Picturile Mariei Mardare-Fusu îți dau senzația unei apropieri fizice de miracol, de spațiul divinului, al transcendentalului. Prima ei expoziție personală includea desene în acuarelă realizate în satul Miclești, în adolescență, individual, fără pedagog – o expoziție găzduită în 1971 de Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, unde foarte tânăra pictoriță a fost admisă datorită acestor desene care au trezit admirație și entuziasm din partea profesorilor. Cea mai recentă personală (de fapt nu prea recentă, ci vernisată acum câțiva ani) a avut genericul „Raza Ta, Doamne” și a fost inaugurată în aprilie 2015, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” din Chișinău.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPrimele desene s-au născut în satul Miclești
Maria Mardare-Fusu s-a născut pe 2 iulie 1954 în Siberia, părinții ei fuseseră deportați în 1949. „M-am născut în Siberia, regiunea Tiumen, la poalele munților Ural, unde începe Câmpia Siberiană, în satul Razdolie, raionul Armizon. Acolo au rămas anii de tinerețe ai părinților mei, ai buneilor din partea mamei și a tatei. Aveam un an și jumătate când ne-am întors în Moldova, după șapte ani de deportare”, ne povestește pictorița.
În satul natal al părinților ei, Miclești, Criuleni, a început să picteze. La vârsta de 12 ani avea deja câteva lucrări de un înalt nivel artistic, ele își păstrează valoarea pentru totdeauna. Se numesc ,,Parcul de la Micleşti în asfințit de soare” (1970), ,,Natură statică cu colăcel rumen” (1969), ,,Natură statică cu ulcior și cană din ceramică” (1970), ,,Natură statică pe fundal verde” (1967), ,,Natură statică cu pâine şi sare” (1968).
Văzându-i aceste desene, i-am spus că sunt de o mare prospețime, în ele se simte că autoarea e la o primă întâlnire cu Dumnezeu. „Adevărat, e o întâlnire cu Dumnezeu, ea nu se uită niciodată! În cei trei ani (1967-1970) în care am desenat acasă, în sat, nu am avut profesor, nici nu știam cum ar arăta un profesor de artă plastică… Profesor îmi era simțirea mea… Îmi cumpăram hârtie și culori în satul vecin, Peresecina, acuarele de marca „Leningrad”, cutia avea și pensulă, de zeci de ori o deschideam până ajungeam acasă. Coala de hârtie avea dimensiunile de 80/60 cm, eu pictam o lucrare pe jumătate de coală.
Nu aveam o tehnică specială, doar pictam ceea ce vedeam cu ochii, ceea ce-mi părea că e frumos! Mai întâi apărea ideea vreunei lucrări, gândeam la ea, o pregăteam în gând. De era natură statică, aranjam imaginar obiectele în foaie, apoi căutam acele obiecte, le adunam, mergeam și pe la gospodinele din sat. Având obiectele în față, făceam desenul, după care porneam lucrul în culoare – atunci sufletul îmi înflorea! Sunt învăluite în taină aceste lucrări, ele mi-au influențat viața nespus de mult”, mărturisește Maria Mardare-Fusu.
Primăverile Mariei Mardare-Fusu
După absolvirea Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, pictorița a plecat din nou la țară, de data aceasta în satul Parcova, Edineț. „În 1976, am lăsat Chișinăul și am plecat la țară, căutându-mi calea în pictură”, zice pictorița. Ea s-a aflat la Parcova până în 1986, răstimp în care a realizat câteva serii de lucrări reprezentative pentru opera sa, una dintre picturile cele mai cunoscute fiind „Autoportret cu cocoș”.
Din perioada aceea datează și un tablou de o rară frumusețe în care e reprezentat un război de țesut și o țesătoare atemporală, Ecaterina Bâlbă. Se pare că războiul nu s-a oprit, că țese și azi, iar covorul curge sub ochii noștri. Mariei Mardare-Fusu îi este foarte dragă această lucrare: „Am pictat-o în 1985, primăvara, se topea zăpada. În acest tablou sunt și eu, și mama mea, copilăria mea, visurile, dorințele mele, ale mamei. Mult m-am bucurat când pictorița Eleonora Romanescu, trecându-şi mâna pe firele de aţă din tablou, m-a întrebat: „Cum le-ai făcut?!”…
Maria Mardare-Fusu face o pictură de inspirație creștină
Uimire, fascinație, curată fericire simți când privești lucrările Mariei Mardare-Fusu din toate perioadele creației sale, mai cu seamă cele cu tematică creștină, inspirate din Biblie, din scriptură, din viața lui Iisus Hristos, lucrări precum „Sfânta treime în chip de porumbei”, „Adam și Eva”, „Spicul de grâu”, cele din ciclul „Facerea”. Despre tabloul „Înălțarea la cer” (1995) pictorița spune: „Nimic nu-mi doresc mai presus decât starea în care a luat naștere această lucrare, „Înălțarea la cer!”.
Realitatea și credința în Dumnezeu îi oferă pictoriței o infinitate de imagini și stări, îi provoacă viziuni din care se nasc lucrări de o luminozitate și claritate aproape ireale. Artista poate transforma în artă ființe și obiecte pe care i le aduce soarta în cale. Astfel, într-o iarnă, a găsit în zăpadă o turturică, avea o aripă rănită. Artista a luat-o în casă şi i-a purtat de grijă. „De dragul ei am pictat un autoportret, cu turturica pe palmă”, își amintește Maria Mardare-Fusu.
O întreb dacă are nevoie de condiții speciale pentru a crea și îmi răspunde că cea mai importantă pentru ea este Inspirația. Uneltele pot funcționa doar dacă apare Inspirația. Am aflat mirați că această pictoriță de excepție nu are un șevalet clasic: „Pentru mine șevaletul a avut și are puțină importanță. Nu i-am simțit vreodată lipsa. Mereu îl improvizez. Uneori îmi sunt șevalet mie însămi: pot ține pânza pe brațe, pe genunchi”. I se întâmpla să picteze doar cu o mână, iar în cealaltă își ținea copilul. A născut și a crescut trei copii, fiecare cu talentul, cu vocația sa. Toată lumea știe că soțul ei, cunoscutul actor Dumitru Fusu, a fost și el îndrăgostit de pictură, a desenat cu har o serie de portrete.
De ce Mariei Mardare-Fusu nu i-a fost acordat Premiul Național al R. Moldova?
Cele mai proaspete lucrări ale Mariei Mardare-Fusu pot fi văzute, deocamdată, pe internet, încă nu le-a expus într-o sală. Niște flori sublime sunt prezente în aceste tablouri, iar de la artistă aflăm că sunt crâșmărițe: „La Edineț se numesc Maioraşi ori Soldăței. Eu le pictez pentru ca sunt florile pe care le-am crescut în copilăria mea. Le sădeam, le udam, le vedeam cum cresc, cum înfloresc. Le-am observat și în portretele lui Rembrandt, faptul acesta îmi dă curaj și mai mare să le pictez. Cel mai important e că le iubesc, îmi iubesc anii de copilărie. Eu fac parte, îndrăznesc să zic, dintre artiştii care creează doar din iubire, dragostea îmi dă niște deschideri spre sursele creației. Aceste flori fac parte din viața mea, ele cresc prin satele noastre, le pictez pentru că mă regăsesc în ele”.
Am mai întrebat-o pe Maria Mardare-Fusu care sunt proiectele ei pentru anul 2020 și iată ce mi-a răspuns: „Nu pot spune ceva concret, nu am programat vreo expoziție pentru anul acesta. Dar lucrez, pictez fără întrerupere. Accentul îl pun pe pictură”. Ultima întrebare a fost dacă artista a luat Premiul Național al Republicii Moldova, pe deplin meritat. Nu, nu i-a fost acordat. Statul nu răsplătește o mare artistă, dar ea continuă să-și plăsmuiască, senină și neobosită, inegalabila operă.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE