Minciuna ca adevăr

Dacă n-am trăi în minciună, parcă n-ar mai fi nimic adevărat. Minciuna e la tot pasul şi ne-am obişnuit cu ea atât de mult încât, dacă nu ar fi,  i-am simţi lipsa, am căuta-o ca pe ceva vital, necesar fiinţei şi fiinţării noastre pe acest picior de plai mioritic.

Din cauza celor care ne conduc, s-au inversat lucrurile, toate merg cum merg şi am început să ne obişnuim cu faptul că suntem minţiţi cu neruşinare în fiecare zi. De vreo treizeci de ani aşteptăm să se întâmple o minune, să vină, în sfârşit, cineva la putere şi să ne izbăvească de coşmarul pe care îl trăim. Iar minunea nu se mai întâmplă, pentru că, fiind minţiţi, ne-am transformat, am suferit o mutaţie şi avem nevoie de o mică schimbare.

Schimbare care ni se promite în toate campaniile electorale din partea celor pe care îi alegem şi de la care aşteptăm ceva neobişnuit. Ceva care ar urni carul din loc şi l-ar mişca într-o direcţie corectă. Care direcţie o cunoaşte fiecare partid, fiecare candidat electoral doar în timpul scrutinului, iar pe urmă o uită cu desăvârşire.

Pentru că electoratul s-a obişnuit cu minciuna, alege conducători mincinoşi. Că de unde alţii mai buni, dacă aceştia, mai buni, nici nu există? Şi, la urma urmei, trebuie să alegem pe cineva odată ce sunt alegeri. Că nu degeaba iese omul din casă şi vine la urnă! Pe urmă vede el că iar s-a lăsat prostit, dar nu e chiar atât de prost încât să-şi recunoască vina. Din an în an, scade calitatea alegătorului, dar şi a celor aleşi. E un cerc vicios, cum obişnuieşte să se exprime intelectualitatea noastră care a mai rămas şi n-a plecat, încă, peste hotare.

Şi pentru că, totuşi, fiecare lucru are o logică, inclusiv minciuna, este necesar tot timpul să ne găsim o îndreptăţire a mersului strâmb şi a faptului că îi punem să meargă înainte pe cei care nu-s în stare să ne reprezinte, ne vând şi ne fură, ne iau totul, ştiind că nu le vom face nimic.

Din când în când, ne furăm noi înşine căciula, ne amăgim cu iluzia că nu e chiar aşa de rău şi călcăm în continuare pe aceeaşi greblă a aşa-zisei democraţii. Avem noroc că suntem înzestraţi cu simţul umorului şi mai râdem de noi când vedem că prea am luat-o razna, că nu se schimbă nimic de ani şi ani şi cine ştie ce ne mai aşteaptă.

Că poate fi şi mai rău şi la alegerile din toamnă am putea repeta aceleaşi greşeli e foarte posibil, mai ales că nu prea se observă o consolidare a forţelor de dreapta şi avem o mulţime de doritori de a ajunge în fruntea statului. Cei care ne-au înşelat aşteptările sunt gata din nou să ne fericească şi să se sacrifice pentru binele nostru comun. Ştiind că cineva oricum va ieşi învingător, ne dorim să fie totuşi o personalitate sau măcar un om deştept. Să lupte cu minciuna şi să o învingă. Sau măcar să încerce să o învingă. Ar fi ceva.