Victoria

E o femeie pe care o admir din momentul când am cunoscut-o. Veselă, frumoasă și plină de viață este ea. Întotdeauna m-am întrebat: cum de i-au reușit atâtea în viață? Ori că numele i-a purtat noroc, ori că îngerul ei păzitor i-a fost mereu alături.

Trebuie să știți că s-a născut Victoria într-o familie cu mulți copii, ea fiind a șasea la număr. Când să împlinească șapte ani, hotărăsc părinții ei s-o dea la Școala-internat din Orhei. Auziseră ei că e bine acolo – copiii sunt hrăniți pe săturate, îi îmbracă statul și carte bună fac. Mereu s-a întrebat fata mai târziu de ce tocmai pe dânsa din cei nouă frați au dat-o de la casă.

„Poate nu mă vor?…”

Fapt e că, într-o zi, s-a trezit printre străini. A dus-o la internat tata și, la despărțire, atâta i-a spus: „Pe sâmbătă și duminică am să te iau acasă”. Așa a fost în câteva rânduri, apoi nu știu ce s-a întâmplat, dar uite că peste alte câteva săptămâni  n-a mai venit tata. S-o fi gândit, probabil, părinții că s-a obișnuit copila cu locul și oamenii de la internat.

Victoria însă, la cei șapte ani pe care-i, avea nu putea să înțeleagă de ce au uitat de dânsa. Poate că n-o mai vor?… Tot cu ochii la geam și la cărare. Dacă a văzut că nu mai vine părintele, ce face fata? Fuga la gară. Urcă în autobuzul care ducea spre satul ei de baștină. Îmbrăcată subțire, în niște încălțări de vară, cu genunchii dezgoliți, a atras privirea oamenilor din autocar. Era toamnă târzie deja, afară frig, pe alocuri dimineața se lăsa și bruma.

„Ai să vii acasă numai în vacanțe!”

Când a apărut în pragul casei, au amuțit părinții. Unde s-a mai văzut la șapte ani să pornești la drum lung fără o lețcaie în buzunar, fără să ai pe cineva dintre maturi alături? Numai un nesăbuit copil ca Victoria putea face una ca asta. De unde să bănuiască cei de acasă ce se întâmpla în sufletul fetiței? Cât de mult suferea ea despărțirea de cei dragi.

Tot în ziua aceea a luat-o tata la magazinul din sat și i-a cumpărat Victoriei încălțăminte călduroasă, un costum de sport și alte lucruri de care avea nevoie fata. Luni, a dus-o la internat și i-a poruncit: „Treburi de estea să nu mai faci, ai să vii acasă numai în vacanțe!”. Încetul cu încetul, pe nevrute firește, s-a obișnuit Victorița cu traiul la internat. Pur și simplu, nu avea încotro.

Participă la toate cercurile de la internat

Dar, pentru că întotdeauna avea ochii larg deschiși și minte luminoasă, și-a dat seama fata că și acolo, în instituția lor, unii se descurcă de minune și o duc mai bine decât alții. A observat ea că cei care au activități în afara orelor, mai ales cei care participă la cercuri sportive, sunt privilegiați într-un fel. Aveau un prânz adăugător și întotdeauna ceva gustos și caloric. Participau la concursuri mai des, călătoreau. Dacă mai luai și un premiu, la sigur că te trezeai printre vedetele școlii.

Victorița participa la toate cercurile de la internat. Spunea că îi era cu adevărat interesant și chiar era atrasă de diferite discipline de studiu. Învăța bine, se descurca la matematici, avea prietene de nădejde. Acasă se ducea doar în vacanțe…

Simțea nevoia să mai iasă din mediul cazon

Uneori sâmbetele și duminicile o luau profesorii în familiile lor. Cei care aveau nevoie de ajutor în casă – să le facă curățenie, să stea cu copiii lor sau să facă alte munci prin gospodărie. Nu s-a simțit umilită sau neglijată în vreun fel pentru că, spunea Victorița, erau buni cu ea.

Eu, de la înălțimea anilor pe care-i am astăzi, înțeleg altfel lucrurile, fata asta simțea atunci nevoia să mai iasă din mediul cazon al internatului, să se simtă în familie, chiar și dacă nu era a ei. Și pentru că era harnică și pricepută la multe trebi, mai că toate sâmbetele și duminicile era la cineva din profesori acasă. Astea au fost pentru Victorița primele lecții de viață…

Sângele apă nu se face

Au urmat altele. După școală, Victorița a făcut o facultate, a început la Universitatea Tehnică și a continuat la Universitatea de Stat. Vă spuneam, era bună la matematici și, firește, a făcut economie și contabilitate. Frumoasă femeie, deșteaptă, descurcăreață, a ieșit în lume s-o cucerească. Ajutor nu avea de la nimeni. Știa că trebuie să răzbată singură, să facă o carieră, să se mărite și să nască copii.

Și a reușit. Cu greu, cu necazuri, dar a răzbătut. Ba de multe ori le-a fost de mare ajutor și celor de acasă. N-a uitat niciodată că vine dintr-o familie cu mulți copii și că, orice s-ar întâmpla, sângele apă nu se face. Cu anii chiar s-au apropiat frații foarte mult.

La început de viață, eroina noastră, Victoria, nu avea ajutor de la nimeni. Știa că trebuie să răzbată singură, să aibă o slujbă și să-și facă și o familie. I-a fost foarte greu, dar a reușit. Ba de multe ori le-a fost de ajutor și fraților. N-a uitat niciodată că vine dintr-o familie numeroasă și că, orice ar fi, sângele apă nu se face.

Și pentru că e o fire luminoasă și optimistă în pofida necazurilor, în jurul Victoriței întotdeauna e multă lume. Colege de școală, prietene de facultate sau colege de muncă și mulți alții pe care i-a cunoscut de-a lungul anilor. Și noi ne-am întâlnit într-un colectiv și, de vreo douăzeci de ani, mă uimește prin energia ei debordantă și pofta de viață.

Cum l-a cunoscut pe Laszlo

Așa a fost întotdeauna. Țin minte cum mi-a povestit ea odată cum a făcut cunoștință cu un ungur. Venise profesorul cela în Moldova într-o deplasare de serviciu, tânăr era și el, la început de cale, și curios să afle cât mai multe despre țara unde venise.

Un coleg de breaslă l-a dus la Nistru. Și să vezi întâmplare. Tocmai în ziua aceea pe malul Nistrului se bronza și se scălda și Victoria împreună cu niște colege de facultate. Așa s-a întâmplat că s-au cunoscut. Dar vă spuneam că dânsa nu trecea niciodată neobservată. I-a plăcut ungurului și a dorit s-o cunoască mai bine.

Cât s-a aflat Laszlo în Moldova o vedea în fiecare zi. Buchete de flori, bomboane, o pereche de ciorapi sau mai știu eu ce altceva, astfel îi mulțumea ungurul pentru că fata îl ajuta să cunoască Chișinăul și orașele mai mari ale Moldovei. Venea și pe la căminul studențesc, un mediu diferit față de cel pe care-l știa el în Ungaria.

Cadoul mult râvnit – blugi din America!

Când a venit vremea ca Laszlo să plece la Budapesta, Victoria l-a petrecut la aeroport și i-a înmânat un prezent din partea ei – o cutie de bomboane și o sticlă de vin. Atât a putut să-i cumpere. Era studentă și nu aștepta ajutor de nicăieri… Mult s-a mirat fata că Laszlo a început să-i scrie. Răspundea și ea la scrisori.

Călătorea ungurul des peste hotare, pesemne era un specialist bun în domeniul lui de activitate. De peste tot îi trimitea Victoriei cărți poștale cu vederi din alte țări. Odată, într-o scrisoare, o întrebă el ce și-ar dori dânsa cadou, să-i scrie neapărat. O pereche de blugi, îi răspunse tânăra. Pe la noi erau foarte scumpi atunci și rar cine-și putea permite să-i cumpere de pe piața neagră. Și ce credeți, Victoria și-a primit cadoul! Laszlo i l-a trimis dintr-o țară unde se afla în interes de serviciu.

Ieșirea din „țarc”, la invitația profesorului ungur

Vreau să precizez că relația dintre cei doi a fost, orice s-ar crede, una platonică. Împărtășeau un sentiment curat și reciproc de simpatie. Ce-i drept, din partea profesorului (ajuns de altfel și rector al unei universități din Budapesta) era și admirație, și ceva mai mult, stăpânit de inteligența și buna sa creștere.

Anii treceau, Victoria s-a măritat, profesorul era însurat în vremea când se cunoscuseră. Și odată a invitat-o în Ungaria pe ospețe împreună cu familia. A fost prima lor călătorie peste hotare. I-a primit Laszlo acasă, apoi i-a cazat la vila lui ce se afla în afara Budapestei. Și astăzi își amintește Victoria cu emoție despre acele vremi.

Prietenul de departe

Pentru că la mijloc sunt ani și ani. Și în toată această perioadă și-au scris mereu. Într-o zi, s-a trezit femeia acasă cu o persoană venită din Ungaria. Era un student de-al nostru care-și făcea stagiul peste hotare. L-a trimis Laszlo să afle dânsul cum o mai duce Victoria. Se cam înstrăinaseră – probleme de familie, griji, copii mici, un soț gelos și tiran…

Putea s-o lovească dacă-i părea lui că cineva se uită prea lung la nevastă-sa. Sau că nu se întoarce la timp acasă, sau că petrece prea multă vreme cu prietenele. Un gelos ușor găsește motive ca să-și  pedepsească soața. Copiii și doar copiii au ținut-o în familie. Că avea uneori gândul să-și ia lumea în cap și să se ducă și să se tot ducă.

A simțit când a murit Laszlo

Dar să ne întoarcem la Laszlo. Mi-a spus Victoria că a simțit, a intuit ziua și ceasul când a murit bărbatul. Era acasă în timpul cela, lucra cu niște documente când, uite așa din senin, a avut o strângere de inimă, o înțepătură, de nu-i ajungea aer. A murit Laszlo, s-a gândit ea. Și așa a fost. Confirmarea i-a venit mai târziu…

Harnică, frumoasă și deșteaptă este și astăzi Victoria. Are de toate și se bucură alături de copii și nepoți de ce le-a reușit până acum. De câțiva ani e văduvă, e la pensie, dar mai lucrează. „De ce n-aș face-o, îmi spunea ea, dacă mă simt în puteri, mi-s dragi oamenii și mă bucur când în jurul meu e forfotă…”