, ia să mături ograda asta, că te împiedici de gunoi!”. „La care femeia îi răspundea: „Fac, Ioane, nicio grijă”.

Cum de l-a dus de nas așa ușor? Cum de n-a observat el ce se întâmplă chiar sub nasul lui? Uite că nu-și putea explica una ca asta. Trăiau de vreo zece ani de acum și nu mai rău ca alții. El lucra șofer de microbuz, ea – vânzătoare la o gheretă din sat, și le ajungeau bani de cheltuială.

Tare ar fi vrut să aibă un copil

Casa o aveau de la bunicii lui, lăsată prin testament. Cam veche, dar au reparat-o bine, au mai lărgit-o și putea să mai țină vreo sută de ani. Atâta neajuns aveau ei, nu le-a dat Domnul niciun copil. Parcă erau sănătoși amândoi, bani aveau, un acoperiș, de asemenea, dar un copil tare ar fi vrut să aibă.

Ultima vreme se gândeau chiar să înfieze unul, dar nu știu cum n-au mai ajuns pe la vreun orfelinat. Era nevoie de multe acte, multă bătaie de cap și nu știu cum au tot lăsat de azi pe mâine. Nu venise timpul, se gândea Ion…

Dar uite că i-a fugit nevasta de la casă și acum o căuta Ion prin toată republica. La sud, la nord, în centru – tot pe unde aveau ei rude. Dar Zina parcă intrase în pământ, nu alta. Și nimeni nu știa nimic, nici părinții ei, nici frații, nici surorile. Că, trebuie să știți, era Zina dintr-o familie cu zece copii, toți în viață și aranjați la casele lor.

I-a fugit nevasta de la casă

Chiar se bucurase Ion când a luat-o de nevastă că va avea unde se duce și cu cine petrece. El a fost unul la părinți și cam ținut din scurt, nu cumva să i se întâmple ceva băiatului și să rămână părinții lui singuri la bătrânețe.

Dacă vede Ion că n-o găsește, se duce la Direcția de pașapoarte din centrul raional, avea un verișor care lucra acolo, să afle dacă nu și-a făcut Zina document pentru străinătate. Și ce credeți dumneavoastră, chiar ridicase un pașaport biometric cu vreo lună în urmă. Dar încotro plecase femeia era o altă întrebare, la care încerca Ion să găsească răspuns.

Le ispitea pe cele de la magazin, pe cumetrele din sat, pe surori. Recunoașteți, fetelor, că n-am să vă uit până la moarte, se ruga el. Dar ele ori că nu știau cu adevărat, ori că promiseseră să tacă, dar nu i-au spus nimic. Ion o iubea pe nevasta lui cu patimă și gândul că ar putea s-o piardă pentru totdeauna, îl înnebunea de-a binelea… Ar fi făcut orice s-o aducă acasă.

A fugit în Italia cu amantul

Trecuse cam vreo jumătate de an de la dispariția Zinei, că iată o soră de a ei se trezește cu un sunet din Italia. Zina o căuta să mai întrebe ce mai e pe acasă. Lucra nevasta lui Ion la un depozit în Milano și fugise nu de una singură, dar cu amantul ei, care lăsase și el familie aici, în Moldova. Și doi copii avea bărbatul cela.

Nu era din satul lor, de aceea și n-a bănuit Ion că are pe cineva nevastă-sa. S-a aflat hăt târziu că amanții închiriau o locuință în centrul raional, unde se și întâlneau cei doi ori de câte ori îi prindea dorul. Sora Zinei tot atunci i-a telefonat cumnatului ei să-i spună pe unde s-a aciuat nevastă-sa.

„E tocmai în Italia, la Milano. Mi-a lăsat numărul ei de telefon, s-o sun dacă se întâmplă ceva pe acasă. Și mă tem eu că nu e singură acolo, Ioane. Uită de dânsa. Slavă Domnului, nu aveți copii și n-are cine-o plânge din urmă.”

„Dacă nu vine cu binișorul, o omor!”

Frumoasă era Zina și tare o mai iubea Ion. Ar fi dat orice să ajungă s-o mai vadă o dată și s-o întrebe: „Ce ți-am făcut, femeie, de mi-ai scuipat în suflet? Ai spulberat în vânt zece ani de căsnicie și m-ai lăsat ca pe-o cârpă veche și netrebuincioasă în gospodărie!”. De aici i se sfâșia sufletul de durere, pe de altă parte, ura și răzbunarea gemea în el. Și a hotărât Ion să plece în Italia s-o aducă pe nevastă acasă. „Dacă nu vine cu binișorul, o omor! Nu am de ales.”

 Își vinde Ion mașina, tractorașul, tot vinul din beci, păsările, porcul și capra, să aibă bani de drum, încuie ușa de la casă și s-a dus în lume… La Milano. Dar cum e să te descurci tu într-o țară a cărei limbă n-o cunoști, țară în care nu ai niciun suflet care să te aștepte?

Doar numărul de telefon al Zinei îl avea. Dar n-o suna, să n-o sperie cumva și să fugă muierea de dânsul. Credea Ion că găsește la Milano vreun moldovean, rus, ucrainean, țigan, care să-l ajute să dea de nevasta lui. Dar uite că era de-o săptămână în oraș și nu dădea de nimeni.

Ion avea doar telefonul Zinei. Dar nu-i suna, să n-o sperie cumva și să fugă de el. Credea că găsește la Milano vreun moldovean, rus, ucrainean, care să-l ajute să dea de nevasta lui. Dar uite că era de-o săptămână în Italia și nu dădea de nimeni.

Într-o duminică, se așezase într-un părculeț și mânca niște turte dulci, când aude el vorbă rusească. Se întoarce să vadă de unde vine și hop că vede două badante pe scaunul de alături. A sărit ca ars și drept spre dânsele: „Ajutați-mă, s-a rugat el, o caut pe soră-mea, dar vreau să-i fac o surpriză, să nu știe că sunt în oraș. Telefonați-i la numărul acesta și întrebați-o unde se află”.

Din Italia Zina ajunge la Barcelona

Așa au făcut femeile, dar, spre stupoarea lor și a lui Ion, firește, aflară că nevasta lui de acum de-o lună e în Spania, la Barcelona. Na-ți-o bună! Ce să facă acum bărbatul, s-o ia spre casă sau să plece în Spania? Mai avea în buzunar vreo mie de euro. O să-i ajungă oare banii aceștia de drum, de cheltuială?

Hotărăște Ion să se întoarcă în Moldova, să vândă casa și să pornească iar la drum. Spera să afle amănunte și de la cumnata lui, care-l compătimea și ar fi vrut să-l ajute. Zis și făcut. A scos casa de vânzare. Cumpărători nu prea, dar și cei care veneau vroiau s-o aibă pe degeaba.

Ca să o urmeze în Spania, Ion vinde casa

Părinților care-l certau întruna și din gogoman nu-l scoteau le-a spus că înapoi vine doar cu Zina sau nu se întoarce deloc. „Și unde ai să trăiești, dacă vii?”, l-au întrebat părinții. „La voi,  loc este berechet!” – le-a răspuns Ion.

S-a cam întins povestea, dar până la urmă s-a găsit un cumpărător. Au bătut palma și, la câteva zile, Ion a pornit din nou la drum. Spre Barcelona de acum, în Spania. Avea numărul de telefon al nevestei, adresa unde locuia și unde muncea. Adică de data asta putea s-o pândească acasă.

Ion era curios să știe cine e bărbatul care i-a suflat nevasta. Ardea de dorința să-l facă piftie, iar pe Zina s-o câlțuie de să-l țină minte toată viețișoara ei. Cu aceste gânduri a intrat eroul nostru în aeroportul din Barcelona. Știa că și în acest oraș lucrau mulți moldoveni și oameni de alte naționalități cu care s-ar fi înțeles el destul de bine…

Ion se dă cu europenii

Pentru că era obosit și nervos peste seamă, s-a dus Ion la un hotel, căutările le-a lăsat pe altă dată. A adormit buștean și nu era dispus să se întâlnească cu nevastă-sa nici a doua zi. „Am când, s-a gândit el, n-are rost să mă grăbesc.” Și tot a lăsat de azi pe mâine, făcându-și planuri, închipuindu-și cum o să arate întâlnirea asta.

Între timp, vizita orașul și-i părea frumos. Ba și-a dat seama că, de nu-i fugea nevasta de la casă, nu ar mai fi vizitat el Italia sau Spania. Începuse să-i placă ce vedea. Se dădea cu europenii. Prost din născare nu era; îndrăzneț de fire, ba chiar obraznic uneori, Ion al nostru se descurca binișor chiar și în mediul care-i era puțin cunoscut.

Durerea s-a ogoit, a trecut și pofta de răzbunare

 Tot umblând prin Barcelona de colo-colo a dat și peste niște români care vindeau la o terasă, înțelesese Ion mai târziu că afacerea e chiar a lor. Tot oamenii ceia i-au găsit și un loc de lucru, grădinar într-o familie de georgieni, stabiliți de vreo douăzeci de ani în Spania. Așa că, vă dați seama, Ion încă n-o văzuse pe Zina lui.

Să fi trecut deja un an și jumătate de când fugise nevastă-sa de la casă. Durerea lui Ion se ogoise și nici pofta de răzbunare nu mai era atât de aprigă ca la început. Cu georgienii se înțelegea bine, cu atât mai mult cu cât vorbeau rusa și într-un fel  se apropiaseră.

Într-o zi le-a povestit Ion istoria lui. Georgianul, aprins din fire, l-a luat la rost: „Și tu rabzi, n-ai căutat-o până acum, s-o gâtui cu mâinile tale? Ne ducem mâine amândoi, vreau s-o văd și eu pe târfulița de nevastă-ta”. Era Ion de trei luni la Barcelona.

Franța, Portugalia, Anglia via Irlanda…

Dar n-au mai apucat să ajungă la Zina. Îi telefonează Ion cumnatei lui în Moldova, s-o mai întrebe de noutăți și află că nevastă-sa nu mai este în Spania. Împreună cu iubitul au fugit în Franța, la Nissa. Și tot de la sora Zinei a mai aflat că iubitul nevestei lui e dat în urmărire internațională, că a fost judecat în Moldova și că, la întoarcere, îl pasc ani grei de pușcărie. Făcea parte tipul dintr-un grup criminal. Pesemne, din cauza asta se mutau ei din loc în loc…

Și ca să nu mă întind la vorbă, vă spun că a fost Ion și în Franța, unde a șezut vreo opt luni, apoi a ajuns și în Portugalia, într-un orășel de pe malul oceanului, iar de acolo tocmai la Londra. În Marea Britanie a lucrat într-o brigadă de construcție și s-a reținut în țara aceea vreo doi ani.

Acum, locuiește în Irlanda și nu mai are de gând să se întoarcă acasă.