Opera inestimabilă a fraților Ilie și Mihai Buiuc

În sportul mare nu ai șanse să te afirmi dacă nu muncești la limita posibilităților umane. Iar dacă mai ai și talent, înseamnă că ai primit de la Cel de sus un „bonus” pe care trebuie să înveți să-l dezvolți, gestionându-l așa cum se cuvine. Însă dacă nu ai cultivat în tine mentalitatea de campion, nu ți-ai călit un caracter de învingător, dacă nu ai avut norocul să ai parte de niște antrenori care să te îndrume în acest sens, atunci nu poți deveni o stea de primă mărime…

La Hâncești, primii „lăstari” la proba de judo au fost cultivați de emeritul antrenor Vasile Colța. După plecarea lui, frații gemeni Ilie și Mihai Buiuc, care îi erau și discipoli, i-au continuat opera de antrenoriat, de o valoare de-a dreptul inestimabilă.

Ascensiunea sportivă a fraților Buiuc

Pe la mijlocul anilor ’70 atleții Mihai și Ilie Buiuc se aflau în vârful carierei sportive. Erau celebri, greu de oprit la orice întrecere pe drumul lor de învingători. La Spartachiada popoarelor URSS, care s-a desfășurat în anul 1975, Mihai a acces în finală, unde s-a confruntat cu Vladimir Nevzorov, acesta din urmă devenind apoi campion olimpic la Montréal (1976) și pe care japonezii, întemeietorii acestui sport, îl numeau Dumnezeul judo-ului. Era invincibil. În cadrul Spartachiadei Mihai s-a situat pe poziția a II-a, cedând în finală renumitului coechipier de națională. Cu un an mai târziu, Ilie a luat locul III premiant în concursul pe echipe la Cupa Uniunii Sovietice, care s-a desfășurat la Chișinău. Adversarii spuneau că acasă pe frații Buiuc îi ajută și pereții. Adevărul este că pereții îi ajutau oriunde se duceau. Debordau de talent și aveau o forță aproape de nestăvilit.

„Hai să ne luăm la brâu…”

S-au născut și au copilărit la țară. Adeseori, când erau trimiși de părinți cu animalele la pășune, inventau împreună cu ceilalți copii tot felul de rămășaguri. Cel care câștiga la trântă, scăpa de o corvoadă. Cu Ilie nu prea dorea nimeni să se ia la brâu, pentru că învingea aproape întotdeauna. O altă mare dragoste de-a lui Ilie era fotbalul, însă nimic nu se compara cu atracția pentru judo.

Renumitul maestru Andrei Doga le spunea: „Mama, tata și Dumnezeu v-au oferit totul ca să puteți deveni campioni. Transferați-vă la mine și vă promit că voi face din voi campioni ai țării, ba chiar și mai mult”. De două ori le-a propus acest lucru. Până la urmă au hotărât să rămână sub bagheta magistralului Vasile Colța, căci au socotit că nu e bine să schimbe des antrenorii, de la o categorie de vârstă la alta.

O dată la patru ani în URSS se organizau jocuri sportive la sate. Moldova adeseori găzduia astfel de turnee. La 27 de ani împliniți frații Buiuc se gândeau deja să încheie cariera sportivă; accidentările nu le dădeau răgaz. Ilie și cu Mihai evoluau în aceeași categorie de greutate. Ca să nu se împiedice reciproc, Ilie a trecut de la judo la sambo și a câștigat Jocurile sportive de la sate „Colhoznicul” – un concurs de nivelul Campionatului URSS. Tot atunci, Mihai s-a învrednicit de locul III la aceeași competiție, proba de judo, cedând în semifinale în fața fratelui lui Vladimir Nevzorov, Victor, un alt sportiv de mare calibru. După aceste succese, frații Buiuc au încheiat cariera lor sportivă.

Cununa antrenoriatului

Însă munca în domeniul sportului de performanță nu s-a întrerupt nici o clipă. Datorită inițiativei fraților Buiuc, la Hâncești a fost creată o clasă specializată de judo. O pepinieră veritabilă de talente – Tudor Lazarenco a fost unul dintre cele mai mari, dar și cele mai controversate. Când se vedea intrat în sala de antrenamente, muncea asiduu, cu toată dăruirea. Era insistent și de neoprit. Avea totuși o problemă – periodic era „de negăsit”. Se lua cu una, cu alta, chiulind cu nesaț și ignorând cu înverșunare procesul de pregătire. Pe scurt, avea nevoie de îndrumare.

Doar Mihai și Ilie Buiuc aveau puterea și răbdarea să-i fie călăuze. Din momentul în care „intra în horă”, totul era perfect – Tudor Lazarenco în sala de sport era foc, un lider veritabil. La o mulțime de întreceri de rang unional a primit distincții pentru cea mai bună tehnică, iar în componența selecționatei a devenit campion european. După obținerea Independenței, a fost premiat cu „bronz” la Europene, evoluând pentru R. Moldova, la individual.

„Deșteaptă-te, române!” într-un spațiu încă sovietizat

Într-un timp T. Lazarenco a trecut la sambo, devenind campion la ultima Spartachiadă a popoarelor, desfășurată în or. Minsk. Un alt discipol al fraților Buiuc, Victor Gratii, s-a învrednicit la acele întreceri de poziția a III-a. Au intrat în istorie acele momente în care în cinstea victoriei lui Lazarenco a răsunat Imnul „Deșteaptă-te, române!”. Ilie Buiuc, un mare patriot al neamului, a aliniat întreaga echipă în poziție de drepți. Era un act de un imens curaj, căci colosul sovietic încă nu se destrămase. În același an Tudor Lazarenco s-a clasat pe locul II la Campionatul URSS, cedând doar în finală, iar Valeriu Martin, un alt conațional de-al nostru, a cucerit „bronzul” la cadeți.

Datorită fraților Buiuc un drum în viață au primit sportivii Valeriu Duminică, premiant la Campionate Mondiale și Europene rezervate juniorilor, participant la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016, antrenor al lotului național, și Vadim Bocan, astăzi profesor-antrenor la Școala Sportivă a Rezervelor Olimpice din Chișinău. În prezent evoluează cu succes pe arena internațională Adil Osmanov, deținător al medaliei de argint la Europenele rezervate juniorilor (2019), Dorin Goțonoagă, bronz la Universiada Mondială de la Napoli (2019), Ion Nacu, aur la Cupa Europeană printre juniori (2018), Nicon Zaboroșciuc, locul V la Oberwart European Open 2020, toți discipoli ai Antrenorilor Emeriți, Mihai și Ilie Buiuc.

Meleagurile pitorești ale Hânceștilor nicicând n-au dus lipsă de talente, de oameni dintr-o bucată, vrednici și cu inimă mare. Cu mare dragoste față de datinile strămoșești. Iar tradițiile judo s-au aflat la loc de cinste aici începând chiar de la fondarea lor. Sunt perpetuate și acum. Nutrim speranța că se vor dezvolta și în viitor, iar munca însuflețitoare și plină de sacrificiu a fraților Buiuc își va găsi continuitate în rezultate pe măsură.