„Nimic bun nu se prevede în viitorul apropiat”

La Telenești, oamenii se cunosc între ei. Atunci când văd un străin și dacă le mai dă câte un ziar, aceștia involuntar îl asociază cu vreun partid politic. „Numai în campanii electorale suntem vizitați de străini”, spun locuitorii târgului.    

Duminică trecută, aproape de amiază, mă aflu la Telenești, în centrul localității. Pe alee, lângă piață, lumea forfotește. Le dau la trecători câte o GAZETĂ de Chișinău. Unii, bucuroși, iau câte un ziar și mă tot întreabă de la ce partid sunt. Le explic că ziarul nu aparține niciunui partid și niciunui lider politic, adăugând în glumă că nici GAZETA și nici haina mea nu sunt de culoare albastră sau roșie.

Cei care înțeleg gluma și mai știu și culorile formațiunilor politice de la noi, râd și ei, alții iau GAZETA și îmi spun sincer că nu vor să mă supere, doar că numai în campanii electorale sunt vizitați cu ziare și pliante.

După ce le propun ziarul, îi îndemn să facă și câte un abonament, pentru a se informa. Aproximativ a patra parte din cei întâlniți promit că se vor abona pentru că le place să primească ziare în poartă.

„Toți sunt slobozi, chiar prea slobozi”

O femeie repezită îmi spune că ei nu-i trebuie nicio gazetă, că se informează de pe facebook. „Acolo-i tot ce vreau să știu”, îmi spune ea din mers.

Alături de ea un bătrân de vârsta a treia îmi spune că el va citi cu plăcere GAZETA. Moșul zice că pe timpuri lumea citea, deoarece era pusă să se aboneze la vreun ziar, acum „toți sunt slobozi, chiar prea slobozi”, accentuează moșul, dând din mână. „S-a schimbat lumea, fată”, spune și își vede de calea sa.

Observ că ochii mai multor femei mă caută. Cu sfială, câteva din ele întreabă dacă pot lua și ele câte un ziar din clitul pe care-l țin în mână.

„Mai citim și noi ca să aflăm pe ce lume suntem, că știm numai a lucra”, zice una din ele. E de la Verejeni, Telenești. A venit la piață ca să le cumpere celor trei copii ai săi câte ceva de îmbrăcat. „Le-am luat ciorapi, ștrampi, la cei mici, că au 3-4 ani. Acuși au matineu”, îmi spune ea. Nu se duce și fără ceva dulciuri acasă, că asta cer micuții.

Trei copii minori și un salariu de cinci mii de lei

Fără ca s-o întreb, femeia spune că doar ea lucrează, soțul este invalid. El e pe lângă gospodărie, dar „eu am luat locul de bărbat în casă”. Lucrează la Fabrica de cablaje din Orhei a companiei Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN). Îmi spune fără ca s-o întreb că ridică un salariu net de 5 mii de lei. „Nu-mi ajunge de nimic. Trăim de la o lună la alta. Bine că măcar ne hrănesc la amiază”, îmi spune aceasta. De la Verejeni lucrează mai mulți acolo. Vin diminețile cu microbuzele și iau oamenii la lucru la Orhei.

La intrarea în piață observ câteva lucrări din lemn, două mori de vânt și o căsuță așezată pe o buturugă, obiecte decorative meșterite pentru a înfrumuseța curțile oamenilor. Lucrările atrag privirile trecătorilor. Se vede că-s făcute manual și cu multă migală. Se apropie Vasile Iurcu (68 de ani) din Telenești și mă întreabă ce mă interesează.

Pentru hobby trebuie voință și răbdare

Pe Vasile Iurcu îl găsești la piață în fiecare zi de miercuri, vineri și duminică – zile de piață în târgul Telenești. Bărbatul mărturisește că a început a meșteri diferite obiecte din lemn și turnate din ciment – ghivece în formă de flori, lebede, mai bine de un an de zile. A trecut peste trei operații complicate pe cord, mai are și diabet zaharat. Își injectează zilnic insulină. Are și grad de invaliditate, dar nici asta nu-l oprește să meșterească ceva pentru a scăpa de singurătate. Copiii s-au dus de-acasă, iar soția sa, chiar dacă e la pensie, lucrează.

„Am tot timpul din lume. După operații, mi-am revenit și m-am apucat de scos butoaiele din beci. Le-am spălat și am meșterit din ele lustre și iurte pentru cele două nepoate. Nu beau vin deloc. Eu și înainte nu beam alcool. Am lucrat toată viața șofer. Duc un mod sănătos de viață”, îmi spune el.

Vasile Iurcu mărturisește că lucrează la o moară vreo două săptămâni. Lemnul e de salcâm uscat bine, dar mai și cumpără materie primă pentru a meșteri. Face foișoare și diferite obiecte din lemn pentru curțile oamenilor. Cumpărătorii sunt din raionul Telenești.

Învățători „ce-și petrec” zilele libere la piață

Îmi spune și prețurile la lucrările sale. Îmi arată cu mâna spre cea mai mare moară, făcută manual, cu dalta cioplită. „Deja e  vândută. Costă 2000 de lei, cea mai mică e 1500, iar lampa, 400. Acum fac o moară la comandă.”

Cea mai mare lucrare o are acasă. Este o lampă în patru rânduri, atârnată în foișorul din fața casei.

„Eu nu arunc nicio crenguță, niciun ciot. Am idei și câte un pic le realizez. Pentru un asemenea hobby trebuie doar voință și multă răbdare”, îmi mărturisește omul cu mâini dibace de la Telenești.

La partea pieței unde se vând legume și fructe, o precupeață de verdețuri, după ce a luat un ziar, îmi sugerează să-i dau și „doamnei Natalia, că e învățătoare la Gimnaziul „M. Eminescu” din Telenești, dar sâmbăta și duminica vinde la piață legume și fructe. Își înlocuiește soțul”. Învățătoarea ia GAZETA și-mi spune că o va citi, că-i place să citească.

Susține că salariul de învățător nu-ți permite să trăiești, doar să exiști, de aceea ea și alți învățători lucrează în zilele libere la piață ca să-și asigure traiul. O întreb ce părere are despre situația social-politică și încotro mergem. Învățătoarea îmi spune că e dezamăgită ca și toată lumea. „Mi-a trecut viața tot așteptând să se dezvolte republica asta. Nimic bun nu se prevede nici în viitorul apropiat”.