Despre discriminare

228
0
Adrian Ciubotaru
Adrian Ciubotaru

Am dezvoltat o adevărată obsesie pentru dreptate. Ne irită orice fel de inegalități. Cu toții vrem să fim tratați în același mod, nepărtinitor, echitabil. Dacă balanța nu se echilibrează perfect, simțim nevoia să acționăm. Prompt, hotărât și mai ales în văzul lumii: o nedreptate ne poate afecta strict individual, dar trebuie reparată numaidecât în public.

Grija chinuitoare pentru echilibrul etic este ușor de înțeles: venim după secole și milenii de împilare, segregare, tratament selectiv, într-un cuvânt, discriminare. Acum, vrem să facem dreptate tuturor. Occidentul își achită datoriile pe care le are față de minorități și fostele colonii. Țările care imită Occidentul mai au de făcut ceva pentru majoritățile lor de acasă, dar în general se înscriu în aceeași tendință. O duzină-două de dictaturi și regimuri autoritare sfidează fățiș retorica “drepturilor”, dar și acolo oamenii sunt la curent că li se cuvine mai mult decât li se oferă.

Principiul egalității și dreptății pentru toți este, desigur, un ideal. Revoluția tehnologică și prosperitatea lumii de azi au îngăduit o relativă cumpănire a balanțelor, dar idealul nu a devenit mai puțin utopic din cauza aceasta decât era pe vremea lui Thomas More sau Charles Fourier. Orice produs al minții umane, luminată de rațiune, este frumos în sine. Mai grav e atunci când machetele ideale de societate ies din “cei patru pereți ai gândirii”, devenind un bun comun.

Muritorul de rând reține, prin definiție, liniile directoare ale ideilor care îi plac. Complexitatea și nuanțele îl depășesc, și atunci el reduce totul la o teză simplă, dar funcțională, cu rezultate cuantificabile. În cel mai rău caz, e un fel de Șarikov, cel care restrângea întreaga doctrină socialistă la practica lui “взять всё, да и поделить”. În cel mai bun caz, e un legiuitor care îl transformă pe angajator în sclavul angajatului sau un activist care ține morțiș ca negrii să obțină tot atâtea premii Oscar ca și albii. Personajul lui Bulgakov nu ia în calcul efortul celor care au agonisit averile naționalizate peste noapte de bolșevici. Pe politicianul populist nu îl interesează competența reală a angajatului, care ar putea fi un trântor și un profitor. Pe activist nu-l deranjează valoarea filmelor care pretind la Oscar. Am putea spune chiar că nu o percepe sau că îi este indiferentă. Ceea ce contează, în toate cazurile, este egalitatea cantitativă, aplicarea pur mecanică a principiului: “Ai tu, să aibă și celălalt!” Fără nuanțe, dincolo de orice merit sau necesitate, doar pentru că, altfel, am încălca postulatul sacrosanct al democrației absolute, care îi include pe toți și nu discriminează pe nimeni.

Matematica nondiscriminării, deși pare simplă pe hârtie, complică problemele în loc să le soluționeze. Realitatea se opune ideilor pe care ni le facem despre dânsa și nu se lasă învinsă decât atunci când o negăm. Negarea realității poate duce însă la urmări imprevizibile și, deseori, foarte grave.

Era de așteptat că și “coronavirusul” va fi introdus în ecuațiile fără necunoscute ale ideologiei dominante. Și iată că s-a întâmplat. Băgătorii de seamă și directorii de opinie au constatat, în spiritul vremii, că “boala nu discriminează pe nimeni”, deși statisticile arată altceva: “democratul” și “imparțialul” covid este necruțător îndeosebi cu cei trecuți de anumite vârste și afectați de comorbidități. Confuzia dintre contaminare și boală, boală și terapie intensivă, terapie intensivă și moarte, pe fundalul declarației că maladia nu discriminează pe nimeni, a indus, în consecință, o stare de panică cu mult peste severitatea amenințării. Decidenții, la rândul lor, au insistat să fie internați toți bolnavii cu simptome, de-a valma, iarăși, pentru a nu discrimina cumva vreun grup. Fapt ce s-a dovedit fatal pentru anumite spitale, orașe și chiar regiuni.

Nu trebuie să fii savant ca să observi că natura discriminează, că este, prin definiție, nedreaptă cu ființa umană, și nu numai cu ea. Așa cum și omul, prin firea lui, nu poate fi întotdeauna drept cu semenii lui sau cu natura, chiar dacă și-o dorește din tot sufletul. Pentru a ne apăra de atacurile virușilor, mi se pare mai potrivit să apelăm acum la știință și la medicină decât la ideologii și idealuri. Iar dacă vrem să ne deosebim de Șarikov, ar fi bine să ne dorim nu o dreptate cantitativă, ci o justiție imparțială și respectarea întocmai a legilor. Repartizarea necondiționată a bunurilor materiale, a beneficiilor sociale și, să zicem, a polițelor medicale va fi privilegiul unei omeniri care va ști să prevină și să lupte cu pandemiile.

Azi acest lucru reprezintă un lux. O risipă mai curând morală decât financiară.

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here