Afacere creativă la Düsseldorf! O tânără designeră din Moldova gestionează un atelier de croitorie în Germania

3438
0

Ana Abrasoglu este o tânără din Republica Moldova care de mai mulți ani gestionează o afacere de succes în Turcia. De aproape un an, designera vestimentară a reușit să-și extindă businessul și în Occident – a deschis un atelier de creație la Düsseldorf.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Tânăra designeră a moștenit pasiunea de a crea haine de la tatăl său, inspirat, la rândul lui, de mama sa, care era croitoreasă în satul Brânzenii Noi (Telenești). Primul obiect vestimentar creat de Ana a fost o fustă, pe când avea doar zece ani, la îndrumarea tatălui său. Chiar dacă și-a făcut studiile la o facultate de contabilitate în România, după ce s-a mutat la Istanbul, Ana a decis să revină la pasiunea sa din copilărie. „Mi-am dorit mult să continui în domeniul modei și mi-am făcut studiile la Academia de Modă din Istanbul. Anume acolo am învățat partea tehnică, cum să creez modele și ilustrații fashion”, a precizat Ana.

La scurt timp, tânăra și-a deschis un atelier de croitorie la Istanbul. „Studiile din România mi-au fost de mare folos, pentru că acolo am învățat cum să gestionez corect banii într-o afacere. La început, a fost o investiție mare, dar am fost susținută enorm de soțul meu. Până în prezent, el crede în mine și în ideile mele”, a mai spus femeia de afaceri.

FOTO: arhiva personală/rochii create de Ana Abrasoglu
FOTO: arhiva personală/rochii create de Ana Abrasoglu

Un atelier în Germania și o fabrică în Turcia

Timp de șase ani, în atelierul din Istanbul, Ana Abrasoglu a produs o serie de obiecte vestimentare. Tânăra a creat fuste, rochii, pulovere și paltoane inedite pentru femeile din Orient și nu doar. Ulterior, tânăra din Moldova a deschis și o fabrică într-un alt oraș din Turcia – Bursa. „În atelierul din Istanbul făceam haine la comandă pentru femeile din regiune. Totodată, vindeam produse vestimentare și pe online. Aveam clienți din întreaga lume”, a spus designera.

De aproape un an s-au mutat cu familia în Germania. „După ce ne-am mutat la Düsseldorf, îmi era greu să gestionez atelierul din Istanbul. În prezent, am sistat activitatea acestuia. Dar continui să gestionez activitatea fabricii de la Bursa, unde coasem haine sport și accesorii pentru munte”, precizează Ana Abrasoglu.

FOTO: arhiva personală/bijuterii create de Ana Abrasoglu
FOTO: arhiva personală/bijuterii create de Ana Abrasoglu

Coase haine și pentru oameni cu statut social înalt

De mai mulți ani, Ana planifica să-și extindă afacerea pe piața europeană. Din moment ce s-a mutat în Germania, acest lucru a devenit posibil. „Am deschis un atelier la Düsseldorf. În prezent, creăm haine la comandă, genți, dar și pălării. Mai facem și bijuterii manuale pe care le vindem on-line”, a adăugat Ana Abrasoglu.

Până acum, designera din R. Moldova a îmbrăcat peste două mii de clienți din întreaga lume. „O parte din hainele pe care le-am creat au ajuns să fie purtate de oameni cunoscuți din Turcia, inclusiv femei cu statut social înalt. Evident, aceste piese vestimentare sunt mai sofisticate, sunt create hand-made”, a precizat Ana.

Piesele vestimentare create manual sunt cele mai scumpe din atelierele moldovencei. În atelierele acesteia lucrează angajați din Iran, Germania, Ucraina, Africa de Sud și Turcia.

FOTO: arhiva personală/rochii create de Ana Abrasoglu
FOTO: arhiva personală/rochii create de Ana Abrasoglu

Afacerea, afectată de virus

Tânăra spune că afacerea a fost afectată de coronavirus. „Din cauza virusului, suntem obligați să lucrăm de acasă, am rămas singură în Düsseldorf, iar la fabrica din Bursa se lucrează doar două ore pe zi. Vrem să protejăm personalul și din acest motiv la fabrică vin doar angajații din departamentul logistică, pregătesc comenzile și le trimit”, recunoaște Ana.

În acest moment, tânăra ajută personalul medical din Germania. „Mă aflu în Düsseldorf. Pe lângă comenzile pe care le am, mai cos și măști de protecție. Aceste măști ajung la un doctor, care lucrează într-o clinică germană din apropiere. Angajatul medical oferă gratuit aceste măști tuturor copiilor care vin la consultațiile lui”, spune Ana.

Virusul schimbă moda

Totodată, tânăra spune că lucrează la un proiect nou pentru afacerea sa. „De o perioadă de timp, am început să lucrez la un alt proiect. Fac măști stilate, pe care să le pot integra în colecția mea de haine, pălării și genți. Vor fi utilizate drept accesoriu la ținutele fetelor. Astfel, chiar dacă suntem obligați să purtăm o mască atunci când ieșim din casă, vom arăta stilat”, ne asigură Ana Abrasoglu.

Tânăra din Moldova susține că, până săptămână viitoare, măștile accesoriu vor ajunge în magazinele on-line.

Autor: Ana Sârbu

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE