Pâinea de la „Budăi”

Epidemia n-a oprit producerea pâinii la brutăria de la Telenești, deși cererea a scăzut drastic, pentru că școlile și grădinițele și-au sistat activitatea în timpul stării de urgență. Pâinea este vândută doar la magazinele din localitățile din împrejurimi. Am mers cu Simion Baltag, șofer-expeditor care duce pâine în asortiment și alte produse de panificație în zece sate din raioanele Telenești și Călărași.

Diminețile, la ora 7.00, Simion Baltag iese din casă. În drum spre brutărie, lângă blocul unde locuiește, întâlnește zilnic un cățel. L-a botezat Cuciu. Nu iese din casă fără mâncare pentru el. Cățelul sare jucăuș, se gudură, își primește tainul.

Peste un sfert de oră, trei hamali încarcă pâinea într-o mașină cu dubă, condusă de Simion Baltag, pe care o duce în magazinele din satele: Inești, Codru, Hirișeni, Budăi, Crăsnășeni, Bogzești, raionul Telenești; și în Bahu, Bravicea, Meleșeni, Țibirica, raionul Călărași. De câteva zile, în vânzare sunt și cozonaci. Acesta este traseul lui și ora când mașina plină cu pâine pornește în localități. Alți șoferi încep lucrul de la patru dimineața.

Neîngrijiți și chinuiți de nevoi

În timp ce camioneta se încarcă, simt mirosul frumos al pâinii, amestecat cu cel dulce și înmiresmat al cozonacilor. Lângă ușa fabricii este plasat un anunț care interzice intrarea în interior. Alături, la un oberliht întredeschis, leg o discuție cu Iulia. Este angajată a fabricii de pâine. Aflu că pe timp de Covid-19 producerea pâinii a scăzut, dar și comenzile pentru cozonaci și pască sunt mai mici în comparație cu anii trecuți. Anul acesta fabrica a copt 11.000 de cozonaci, față de 20.000 în anul trecut.

Intrăm în satul Inești. Magazinul „La răscruce”, de pe strada Ion Șoltoianu, are ușile închise. Peste câteva minute poposește grăbită vânzătoarea. Anunță șoferul că săptămâna aceasta comanda de pâine va fi mai mare. Vine Paștele. Cât se descărcă pâinea, lângă magazin se adună câțiva bărbați și o femeie.

Distanța dintre ei nu este păstrată. Aceștia nu au mănuși, măști. Îmi dau seama că ei nu cred în existența Covid-19, care bântuie prin lume și răpune vieți omenești. Bărbații fumează, discută lucruri cotidiene. Scuipă pe rând prin părți parcă se întrec. Nici prezența femeii nu-i oprește. Arată neîngrijiți și chinuiți de nevoi. Femeia, care stă la vreo trei metri distanță, nu arată mai bine.

Biserica de la Inești e cu Mitropolia Basarabiei

Mașina pornește spre magazinul „Mihaela”, de pe aceeași stradă. Se apropie un bărbat de magazin. Ion (45 de ani) locuiește la câțiva metri distanță. Îmi spune că are acasă doi copii mici (10 și 3 ani) și are frică să nu-i atingă virusul. „Am decis cu soția ca micuții să stea doar în ogradă. Ea iese, peste o zi, la serviciu. Lucrează asistentă medicală la spitalul din Telenești”, îmi spune el cum se protejează de molima ce a dat peste noi. Ion spune că la Telenești sunt deja 11 cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19 și că totul s-a început de la femeia venită de peste hotare care a născut în maternitatea din centrul raional.

Ion se întreabă cum va proceda preotul din sat cu slujba din seara Învierii. Va fi oare posibilă prezența enoriașilor la slujbă? Alături, un bărbat în vârstă spune că nu e decis definitiv, dar se vorbește că preotul va ține slujba, iar oameni vor sta prin curți și vor asculta.

„Biserica noastră aparține Mitropoliei Basarabiei. A trecut mai bine de un deceniu de când lumea din sat a decis așa la o adunare. Pentru că acolo preoții au salariu, iar banii adunați prin sate sunt folosiți la menținerea lăcașelor, iar la cealaltă mitropolie se știe că se strânge dijmă”, încheie bătrânul și intră în magazin după pâine de la Budăi, nu înainte de a-și stropi mâinile cu licoarea din vasul pus la intrare, alături de care   este un anunț ce recomandă cumpărătorilor să păstreze distanța și să-și dezinfecteze mâinile.

Cipici, căldări, chipiuri, băsmăluțe legate de poartă

Intrăm în al treilea magazin de la Inești, care e al Lidiei Ivanovna, aud de la șofer. Femeia a lucrat vreo jumătate de secol prin brutării, în calitate de tehnolog. „Sunt și una din fondatorii „Budăi Grup” S.R.L. Toată viața am trăit făcând aluat diferit, iar mirosul pâinii îl am în suflet”, îmi spune ea. După cum este echipată și după informația de pe ușă, plus scaunele așezate pentru cumpărători la intrare, îți dai seama că aici se respectă regulile antiepidemice.

Observ la magazine câte-un vas cu dozator, legat cu ață. Conținutul din el e diferit – la unii e rachiu cu oțet, la alții spirt, dezinfectant, apă oxigenată cu rachiu. „Să ajute”, comentează vânzătoarea de la cel de-al patrulea magazin din Inești.

La ieșirea din sat, pe strada Ion Șoltoianu, pe o poartă impunătoare din fier forjat a unei gospodării, văd agățate multe feluri de cipici de cameră, șlapi, chipiuri, căldări. Credeam că așa usucă încălțămintea oamenii, dar șoferul îmi spune că gospodarul acesta vinde încălțări pentru săteni. Într-un cuvânt, comerț marca Inești.

Despărțiți la Paști de rude, prieteni și copii

Pe drum șoferul îmi spune că pâinea, cozonacii și pasca se vor vinde mai puțin, deoarece oamenii nu se vor mai întâlni de sărbători ca în anii trecuți, cu rude, copii, prieteni. Nu vor dărui cozonaci. Cumpără puțin. „Covidul i-a despărțit pe o perioadă”, zice el.

La 9.50, trecem prin satele Mihalașa, Ciulucani, Mândrești și ajungem la Codru. Satul e mic. Clădirea magazinului e de pe timpul URSS. Pe scările stricate, stă o femeie cu sapa în mâini și o torbă. Așteaptă să se descarce pâinea. Un miros puternic de clor mă face să nu intru în magazin. Intru în discuție cu Raisa (57 de ani). A venit să-și ia baterii pentru „radiuță” (probabil, diminutivul de la radio).

Merge la deal să pună fasole. A crescut patru copii. Numai unul este lângă ea, lucrează pe ambulanță la Telenești, ceilalți sunt peste hotare. Soțul i-a murit. „Bine că nu mai este, de bun ce-o fost”, zice ea mărunțel. În viață a lucrat la tutun. Acum trăiește din mila copiilor săi. Pentru că încă nu a atins vârsta de pensionare, după reforma din 2017, „cine știe dacă mai apuc eu pensia”, adaugă ea cu vocea stinsă.

Ora 10.00. La Hirișeni pâinea este dusă în trei magazine. Observ multe case bătrânești nelocuite, cu geamuri stricate și ferestre deschise, grădinile cărora, în multe cazuri, sunt îngrijite, probabil, de vecini. Albul vișinilor și al cireșilor în floare dă culoare pământului suriu și uscat de secetă.

Calul Bălan, străjerul coronovarisului

Un magazin mic, burdușit cu de toate, cu un scaun lung în ușă, oprește chiar și șoferul cu lăzile cu pâini. Apropo, toată pâinea și alte produse de panificație sunt ambalate în peliculă de când s-a instituit starea de urgență, zice șoferul.

Vânzătoarea ursuză strigă la cumpărătorii din ușă, întrebându-i care și ce dorește să cumpere. Apropo, în toate magazinele lucrează doar femei în etate. „E cam peste mână, dar așa trăim, așa sunt timpurile”, mă lămurește un bătrân gârbovit de ani, care așteaptă pâinea de la Budăi zilnic, că „e tare bună cea sura”, subliniază el.

Al doilea magazin din sat e în aceeași clădire cu Centrul de Sănătate. O femeie corpolentă, în halat alb, cu mâinile în buzunare, discută pe scări cu un pensionar, care e la vreo patru metri distanță de ea. El a venit la poștă și la medic.

„Am cârcei noaptea. Ce să fac?”, întreabă acesta de medicul de familie. Poruncitor, zicându-i să nu se apropie, doctorița îi spune leacul: „Seara, ține picioarele în apă călduță, apoi freacă-le cu samahon. Apa să fie caldă, mă auzi?”, i se adresează ea pacientului, pe care-l atenționează să nu stea mult la poștă. „Mergeți acasă!”, îi poruncește ea și unei bătrâne. Bărbatul întreabă medicul și de măști, mănuși, dacă are în vânzare, aceasta îi răspunde: „De unde, că nu-s?! Și nu știu dacă vor fi”.

„Omul toată viața lui luptă cu moartea”

Tabloul este completat de un tânăr care așteaptă pe scările magazinului ca pâinea să fie pusă pe rafturi. Îmbrăcămintea bună de sport îi trădează apartenența orășenească. Stă la bunici împreună cu fratele său pe perioada carantinei. Se pregătește de bacalaureat, îmi spune el.

Drumul șerpuit de țară ne duce spre Budăi. Aducem pâine la magazinele Budăi-Centru și Budăi-Țarna. Lume puțină pe drumuri. Apropierea mașinii cu pâine îi face pe câțiva oameni să se adune de pe poteci. Unii poartă măști și mănuși. Intră câte unul în interior. Aici sunt niște magazine moderne în comparație cu cele vizitate până acum. Îmi spăl mâinile cu licoarea din vasul de la ușă. E rachiu.

Îl întreb pe nea Gheorghe dacă nu are frică de Covid-19. „De ce să mă tem? De boală? Omul toată viața duce o luptă cu moartea, ca să trăiască mai mult”.

La 11.30, intrăm în Crăsnășeni. La primul magazin vânzătoarea Rodica (57 de ani) ceartă o femeie ca să respecte regulile și să intre câte unul în magazin. „Acasă să stați unul lângă altul!”, strigă ea la câțiva potențiali cumpărători. Intru cu ea în vorbă cât așază cele 100 de pâini pe rafturi. Îndată ce i-am întins GAZETA, femeia a schimbat tonul vocii, zicându-mi că se bucură că am intrat în satul lor. „Eu citesc și mai știu câteva femei cărora le place să citească ziare”. Femeia mă asigură că se va abona la GAZETA de Chișinău.

Ca să nu bea cineva rachiul, pune o pastilă de clor

Mă întreabă dacă am frică de Covid-19. Îi spun că ar trebui să fim precauți. „Atâta informație! Multă este și falsă. Nu știu deja cui să cred”, mi se destăinuie ea.

Șoferul numără lăzile cu pâine de la un magazin la altul. „Azi mă întorc la fabrică cu butca goală”, îmi spune el. La fiecare magazin lasă de la 50 până la 160 de pâini.

Cumpăr o sticlă cu apă de la al treilea magazin din Crăsnășeni. După ce-mi achit băutura, apăs pe dozatorul cu dezinfectantul de la ușă. Simt un miros puternic de clor. Întreb vânzătorul ce este în vas. „Rachiu cu o pastilă de clor. Dacă nu pun, atunci îmi beau rachiul”, mă asigură acesta.

Ora 12.40, ambele magazine din Bogzești sunt ale Mariei Balmuș. La unul vinde ea, la celălalt are vânzătoare. Lucrează fără zi liberă, pentru că vânzările sunt mici. În discuție aflu că și soțul ei, Nicolae Balmuș, a fost pe timpuri corespondent la „Viața satului”. Demult nu mai lucrează în domeniu.

„A fost primar. Apoi am luat pământuri și ne zbuciumăm ca să trăim”, mărturisește ea. Îi dau ultimul număr al GAZETEI de Chișinău și pornim spre satele din raionul Călărași. Bogzești e ultimul sat din raionul Telenești unde pâinea a fost deja livrată.

„Doar bătrânii mai citesc ziare”

În satul Bahu, Călărași, sunt puțin peste 200 de locuitori. Lângă două magazine, dintre care unul închis, văd o magherniță cu ferestre mici, albastre, pe care scrie „Oficiul poștal MD-4413, Bahu, Călărași”. Intru. Podeaua e proaspăt spălată.

Pe masa tinerei poștărițe Dumitrița nu văd niciun ziar. În schimb, pe o altă masă, sunt înșirate mărfuri de primă necesitate – gel ieftin de veselă, săpun de rufe, odicolonuri, ciorapi, atât își pot permite să cumpere bieții pensionari. Dumitrița o înlocuiește temporar pe poștăriță, de fapt, ea lucrează la Călărași. Aflu că la Bahu lumea nu obișnuiește să se aboneze la ziare. „Doar bătrânii mai citesc ziare”, îmi spune ea.

La magazinul „Casa Mare” din centrul satului Bravicea și pe drumuri nu se vede zare de om. Lăsăm o ladă de pâine intermediară feliată (zisă greșit „sură”). Bravicea se învecinează cu Meleșenii. În multe gospodării observ sere mari, de zeci de metri pătrați. Șoferul îmi spune că aici lumea crește legume și verdețuri. Piața de desfacere e la Călărași. Multe familii se întrețin din asta. Casele din sat sunt pestrițe, unele mai arătoase, altele părăsite, altele sărăcăcioase. În câteva curți observ câte trei, patru copii cum se joacă. Acolo sunt sfori pline cu rufe, iar de la poartă se observă sărăcia și greutățile.

E aproape ora 14.00. În magazinul de la Țibirica un băiețel de vreo șase ani o roagă pe vânzătoarea Lucia, echipată cu mănuși și mască, să-i dea din toți leii și bănuții adunați în pumn biscuiți cu ciocolată. Copilul rușinos, îmbrăcat sărăcăcios și murdar, așteaptă cu nerăbdare dulciurile.

Lucia îmi spune că la ei carantina se respectă. Sunt de veghe doi medici de familie, plus asistenta medicală. Țibirica are circa 2200 de oameni. „Atâția sunt pe liste la alegeri. În realitate, votează vreo 50%, că restul sunt plecați”, precizează ea.

Pe la patru, Simion Baltag, șoferul nostru, se întoarce acasă. De obicei, vine cu două pâini. În drum spre casă, în același loc, este întâmpinat de Cuciu. Cățelul așteaptă iar să fie hrănit. De data aceasta știe că primește pâine. Bărbatul îi dă patru felii din franzelă, pe care cățelul le adună grijuliu, apoi, încet, le ia pe toate patru odată și se îndepărtează.