In memoriam Valeriu Muravschi

Primul premier al Republicii Moldova după obținerea independenței, Valeriu Muravschi, s-a stins din viață, la vârsta de 70 de ani.

Cu mare durere-n suflet vă spun că astăzi, 8 aprilie, eu am pierdut un coleg și un frate; noi am pierdut un patriot, un om de stat, premierul Independenței noastre.

Eu i-aș spune Premierul Independenței, pentru că la momentul adoptării Declarației de independență el era prim-ministrul Republicii Moldova. Mircea Snegur a făcut un lucru bun atunci când l-a propus pe Muravschi. A fost o surpriză pentru noi, el era un om tare de treabă. Și în genere pot eu să mă laud acum că l-am adus eu în politică, că el era un economist practician, am fost colegi de grupă, de facultate de economie, colegi de cameră și mai departe cumetri și ce vreți pe lumea asta, staroste de însurătoare…

Pot să vă spun ceea ce nici eu nu știu. Tragedia vieții lui a fost ceea ce s-a întâmplat în primii ani de viață: el împreună cu fratele lui, Sergiu, a nimerit într-un incendiu grav de tot și desigur că a avut o sumedenie de operații la Odesa, dar cine se ocupa atunci de operații plastice? Mai târziu, când a fost posibilitatea, când a ajuns ministru de finanțe și prim-ministru, i-au propus chiar unii din prim-miniștrii din Occident și el a spus: „Eh, dacă în tinerețea mea frumoasă n-am putut să am alt chip, acum ce îmi mai trebuie?”. Și iată, așa a rămas săracul.

El niciodată nimic nu a ascuns, nici nu putea ascunde. Chiar a fost direct și fără măști, fără deghizări și așa mai departe. A fost un om direct. Muravschi, dacă era atunci, la 2 martie 1992, prim-ministru, vă imaginați că el știa aproape tot. Cred că el a plecat cu niște mari secrete în lumea cealaltă.

În acel ultim interviu la Europa Liberă, despre viitor, prietenul meu spunea:

„Eu țin mult la Republica Moldova, eu țin mult la pământul ăsta, la oamenii ăștia, dar noi nu avem viitor. Unica salvare a noastră este unirea cu România, aderarea la Uniunea Europeană. Și eu nu înțeleg de ce multă lume de aici, de la noi, se teme? De ce vă temeți? Duceți-vă și vă uitați cum trăiesc acolo! Nu zic că e super, dar, totuși, e altă situație, vorbind de Uniunea Europeană.”

Își iubea foarte mult familia, el îi adora pe copiii săi, putea să facă orice sacrificiu în numele binelui copiilor lui. Of, tare își mai iubește copiii. Și Gicu, cu soția și cu fiica lor sunt aici, adică nepoata lui învață în Occident, dar Lucica, fata lui botezată și de mine, Lucica e în Statele Unite cu Petrică al ei și trei copilași – doi i-au avut când au plecat, unul s-a născut acolo, și, iată, el se pregătea ca vara asta să-și întâlnească nepoții la iazul lui de la Sirota.

Valeriu spunea: „Să stau o vară cu dânșii, să mă satur de ei”. Și iată că nu s-a mai săturat…Și iată așa a rămas lucrul acesta. Ce-o să facă mai departe copiii lui, ce o să urmeze? Din păcate, cei din Statele Unite nici la înmormântare nu vor putea veni. Asta este grav de tot. Eu nu știu dacă el își dădea seama în ultimele clipe ale vieții lui ce înseamnă asta, să nu-i vină cei trei nepoți din Statele Unite să-l petreacă pe ultimul drum. Dumnezeu să-l ierte! A fost un om al plaiului și îi vom duce lipsa, zău că îi vom duce lipsa.”

Vasile Șoimaru