Ecce Homo 

661
0
Catapeteasma Paraclisului Mănăstirii Sihăstria Secului cu picturile lui Irineu Protcenco, datând din 1947. Tot aici Irineu Protcenco a pictat și Icoana
Catapeteasma Paraclisului Mănăstirii Sihăstria Secului cu picturile lui Irineu Protcenco, datând din 1947. Tot aici Irineu Protcenco a pictat și Icoana "Ecce Homo"

Este una din cele mai cunoscute expresii din limba latină, datorită faptului că o rosteşte guvernatorul roman din Iudeea, Pilat din Pont, înainte de a se spăla pe mâini, în semn că nu-şi  asumă responsabilitatea pentru răstignirea lui Iisus Hristos. Momentul a fost sursă de inspiraţie pentru pictori, care au creat tablouri memorabile „Ecce Homo” cu Iisus în hlamidă roşie, cu coroană de spini şi toiag de trestie.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Ecce Homo se numeşte mănăstirea înființată pe locul unde s-a făcut prima din cele 14 opriri ale Dumnezeu-Omului pe Drumul Crucii.

„Ce este omul? – întreabă Sf. Apostol Pavel. L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor tale”. Ţărâna din care a fost făcut nu a rămas numai materie.

Omul – singurul pământ care se luminează

În Postul Mare ne străduim să nu lipsim de la una din cele mai  zguduitoare oficii liturgice ale Bisericii Ortodoxe – Canonul cel Mare de pocăinţă, alcătuit de Sf. Andrei Criteanul în sec. VII-VIII. Este un text imnografic, ce reactualizează toate etapele şi evenimentele ce jalonează istoria omului, de la crearea şi căderea sa, urmărind „macerarea lui ulterioară”, cu îndemnul permanent al întoarcerii prin pocăinţă la Dumnezeu.

„Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă” al corului este atât de copleşitor, încât chiar şi cei care nu citesc Sfânta Scriptură, o parcurg de la un capăt la celălalt numai ascultând pe clericii care citesc acest Canon, de două ori, în Postul Mare. Căderi în genunchi şi ridicări ale omului – asta poţi vedea în biserici la Canonul pocăinţei. Cel mai des invocată, printre figurile de sfinţi, este Sf. Maria Egipteanca, exemplu de mântuire a unui om în Hristos: pe cât de adânc căzuse, pe atât de sublimă i-a fost ridicarea.

Ce este omul? „După Dumnezeu, omul este fiinţa cea mai tainică şi mai nepătrunsă din toate lumile cunoscute gândirii omeneşti. În nemărginirile fiinţei omeneşti trăiesc şi se înviforează antiteze de neîmpăcat: viata şi moartea, binele şi răul, Dumnezeu şi diavolul”. Cum dogma Sfintei Treimi, forjată de gândirea genială a Părinţilor Capadocieni, marchează piscul teologiei, şi despre om şi umanitate este justificat să se scrie în dogme.

Sf. Ioan Damaschin, în Dogmatica sa, dă definiţia omului: Dumnezeu l-a făcut pe om inocent, drept, luminat cu toată virtutea, ca o a doua lume, un microcosm în macrocosm, un alt înger închinător, compus din trup şi suflet, împăratul celor de pe pământ, pământesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, văzut şi spiritual, duh din pricina harului, ca să-l laude pe binefăcător …Iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin participarea la iluminarea dumnezeiască. Sf. Grigore Palama adaugă că îndumnezeieşte harul dumnezeiesc cel necreat, dacă omul este receptiv faţă de har.

Petre Ţuţea şi Panayotis Nellas – doi antropologi din sec. XX

„O definiţie a omului, în afară de graţie şi revelaţie, nu este posibilă – scrie Petre Ţuţea în tratatul de antropologie creştină intitulat Omul – Filozofia şi ştiinţa se mişcă util, aporetic şi fals, exterior naturii umane. Originea, devenirea şi finalitatea omului rămân nedezlegate”.

Teologul grec P. Nellas scrie că esenţa omului nu se află în materia din care a fost creat, ci în modelul, arhetipul pe baza căruia a fost plăzmuit şi spre care tinde. Aşa cum adevărul icoanei stă în persoana zugrăvită, şi nu în specia lemnului pe care e pictată, aşa şi omul: el este icoana modelului său necreat.

Arhetipul omului este Iisus Hristos, Logosul întrupat. Omul este chipul lui Hristos, care este chip al lui Dumnezeu Tatăl. Ce tunete de râs au izbucnit din fiinţele mizerabile, când Pilat a spus: Ecce Homo.

Fiind plăsmuit după chipul lui Dumnezeu, omul este alcătuit teologic, scrie Nellas. Iar Ţuţea completează: Omul real, viu, este omul etern, care îşi are sediul în teologie, homo religiosus. Omul ştiinţific, teoretic, mărginit între naştere şi moarte, este captivul clipei, omul istoric, omul care devine, momit de şarpele demiurgiei.

Ţuţea analizează omul actual, urmaş al omului Renaşterii, care a marcat un început de Apocalips prin slujirea antropocentristă, prin înălţarea omului ca obiect de adoraţie. Semeţirea omului împotriva lui Dumnezeu este sugerată de diavol protopărinţilor noştri. Şi, după toate chinurile cu care a plătit amăgirea aceasta, cât de ridicol este omul istoric, care şi-a făurit cel mai mare idol după cuvintele lui Protagoras: „Omul este măsura tuturor lucrurilor şi fiinţelor”. Omul autonom, egoist şi autarhic, fără Dumnezeu, comparat de Chesterton cu un labirint fără centru, care nu acceptă decât explicaţii pământeşti.

Nellas aduce în cartea sa exemplul lui Nicolae Cabasila, care în sec. al XIV-lea se plasează pe linia tradiţiei biblice şi a monahilor care o sprijineau (Sf. Grigorie Palama, Grigore Sinaitul şi ucenicii lui) prin umanismul lor teocentric, împotriva intelectualilor umanişti ai epocii lor, separatişti faţă de Dumnezeu.

Unde Dumnezeu e absent, nici omul nu există (Berdeaev)

Sf. Iustin Popovici examinează problema omului în legătură cu umanismele din ultimii 200 de ani – progresul umanist, cultura umanistă, societatea umanistă, educaţia umanistă, ecumenismul umanist. Afirmă laconic: „În istoria neamului omenesc sunt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda şi a Papei”. Dacă ştim în ce constă căderea primilor doi, să vedem în ce constă căderea  papei.

În 1870, la primul Conciliu de la Vatican s-a adoptat dogma infailibilității Papei. Omul a fost declarat astfel supraom, ca la Nietzsche. Papa este declarat fără greşeală, infailibil ca şi Biserica, devine locţiitorul lui Hristos, pe care l-a surghiunit în cer. Iustin Popovici consideră că această dogmă a suficienţei de sine este cumplitul prohod al oricărui umanism. Toate umanismele europene – de la cele pre-renascentiste, renascentiste, până la cele protestante, filozofice, religioase, sociale, ştiinţifice, culturale, politice – urmăresc un singur lucru: să înlocuiască credinţa în Dumnezeu-Omul cu credinţa în om. Culmea acestui umanism este că omul vrea să ajungă ca Dumnezeu cu ajutorul dracului, ca şi pe timpul lui Adam. De ce se numeşte aceasta pan erezie? Precizează Iustin Popovici: pentru că de-a lungul istoriei celelalte erezii tăgăduiau sau sluţeau anumite însuşiri ale lui Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce actualele erezii europene pun în locul Lui pe om. Căci odată declarat omul infailibil, au apărut peste tot papi, deosebindu-se doar prin veşminte.

Vintilă Horia, în cartea sa de interviuri Călătorie la centrele pământului, vorbeşte şi despre om cu cei mai importanţi oameni de pe planetă la sfârşitul secolului trecut. Iată ce răspunde filozoful Ştefan Lupaşcu: Marile enigme ale omului sunt cunoaşterea şi bogăţia afectivă. Dezvoltarea cunoaşterii aduce o epuizare afectivă, şi prin urmare o sărăcire a valorilor ontologice. Este de temut evoluţia spre un om mecanizat şi exteriorizat, cu o viaţă interioară tot mai redusă. Omul e vulnerabil din cauza entropiei, provocată de mijloacele de informaţie, propagandă, cultura de mase.

Simţim pe pielea noastră ce efect are, de exemplu, propaganda LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transgender) în schimbarea ideii de om. O jurnalistă, Adriana Toma, îngrijorată de homofobie şi discriminare a celor de orientarea sexuală pedepsită de Dumnezeu în cazul Sodomei şi Gomorei, afirmă că românii trebuie provocaţi cu informaţii care li se par tabu (până se vor euroconforma).

Hans Urs von Balthasar publica în 1970 un eseu despre Sfârşitul omului. Un alt teolog din Occident, preocupat de viitorul omului, Karl Rahner, considera încă din 1970 că omul este o fiinţă ajunsă la o gravă răscruce: optimist în ceea ce priveşte progresele realizate în toate ştiinţele, ştie însă mai puţine lucruri despre propria sa origine şi despre propriul său sfârşit decât în toate epocile trecute.

Și teologul ortodox P. Evdokimov arată eşecul umanismului ateu într-un capitol despre om din cartea Iubirea nebună a lui Dumnezeu: observăm o redutabilă regresiune spre maimuţa savantă cu bomba atomică în mâini: un soi de neprevăzută mutaţie antropologică survenită de-a-ndoaselea. Supraomul lui Nietzsche riscă să se plictisească văzând evoluţia regresivă spre acest homo stupidus teoretizat de doctrinari.

Ce putem zice noi, în epoca molimelor puse la cale în laborator şi servite în ambalaj de Apocalipsă?

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here