Cum va arăta lumea după criză? Unde va fi România? (1)

Vreți să știți cum va arăta lumea pentru România după criza coronavirus? Uitați-vă la imaginile miilor de sărmani români înghesuiți pe aeroportul din Cluj pentru a pleca în Germania la cules de sparanghel.

12 curse charter spre destinații din Germania – Berlin, Baden-Baden/ Karlsruhe, Dusseldorf au purtat peste 2.000 de oameni speriați de foame și de sărăcie pe ogoarele nemților într-un gest de umilință națională supremă și niciun lider politic nu s-a îngrozit, niciunul nu a avut decența să plece capul și să tacă măcar pentru o zi. Singurul lucru pe care l-au remarcat politicienii a fost că cei 2.000 de români nu au respectat distanțele minime dintre ei prevăzute de ordonanțele șefului lui Arafat, cum s-o numi el.
De fapt, asta e viața care ni s-a oferit în ultimii 30 de ani: plecați și munciți în străinătate, plecați că aici nu putem să facem nimic! Niciun politician român nu s-a arătat vreodată înspăimântat de faptul că o treime din forța de muncă națională a plecat din țară. Și se pare că tot asta e viața care ni se va oferi și de azi înainte.

Ne aflăm, acum, în mijlocul unei mari încercări. Dar această încercare este pentru întreaga planetă, cu deosebire pentru lumea occidentală, din care facem și noi parte. Hai să lăsăm un pic emoțiile la o parte și să privim ce se întâmplă în lume: liderii naționali cu anvergură, cu viziune, deja lansează programe uriașe de revenire a economiei după criză. Da, în vreme ce ai noștri citesc cu voce tremurată ordonanțele pentru culesul sparanghelului nemțesc și comunicatele cu crimele comise la Suceava, alții își mobilizează resursele pentru a reconstrui economia.

Dacă vrem să înțelegem cum va arăta lumea după criza coronavirus, ar trebui să ne uităm la ce fac acum liderii americani, cei germani și cei japonezi. Și n-ar strica să tragem cu ochiul și pe la unguri, la polonezi sau la cehi.

Administrația Trump a elaborat un plan de reconstrucție bazat pe cheltuirea de către guvernul federal a 2.000 de miliarde de dolari, la care se adaugă cei 2.300 de miliarde de dolari recent anunțați de către Federal Reserves: printre altele, 500 de miliarde de dolari pentru cumpărarea de obligațiuni municipale (adică împrumuturi pentru orașe), 600 de miliarde de dolari împrumuturi pentru companii cu mai puțin de 10.000 angajați și 350 miliarde de dolari împrumuturi pentru micile afaceri.

Japonia, a treia cea mai mare economie a lumii, alocă pentru revenirea din criza economică 992 miliarde de dolari, adică 20% din PIB. Guvernul japonez va suplimenta cheltuielile bugetare cu 62% (da, ați citit bine, cu 62%, 16,8 trilioane de yeni în plus)! Bani pe care îi va lua din emiterea de obligațiuni (14,5 trilioane de yeni) și emiterea de obligațiuni pentru construcții (2,3 trilioane yeni). 4 trilioane de yeni se vor distribui către familiile cele mai afectate și 2,3 trilioane de yeni vor fi plătite firmelor mici și mijlocii care au afacerile închise sau sever afectate.

O fi remarcat oare cineva de la București că guvernul lui Shinzo Abe emite (și nu e prima oară!) „obligațiuni pentru construcții” – adică obligațiuni menite să acopere cheltuieli destinate lucrărilor de infrastructură publică? Întreb retoric, desigur, răspunsul îl vedem cu toții.
Germania, la rândul său, a adoptat un plan de 750 miliarde de Euro (cam 20% din PIB) pentru a putea reveni din dezastrul economic actual. Pentru prima oară după mulți ani, Germania se va împrumuta, cu o sumă destul de mare, 156 miliarde de Euro (cam 4% din PIB), atât de dispusă la efort financiar este Angela Merkel. Planul german prevede inclusiv intrarea statului în acționariatul firmelor esențiale, prin cumpărare de acțiuni.

Dar hai să venim și în regiunea noastră, în Estul Europei, în liga în care jucăm și noi.

Ungaria, bunăoară, o țară de două ori mai mică decât România și o economie cât 60% din economia noastră, mobilizează cam 30 de miliarde de Euro pentru compensarea efectelor crizei, ceea ce reprezintă 20% din PIB. Orban Viktor a anunțat inclusiv un fond strategic de 1,3 miliarde de Euro pentru investiții în infrastructură.

Polonia, cea mai mare economie a regiunii, o țară de două ori cât România și o economie de două ori și jumătate mai mare decât a noastră, aruncă în lupta împotriva crizei economice nu mai puțin de 47 de miliarde de Euro (aproape 10% din PIB). Din totalul celor 212 miliarde de zloți ai planului de ieșire din criză, 30 de miliarde de zloți se vor duce în plata șomajului tehnic, 7,5 miliarde în investiții în sistemul de sănătate, 70 de miliarde de zloți în întărirea sistemului financiar și 30 de miliarde de zloți în investiții în infrastructură.

Republica Cehă și-a asumat un plan de stimulare a economiei de o amplitudine nemaiîntâlnită în istoria țării, de aproape 18% din PIB (aproximativ 50 de miliarde de dolari).

Dar ia să vedem ce plan are guvernul de la București. Unul simplu, cu care, de altfel, nici nu ne-a surprins: să facă lucruri ușoare, ieftine și care să nu pună în pericol procentele din sondaje.

Bugetul de combatere a crizei coronavirus anunțat până acum la noi este unul pe măsura viziunilor politicienilor noștri: până în 10 miliarde de lei pentru plata șomajului tehnic și maxim 15 miliarde de lei garanții pentru susținerea creditării IMM-urilor. Cam asta e tot, plus ceva bonificații pentru plata taxelor la timp, pentru puținele firme care o mai pot face. Adică un total de vreo 25 de miliarde de lei, vreo 5 miliarde de Euro, adică sub 3% din PIB, cu banii de la Comisia Europeană incluși aici.

Ce înseamnă asta? Condamnarea la înapoiere și fixarea noastră în divizia ultimă a Uniunii Europene pentru câteva decenii. Orice minte normală își poate da seama că, dacă celelalte state membre UE (și în primul rând vecinii noștri) alocă pentru compensarea crizei sume de câteva ori mai mari decât România, companiile din acele state vor deveni și mai competitive decât erau, în raport cu noi.

Ungurii și polonezii vor atrage și mai multe investiții decât noi și mai sofisticate. Aici viitorul sună cam trist: exodul celor instruiți și al celor neinstruiți va continua la fel ca și până acum, medicii către spitalele vestice și zilierii către câmpurile cu sparanghel; companiile românești vor fi din ce în ce mai puține și mai slăbite. Numai politicienii vor prospera, alături de favorizații sorții: beneficiarii pensiilor și salariilor speciale.

Oare chiar nimeni să nu priceapă la București că orice dolar pe care Ungaria sau Polonia îl investește și noi nu înseamnă, de fapt, o diferență de zeci de dolari în salarii, o diferență de zeci de procente în nivel de trai?

Cum se face oare că din șapte partide parlamentare niciunul nu are o viziune pentru ieșirea din criză? Niciunul nu propune un plan coerent, bazat pe o terapie de șoc și pe mobilizarea unor resurse la fel de mari precum pierderile generate de virusul din Wuhan. Pentru ce mai facem alegeri la fiecare patru ani, dacă toate partidele din parlament nu trăiesc decât pentru a-și încasa subvențiile de 100 de milioane de Euro?

(va urma)

Petrisor Gabriel Peiu

 http://m.ziare.com