Studii în țara mea (5)

După apariția pe un site de la Chișinău a articolului „Bursele româneşti pentru Moldova: „prieten” în piele de oaie?” (publicat la 12 februarie 2020 pe noi.md – n.r.), GAZETA de Chișinău a cerut opinia pe marginea acestui text mai multor absolvenți ai unor instituții de învățământ din România, rugându-i să răspundă la două întrebări: De ce ați ales să vă faceți studiile în România? Ce v-au dat studiile în România?

În acest număr al ziarului publicăm răspunsul lui Sergiu Tabuncic, doctor în istorie, cercetător științific coordonator, secția Istorie Medievală, Institutul de Istorie din Chișinău.

„Un rol important în revirimentul spectaculos și în dezvoltarea științei istorice din R. Moldova l-au avut contactele cercetătorilor autohtoni cu marii autori de studii istorice din Țară”

„Evident, ar fi dificilă încercarea de a evoca în puține rânduri starea învățământului universitar din Republica Moldova din ultimele aproape trei decenii și strategia României privind oferta sa de studii universitare și postuniversitare pentru absolvenții liceelor și universităților dintre Prut și Nistru. O asemenea încercare a făcut autoarea articolului Bursele românești pentru Moldova: ”prieten” în piele de oaie?, Cristina Agatu, care fixează cadrul general al raporturilor româno-moldave în acest domeniu, stabilind oarecum pertinent unele evoluții și particularizări, pe de o parte, iar pe de alta, nu rezistă tentației de a înțelege greșit anumite fațete ale ansamblului, interpretându-le prin reacții stereotipe antiromânești specifice celor mai gălăgioși partizani ai propagandei moldoveniste. Aici și acum, nu văd rostul de a i le consemna și combate, ele nu merită să fie luate în seamă de cititorul conștient, elevat, care inevitabil le va percepe ca pe o parodie a stilului patriotard al moldovenismului primitiv, încă incurabil.

În ce mă privește, urmând studii doctorale la Facultatea de Istorie a Universității ,,Al. Ioan Cuza” din Iași (1994-2000), pot afirma că am avut șansa unică de a cunoaște o pleiadă remarcabilă de profesori și cercetători care, prin activitatea lor didactică și deopotrivă prin opera științifică, au contribuit în chip esențial la progresul educației istorice și a istoriografiei naționale și europene.

Trecutul spațiului pruto-nistrean, în lucrările acestor slujitori ai Muzei Clio, este în mod organic privit și explicat prin prisma legăturilor permanente cu teritoriile învecinate și a unității perene și indestructibile a poporului român. Este abordarea care evidențiază obiectiv drumul parcurs și cel pe care-l mai are de străbătut românimea din care fac parte și comunitățile de moldoveni din dreapta și stânga Prutului.

Cei mai de seamă exploratori ieșeni ai trecutului sunt continuatorii unor vechi și bogate tradiții de documentare și creație istorică, ai unei valoroase moșteniri lăsate de iluștrii înaintași, care au adus o contribuție remarcabilă la devenirea și îmbogățirea tezaurului științei istorice naționale și europene. Aceste frumoase tradiții constituie, fără îndoială, un motiv de mândrie profesională, dar, în același timp, și o obligație morală pentru istoricii de astăzi de a spori prin activitatea lor prestigiul patrimoniului istoriografic românesc.

Astăzi se recunoaște că un rol important în revirimentul spectaculos și apoi în dezvoltarea științei istorice din Republica Moldova l-au avut contactele cercetătorilor autohtoni cu marii autori de studii istorice de la Iași și din alte centre științifice din Țară. Totodată, prin activitatea mai tinerilor specialiști basarabeni formați la școlile științifice ale savanților români, istoriografia din Republica Moldova s-a plasat și mai profund pe coordonatele istoriografiei naționale românești și europene.

Cunoașterea trecutului este o necesitate și are un important rol cognitiv și educativ. Trecutul se bucură de autoritatea faptului real, întâmplat, oferind o serie de exemple care par indispensabile în scrutarea viitorului, uneori chiar cu o precizie nebănuită. Trecutul prezintă întotdeauna un mare interes, iar istoricul chemat să-i detecteze ipostazele trebuie să-și cunoască liniile definitorii ale profesiei, care nu se însușește decât printr-o muncă perseverentă. Acest fapt l-au ilustrat neobosiții profesori de la Iași în toată desfășurarea de investigații istorice la care lucrau ”, a notat, pentru GAZETA de Chișinău, istoricul.

Studiile în România, o acumulare de întâmplări fericite așteptate

,,Mărturisesc că selectarea mea pentru studii doctorale la amintita facultate a fost o acumulare de întâmplări fericite așteptate, care i-a avut drept protagoniști principali pe eminentul profesor universitar Gheorghe Postică, arheolog și istoric medievist chișinăuian, care prin dăscălia sa a atras numeroși studenți în comunitatea științifică, facilitându-le și accesul la programele de doctorat conduse de distinșii profesori ieșeni – academicienii Ioan Caproșu și Victor Spinei, doctorii Dan Gh. Teodor și Ion Ioniță.

Prin studiile făcute am conștientizat că impactul adânc al meseriei de istoric se datorează modelului de trudă evocat mai sus și infinit mai puțin unor inspirații de moment. Încercăm să respectăm această exigență care garantează utilitatea și valoarea disciplinei practicate, ferind-o de impostură sau superficialitate păguboasă.”