Războiul, foametea și deportările în amintirile Mariei Siminel-Panfilov din Gordinești, Rezina

Octogenara Maria Siminel-Panfilov s-a născut într-o familie cu nouă copii în satul Gordinești, raionul Rezina. Părinții săi au fost oameni gospodari, care, pe lângă terenurile agricole deținute, creșteau animale și mai aveau și o dugheană. Pentru GAZETA de Chișinău, fosta deportată a depănat amintiri legate de anii de război, foamete și deportări. 

Azi, Maria Siminel (83 de ani) derulează înapoi filmul vieții și ne istorisește fapte despre perioada celui de-al Doilea Război Mondial și de după război, care i-au marcat copilăria. În timp, și-a răspuns la întrebările ce au lăsat multe spații libere și a tras concluzii din durerile pe care le-au suferit toți basarabenii în acea perioadă… Și-a acoperit cu grijă părul alb cu o basma albăstrie și a început a depăna amintiri.

A avut o copilărie mai bună decât a altora, fiind ferită de cruzimea acelor timpuri. Datorită faptului că au avut o gospodărie mare, ea și frații ei nu au dus lipsă de mâncare, ,,mama avea grijă să avem pâine și ceva la pâine”, ne spune ea îndreptându-și cu grijă basmaua. Deși ochii parcă ar căta speriați la cele văzute cândva, vocea-i caldă și împăciuitoare deapănă cu grijă trăirile de demult.

Tata-i la război, mama e cu noi

Tatăl Mariei Siminel a fost trimis la război în Munții Ural, acesta conducea mașinile cu armament militar, pe când protagonista noastră avea șase ani. ,,În timp ce tata era la război, noi eram cu mama. Ea avea grijă să avem necesarul pe masă, dar erau familii care sufereau o foame groaznică”, ne comunică bătrâna.

Datorită norocului pe care l-a avut sau poziției geografice a satului, octogenara nu a văzut câmpul de luptă, în schimb a văzut soldați de pe ambele fronturi. Aceștia, după cum ne-a spus ea, fiind în căutare de hrană și adăpost, intrau în curțile gospodarilor cerând să fie găzduiți.

Cu soldați germani, apoi sovietici în casă

Casa părinților octogenarei a găzduit într-o perioadă soldați germani și în altă perioadă soldați sovietici. ,,În timpul războiului, am fost vizitați mai întâi de nemți, care au cerut adăpost la noi în casă. Mama Irina le-a oferit camera mare, le-a așternut paie pe jos, acolo au dormit aproape o lună. S-au purtat frumos, nu au furat nimic de la gospodărie, o puneau uneori pe mama să le gătească de mâncare. În schimb ne ofereau un fel de prăjituri și prafuri colorate din care făceam apă dulce”, spune ea. La plecare, soldații naziști i-au lăsat fratelui, Gheorghe Siminel, un patefon.

Soldații ruși violau fetele din sat

 La scurt timp după ce au plecat nemții, în Gordinești au venit soldații sovietici. Aceștia au dat buzna în casă și s-au culcat unde au vrut. Erau auzite multe cazuri de viol în sat, chiar și de omoruri. Mama, auzind astea, a dus într-o noapte surorile mai mari în satul vecin, la părinții ei. Acolo încă nu erau mulți soldați. ,,Pe lângă faptul că rușii ne-au ocupat casa, ne mâncau din provizii, tăiau păsările și animalele. Într-o noapte, au poftit și vin. Au trezit-o pe mama Irina să le dea cheile de la beci. Ea însă a refuzat. Apoi, sub arma îndreptată spre ea, cu amenințarea de a fi împușcată, și rugată de noi, mama le-a dat cheile de la beci”, bătrâna își deapănă cu luciditate amintirile.

,,Neștiind a deschide butoaiele, au împușcat în ele. Vinul a curs… Au băut până au căzut lați. La plecare, au făcut multe stricăciuni, au împușcat câinii din sat cu scopul de a se antrena, au tras și în câinele gospodăriei, mult a plâns fratele Gheorghe după acel cățeluș”, a spus mătușa Maria.

Deportați după război

După război, tatăl Mariei Siminel s-a întors acasă. În Moldova era urgie, își amintește bătrâna, „sărăcia, seceta, postavka cerută de sovietici ne-au adus foametea. În 1946-1947, au murit tare mulți oameni. Nu aveau ce mânca”.

Anul 1948, în memoria octogenarei, a fost unul destul de bogat, părinții au strâns roadă bună și parcă lucrurile se aranjaseră. Dar problemele pe care le-au avut de înfruntat basarabenii s-au ținut lanț. Astfel în anul 1949 familia Siminel a fost deportată în Siberia.

Șapte ani în gulag

În iulie 49, soldații ruși i-au scos cu automatele din casă și i-au dus la gara din Șoldănești. ,,Am fost încărcați ca vitele în vagoane împreună cu alte sute de oameni. Mulți au murit așteptând să încarce vagoanele, de foame, sete, căldură. Am mers nouă zile și nopți până în Siberia. Părinții și-au făcut cruce că am rămas în viață, căci la multe trenuri li s-a dat foc cu tot cu oameni”, rememorează fosta deportată.

Cei care mureau pe drum erau aruncați din mersul trenului. ,,Dumnezeu știe unde sunt oasele lor”, murmură încet Maria Siminel. Ajunși în Siberia, au dormit jumătate de an într-un staul de vite, iar după, au fost nevoiți să-și găsească o altă locuință. Timp de trei ani au îndurat foametea, le-a fost greu, însă, cu trecerea timpului, s-au adaptat. ,,Tata a construit o casă, și-a găsit de lucru și am locuit acolo șapte ani, am învățat la școală și am revenit în Moldova”, ne spune femeia.

 Străini în satul lor

Reveniți din Siberia, ajunși la gara din Șoldănești, din care cândva plecaseră, Maria Siminel nu a vrut să coboare crezând că este încă în Rusia. ,,Добро пожаловать!”, era scris pe un panou, iar mai jos cu litere mici – stația Șoldănești. Nu era nimic scris în limba română”, ne-a spus ea indignată.

Inițial, nu au reușit să locuiască în casa lor din Gordinești, aceasta aparținea statului și, ca să o poată recupera, au trebuit să o cumpere. Din spusele ei, sărăcia nu plecase nicăieri, iar ce reușeau oamenii să agonisească, cereale, pâine, vite etc., era încărcat în vagoane și trimis în Rusia. ,,Văzând ce sărăcie era la sat, eu am hotărât să merg la Chișinău, unde am rămas până în prezent”, ne-a comunicat Maria Siminel-Panfilov.

La 83 de ani, octogenara se poate bucura de liniște, alături de familie, nepoată și strănepot.

 Octavian Graur, stagiar