Homeschooling & Freelance, Moldova, 2020

1230
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Am deschis ochii şi suntem deja la serviciu. Ca astronauţii de pe staţiile orbitale: producem plusvaloare de cum ne-am trezit. Până Terra, nava noastră spaţială, îşi face pirueta deplină în jurul propriei axe, noi avansăm în proiecte.

Pe cât de nou, în aparenţă, pe atât de străvechi acest mod de existenţă, în realitate. O neaşteptată întoarcere la formulele ancestrale, rarefiate, ale muncii, după ce industrializarea ne adunase ciucure. Văzusem, acum două decenii, „nava cosmică” a ţăranului danez: într-o cameră dormitorul, alături bucătăria, în alta: magazia, apoi micul atelier de reparaţii curente, cu tot tacâmul de cleiuri şi vopsele, cu maşini de cusut-ţesut; iar în ultima (toate distribuite succesiv-circular, pe perimetru) e un mic şantier naval, sub acelaşi acoperiş: câteva luntri, năvoade şi alte scule pescăreşti, pe care iarna danezul le repară, le coase, le smoleşte etc. Pe toate: fără a ieşi din casă.

Limitările au optimizat forme de activităţi şi au creat meserii ale liber-profesioniştilor (freelancer): când nu ai de ales, îţi pui în mişcare celulele, alteori leneşe, ale cerebelului. Derivatele de azi sunt o sumă de profesii valabile de la distanţă, inclusiv dintre cele mai moderne. Paleta Freelance e tot mai largă.

Şi învăţarea acasă („homeschooling” sau, alta, mai radical-nesistemică: „unschooling”) există de multă vreme, ca şi „învăţământul (universitar) la distanţă”, chiar dacă unele trebuia să înfrunte birocraţia sistemului. „Responsabilii” (oameni inteligenţi, dar sclavi ai gândirii rudimentare) se nedumereau şi chiar se revoltau atunci când unii părinţi solicitau permisiunea unor formule alternative. Cum aşa, copilul să nu audă poeticul „sunet al  clopoţelului”; cum aşa, profesorul să nu facă apelul şi să nu instaureze, cu voce metalică, o Pax Magna: „linişte în clasă!”?

Şcoala socialist-sovietică nu atât îi învăţa pe copii, cât îi ţinea grămadă şi îi supraveghea, până la majorat. Se mai încearcă şi azi supravegherea la distanţă, reluând tradiţia.  Am uitat că şcoala acordă servicii educaţionale şi nu educă forţat (în beneficiul statului?). E inutil să ceri implicare şi dăruire de la copiii şi părinţii care nu consideră necesar să se implice. Şcoala e şansă, ofertă, beneficiu, nu obligaţie. Pasiune, nu religie.

Experienţa învăţământului la distanţă poate să reconsidere întregul proces educaţional. De exemplu, să etaleze supralicitarea elevului de până acum cu activităţi inutile şi să scoată în evidenţă necesitatea concentrării asupra esenţialului. Scuturând de rutină obligaţiile inutile ale elevului, vom avea timp suficient pentru a lichida din handicapul acestui an virusat.

Învăţământul la distanţă nu e pentru a transpune formele tradiţionale (lineare şi cronofage) în format on-line. Aici timpul de comunicare e redistribuit în favoarea lucrului individual. Metoda proiectelor – de exemplu – ar înlocui multe ore de ascultare a monologului profesorului sau audiere – on line, în prezenţa întregii clase! – a bâiguielilor cuiva care a uitat tema.

Ţinând cont de timpul liber al elevilor (care nu trebuie ocupat, cu orice preţ), mai utile şi mai relevante sunt sarcinile de durată, cum ar fi lectura unor opere de proporţii (literare, istorice, economice, geografice sau de alt gen), cu completarea fişelor de lectură, utile pentru rememorare şi pentru activarea informaţiei, la necesitate. În fine, sarcinile vor fi reconsiderate substanţial, nu interzicându-i elevului consultarea surselor extraşcolare, ci, dimpotrivă, provocându-l să le consulte. În sfârşit, elevul va avea libertatea savantului: îşi va scrie teza cu cărţile [deschise] pe masă.

Ceea ce avem azi nu e propriu-zis „învăţământ la distanţă” (metodă consacrată a învăţământului universitar, cu tehnicile sale, axate mai mult pe sarcini individuale şi pe lucrul de bibliotecă). Mai curând intrăm pe terenul unei forme apropiate de „homeschooling / şcoala acasă”, mai ales că părinţii sunt încurajaţi să se implice activ în educaţie, fiind şi ei în „carantină”. Este o teleşcoală (= „şcoală la depărtare”), cuprinzând lecţii/ consultaţii prin telefon ori skype, activităţi individuale, urmărirea unor cursuri TV sau prin youtube

Azi, un tânăr cu căşti în urechi, bunghindu-se în telefonul său şi privit până acum cu dispreţ, de azi înainte poate fi suspectat de călătorie în sferele înalte ale ştiinţei de carte. Pentru că nebănuite (şi neîncăpătoare în programele şcolare) sunt căile cunoaşterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here